Întâlnire cu trecutul: Valeriu Anania și delațiunea

Tata a fost deținut politic. A făcut închisoare șase ani bătuți pe muchie, din ‘50 pînă -n ‘56. A trecut prin toate pușcăriile celebre ale sistemului, începând cu Jilava apoi Pitești , Aiud și Gherla.  După ce a ieșit a încercat să-si refacă o tinerețe ce fusese distrusă în mare parte. În toamna lui 2008 am reușit după un an de la primul demers, să-i citesc dosarul de urmărire informativă dar și pe cel penal de la CNSAS. Eram împreună cu fiica mea cea mare Alexandra. De fapt ea făcuse cererea și păstrase legătură cu instituția amintită. Apoi, când pe la început de noiembrie am fost chemați să intrăm in posesia “dosarului”, nu mică ne-a fost mirarea când vedeam că angajații nu se mai opreau din adusul hârtiilor. Peste trei mii de pagini. Securitatea nu se juca. Ținea o evidență  perfectă a delațiunilor, a ascultării telefoanelor, a oricărei mișcari (la propriu) făcute de cei care avuseseră ghinionul sa-i intre între fălcile blestemate. N-o fi mers societatea prea bine, o fi fost foametea mare, dar  mult hulitul serviciu de represiune funcționa ca un ceas elevețian. La vreo câțiva ani după ce a ieșit din gulag, sub presiunea amenințărilor ca-l vor retrimite înapoi, se poate ca tata să fi semnat pactul cu diavolul. Își făcuse familie, reintrase la studiile pierdute în 1950 (era student la litere și filosofie în Bucuresti în anul doi când a fost arestat). Știu, s-ar putea spune că nu există scuze. Așa e. Și totuși, cei care n-au luat o palmă în viața lor de la “organe” ar trebui să se exprime mai nuanțat. Câti dintre noi au stofă de martir? Apoi, prin ’78 a fost rechemat la Securitate. Nu se învățase minte și își continua cariera de dușman inrăit al poporului. De fapt făcuse câteva afirmații total nevinovate printre colegi și “prieteni”. O săptămână întreagă, de dimineața și până seara l-au torturat cu anchete. E adevărat, nu l-au mai bătut. Într-un final, pe 10 octombrie a cedat. A plecat la doar 48 de ani din lumea acesta care nu-i oferise nimic, folosind ca vehicul otrava pentru gândacii de bucătărie. Povestea lui e lungă. Stă mărturie dosarul pe care-l păstrez cu sfințenie. Am scris și o carte în urmă cu ani, bazându-mă doar pe bănuieli din Infern ori pe amintirile bunică-mii ori a sorei sale, astăzi și ele dispărute. N-am publicat-o pentru că nu am găsit sponsori. Editura Humanitas (aceea care se ocupă se spune, cu “recuperarea” memoriei totalitarismului mi-a refuzat-o. De, mă cheamă Mircea dar nu Cărtărescu…). O alta, “Vremea” și-a dat acordul dar mi-a cerut și o parte din cheltuieli. N-am avut. Poate o să am. Mă bate gândul ca infamul “dosar” să-l fac public aici pe site. Ar merita-o din plin delatorii lui care sunt bine mersi. Își mănâncă pensia linșitiți. Prea liniștiți…

Bartolomeu Anania, gureșul mitropolit al Ardealului a intrat la strâmtoare. CNSAS-ul (instituție căreia îi doresc viață lungă…) i-a dezvăluit identitatea de informator : “Voicu”. Acuma e târât prin paginile marilor cotidiene românești, câte or fi rămas după criza economică și după victoria nesperată a lui Traian Băsescu. Înalt Prea Sfințitul a făcut pușcărie politică în anii ’50 –’60. Apoi se pare că și-a semnat oprobiul de astăzi. Nu vreau să mă fac avocatul lui, dar mi se pare totuși prea mult ca niște tineri domni, care habar n-aveau ce însemna cu adevărat puterea Securității, să-și dea cu părerea și să înfiereze comportamentul unui om prins în mecanismul implacabil al brațului de oțel al totalitarismului. Cu siguranță înaltul prelat, își va plăti păcatele dacă le va fi avut atunci când va avea întâlnirea supremă de la care nimeni nu se poate învoi ori absenta. Poate că și o conștiință încărcată l-a apropiat de Dumnezeu. Ce vreau să spun de fapt este că atât de întins, covârșitor și infernal a fost mecanismul Securității, atât de implicat a fost în societatea românească de odinioară, încât iată, reușește să facă victime și astăzi, la două decenii după desființarea ei oficială. A fost cazul Monei Muscă, a ziaristului aceluia de la Academia Cațavencu- Cornel Ivanciuc a lui Sorin Antohi , Carol Sebastian si alții, mult mai mulți decât ne-am fi închipuit, cunoscuți sau necunoscuți. Și dacă acuma se dă cu pietre în fețele bisericești ( nu că n-ar merita-o, mulți dintre ei chiar au fost figuri sinistre ce au abuzat de har pentru a sluji un sistem odios), Florica Bejinariu (o delatoare ordinară dovedită cu acte in regulă) e proptită de colegi la șefia Consiliului Superior al Magistraturii! Tata și alții ca el chiar se răscolesc în mormânt! Din păcate Securitatea trăiește, respiră mult, bine și sănătos, mult mai sănătos decât o fac toți cei care au suferit într-un fel ori altul sub teroarea ei de netăgăduit. Ea se mișcă în toate, e omniprezentă la orice nivel al puterii, a vieții sociale, e un cancer care încă aprinde fitile cu potențial devastator exact când ti-e lumea mai dragă, ori când lucrurile par că se mișcă. Până la urmă Valeriu Anania și toți cei ca el, au fost, sunt și vor rămâne atâta timp cât vor mai adăsta pe acest pământ, doar niște victime prinse cu bolduri pe  harta monstuoasă invizibilă dar încă valabilă a sportului național: delațiunea.