Haine “NEONAZISTE” si scandal in jurul numelui ales pentru o reprezentanta Thor Steinar
Un magazin Thor Steinar a stârnit un adevărat scandal în Germania pentru că demumirea aleasă este aproape identică cu numele teroristului mason care a ucis 77 de persoane anul trecut în Norvegia, Anders Breivik. Valul de acuze este amplificat şi de faptul că produsele care aparţin acestei mărci sunt foarte apreciate de naţionaliştii radicali din Europa.
Magazinul deschis recent în oraşul estic Chemnitz poartă numele de Brevik şi foarte multă lume acuză proprietarii de alegerea intenţionată a denumirii cu scopul de a atrage atenţia publicului şi de a profita financiar de pe urma tragediei norvegiene.
Cotidianul Die Welt a informat că au fost depuse mai multe plângeri din partea unor cetăţeni şi politicieni locali, care s-au declarat “scandalizaţi” de “provocarea” mărcii de îmbrăcăminte.
“Este o alegere scandaloasă a numelui, ceea ce indică un nou nivel al tendinţelor agresive manifestate de cei de la Thor Steiner”, a declarat Hanka Klies, membră a Partidului Social Democrat.
Oficialii companiei germane au anunţat că reprezentanţele Thor Steinar din întreaga lume au numele unor localităţi din Norvegia, Brevik fiind un sat din sudul capitalei Oslo. Acesta nu este primul magazin care a purtat acest nume, primul fiind deschis în Hamburg, dar care a fost nevoit să se închidă şi să-şi schimbe locaţia în 2008 din cauza protestelor stângiste.
“Este o catastrofă să avem un magazin cu acest nume”, a declarat şi Katja Uhlemann, purtătoarea de cuvât a consiliului local din Chemnitz. Aceasta a adăugat că deşi afacerea este una privată şi nu există măsuri legale pentru sancţionarea reprezentanţei, autorităţile locale vor face presiuni pentru închiderea magazinului.
Au fost anunţate deja mai multe proteste ale extremei stângi, încurajate de aceste incitări ale politicienilor şi ale presei alarmiste. Au fost raportate şi atacuri minore cu vopsea asupra magazinului. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu