Disidentul Vasile Paraschiv şi profitorii anticomunismului
Vasile Paraschiv, dezamăgit de vorbele goale ale politicienilor, la 1 decembrie 2008, a refuzat distincţia "Steaua României în grad de cavaler”, acordată de preşedintele Traian Băsescu
Vineri, la Ploieşti, a încetat să mai bată inima lui Vasile Paraschiv, muncitorul care s-a luptat, de unul singur, cu regimul comunist. S-a stins la 82 de ani, după ce i-a contestat şi pe profitorii anticomunismului. După ce s-a retras din PCR (1968), a fost arestat şi torturat în mai multe rânduri de Securitate. A fost internat în spitale psihiatrice, la Urlaţi, Spitalul nr. 9 din Bucureşti, Voila. În 1977, a intrat în legătură cu scriitorul Paul Goma, care iniţiase mişcarea pentru apărarea drepturilor omului în România. S-a alăturat, din 1979, lui Gheorghe Braşoveanu şi Ionel Cană, în Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR). A pătimit apoi un alt val de represiuni din partea regimului comunist.
"Vasile Paraschiv – şi familia sa – a îndurat totul, însă nu a tăcut: a strigat – de durere, de revoltă, de promisiune că nu se va lăsa până când lumea de peste Zidul Raiului Comunist nu va afla cum sunt trataţi oamenii care cer drepturi pentru un om într-un regim terorist, totalitar”, scrie Paul Goma despre cel ce l-a susţinut la greu, în prefaţa volumului "Lupta mea pentru sindicate libere în România. Terorismul politic organizat de statul comunist” (Polirom, 2005). "Vasile Paraschiv a strigat, într-o vreme când cvasitotalitatea românilor tricolori – potrivit înţelepciunii mioritice – tăceau, de li se auzea până la Paris rezistenţa-prin-tăcere, şi îndurau, supuşi, toate umilinţele, toate privaţiunile, toate batjocurile, toate chinurile la care îi supunea, de decenii, haita «tovarăşilor de sus de tot» apărată cu devotament de turma porcilor sălbăticiţi: securiştii «patrioţi», mă rog frumos. Însă, vai, eternitatea de suferinţe nu s-a încheiat pentru Vasile Paraschiv la 22 decembrie 1989. Securiştii-activiştii de ieri, deveniţi nesfârşit de «democraţi» începând de a doua zi dimineaţa – citeşte: «revoluţionarii cu voie de la Brucan», profitorii-de-război, hoitarii, vitejii la plăcinte, bătătorii în pieptu-le de bostan fiert, urlătorii: «Noi am rezistat! Noi am răpus fiara comunistă!» –, aceştia l-au îmbrâncit în lături, l-au alungat dintre ei, întrebându-l cu respectul ploieşteano-danubian intrat în legendă: «Tu cine eşti, mă? Cară-te de-aici că noi avem treabă, noi facem revoluţie, nu sindicat!».”
S-a luptat şi în post-comunism cu aceeaşi ardoare pentru dreptate şi adevăr cu care combătuse vechiul regim. Ademenit de promisiunile anticomuniştilor de profesie de după 1989, a cerut drepturi pentru disidenţi şi foştii deţinuţi politici. Deziluziile au urmat una câte una.
Prima, cu ocazia lansării Raportului Comisiei Tismăneanu. Atunci, alături de reprezentanţi ai Fundaţiei Luptătorilor din Rezistenţa Armată Anticomunistă, de Constantin Dobre, liderul minerilor grevişti din Valea Jiului, de Asociaţia "15 Noiembrie 1987”, Vasile Paraschiv a protestat faţă de documentul publicat. În manifestul prezentat opiniei publice în ianuarie 2007, se arăta că "«Raportul Final», elaborat de echipa condusa de Vladimir Tismăneanu, are un evident caracter ideologic de sorginte internaţionalistă prezentând numeroase omisiuni, interpretări eronate ale faptelor şi mistificări crase ale adevărului istoric”.
continuarea :http://jurnalul.ro/
http://dariaion.blogspot.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu