Recenzia la “Unsere muetter, unsere vaeter” (Mamele noastre, tatii nostri)
Filmul-serial german „Unsere muetter, unsere vaeter” („Mamele noastre, taţii noştrii”), numit deja de criticii şi presa germană – „cel mai bun fenomen al anului”, a reuşit deja să scandalizeze mai multă lume. Era firesc acest lucru, pentru că noua peliculă nu respectă „direcţia ideologică” impusă de cei care au ieşit victorioşi în cel de-al doilea război mondial.
Producătorul serialului nu a realizat un film despre „ororile nazismului” sau „soarta evreilor”, ci a încercat să prezinte viaţa acelor oameni simpli, care şi-au făcut datoria de soldat, de cetăţeni ai unei ţări.
Aşa s-a întâmplat că timp de mai multe decenii după război, propaganda oficială a lucrat intens la crearea unui stereotip al „neamţului inuman” şi „criminal”, iar generaţiile următoare au fost forţate să-şi pună cenuşă pe cap şi să-şi renege proprii părinţi şi bunici.
Din 1945 până în prezent, Germania a fost unicul stat din Europa în care ura şi dispreţul faţă de propriul trecut a devenit o ideologie oficială. Filmul încearcă să ne convingă că istoria nu trebuie privită doar prin prisma unor evenimente politice, ci şi prin prisma vieţii oamenilor simpli, care îşi îndeplinesc datoria: fie că vorbim de un soldat sau o soră medicală.
Este important faptul că de-a lungul filmului, niciunul din eroi nu regretă ceea ce a făcut. Nimeni nu a fost stăpânul propriei vieţi, ci toţi au fost doar nişte marionete, nevoite să joace fără voia lor un spectacol al vieţii.
Dacă tinerii germani au fost învăţaţi că Germania anilor 30-40 a fost o „maşinărie criminală”, autorul vine cu o altă abordare: „Germania este în primul rând părinţii noştri, cu toate speranţele, visele, idealurile lor”. De aici vine şi titlul filmului: „Mamele noastre, taţii noştri”.
Presupun că producătorii au ştiut din start că o astfel de producţie va fi întâmpinată cu numeroase critici şi suspiciunea de tentativă de „revizuire a istoriei”. Acest lucru este firesc, pentru că cel de-al doilea război mondial nu s-a terminat. El continuă prin cei care stau pe baricade şi luptă isteric împotriva pretinsului „pericol nazist”.
Filmul este una din primele tentative de „reabilitare” a poporului german. E o tentativă foarte timidă, dar care vorbeşte despre nişte schimbări profunde în conştiinţa germanilor de astăzi. De Octavian Racu
Vezi si Recomandarile FP: 9 Rota (VIDEO)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu