Cu chilotii la vedere
Din ce-mi spune Wiki, faza cu mersul în chiloți prin mijloacele publice de transport a pornit dintr-o chestie simpatică: cineva și-a uitat nădragii acasă și s-a trezit că e în budigăi în metroul din NY! Omul s-a simțit ca naiba, dar l-au încurajat zâmbetele și glumele celorlalți, ceea ce mi se pare foarte fain.
Totuși, dacă tipul nu are cumva alzheimer sau ceva de gen, ori nu e vreun Einstein frământat de descoperirea ultimului secret al universului, mă declar uimit de această scăpare a lui. Dar, uimit sau nu, cred că apariția lui inedită a fost de natură să scurt-circuiteze rutina zilnică a călătorilor.
Una peste alta, treaba s-a formalizat și uite-așa, de la o secvență urbană ludică s-a ajuns la un tip de ”mișcare”. Abia aici pierd firul. Treaba ținea taman de inedit și de lipsa de intenționalitate! Nu reușesc să văd de ce m-aș duce în mod voit în chiloți pe stradă, nici nu mi-e clar ce vreau să transmit cu asta.
OK, putem specula la greu, să o băgăm pe aia cu non-conformismul, condamnarea tabuurilor și alte chestii de gen. Ba chiar o putem ”îmbrăca” într-un ”fuck the system”. Dar aici e buba! Oricum i-am zice nu e același lucru. Am luat un moment ”epifanic” și l-am făcut discurs.
Mișcarea asta mi se pare ca trupul îmbălsămat al lui Lenin: are un milion de vizitatori, dar care tot un cadavru găsesc! De Silviu Dancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu