Profesorul Robert Reisz se opune numirii unei strazi din Timisoara dupa Petre Tutea, “membru al nomenclaturii legionare”
“Considerăm că numirea unei străzi este unul din gesturile simbolice importante ale unei localități având un rol de identificare și construcție identitară. Imaginea de ansamblu a numelor străzilor orașului formează împreună cu denumirile instituțiilor publice, cu monumentele și celelalte obiecte urbane o configurație fizică, concretă a valorilor noastre. În acest context dorim să ne opunem propunerii menționate”, se arată în scrisoarea de protest.
Printre argumentele aduse de contestatari se numără faptul că Petre Țuțea nu a avut nici o relație biografică cu orașul Timișoara, deşi mai există şi alte denumiri de străzi după personalităţi istorice sau culturale, care nu au avut tangenţă directă cu oraşul de pe Bega dar care au o însemnătate importantă pentru naţiunea română în ansamblul ei.
Dar obiecţiile majore sunt legate de opţiunea ideologică a marelui filozof. “Petre Țuțea a fost, în tinerețe, membru al nomenclaturii legionare, având poziții de decizie în guvernarea legionară, a fost unul dintre autorii Manifestului Revoluției Naționale și a publicat articole de presa propagând ideile legionare, motiv pentru care considerăm că este o personalitate controversată și neconsonantă cu spiritului civic și cultural al Timișoarei. Simbolul Petre Țuțea este legat de o configurație ideologică de extremă dreaptă străină de identitatea orașului nostru pe care ne-o dorim legată de valori ale libertății, democrației, toleranței și progresului”, mai susţin contestatarii conduşi de Robert Reisz, profesor de statistică la Facultatea de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării, Universitatea de Vest.
Deocamdată scrisoarea a mai fost semnată, în afară de Robert Reisz, de lectorul Constantin Parvulescu, lectorul Claudiu Mesaros şi conferenţiarul Ciprian Panzaru, toţi angajaţi de Universitatea de Vest Timisoara.
În cadrul Guvernului Național-Legionar instaurat în septembrie 1940, Petre Țuțea a îndeplinit funcția de Șef de Serviciu și apoi cea de Director în Ministerul Economiei Naționale. După lovitura de stat antonesciană a fost Șef de secție în Ministerul Războiului iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naționale.
După venirea comuniştilor la putere, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat mai întâi la 5 ani închisoare (1948-1953), apoi la 18 ani de muncă silnică din care a executat 8 ani în această fază (1956-1964) în diverse penitenciare (Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari), dar mai ales la Aiud unde era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor îndurate.
A continuat să fie urmărit de Securitate şi i-au fost confiscate mai multe manuscrise în urma numeroaselor descinderi domiciliare.
Petre Ţuţea a murit în ziua de 3 decembrie 1991, apucând să traiască prăbuşirea regimului totalitar comunist în 1989. Cu toate acestea a fost şi un critic al direcţiei pe care s-a înscris România postdecembristă, diametral opusă gândirii sale axate pe Naţiune şi Divinitate. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu