Ascultarea si smerenia in lumea de azi

Smerenia si ascultarea in lumea contemporana

Tehnologia a intins astazi culmi inalte. Cu toate acestea, omul si, in mod deosebit, cel launtric, nu are pace. Este stapanit de neliniste si cauta cele care sa-i aduca pacea. Unii poate o afla, altii, insa, mai putin, depinde de modul si de locul in care isi cauta linistea sufleteasca. Datorita nesigurantei ce o simte omul contemporan, a stresului si a nevrozelor, el cauta, fara folos, pacea la psihiatru. Consecintele acestei nesigurante sunt iubirea de sine si egocentrismul omului, care il despart de Dumnezeu.
In vremurile de azi, nimic nu este mai strain decat aceste doua virtuti: SMERENIA si ASCULTAREA. Acum, cand fiecare se crede "stapan pe sine" si face ce vrea, nu mai are nici un stapan, iar aceste virtuti merg parca impotriva, nu se leaga deloc cu realitatea. Parca ar fi adevarate povesti, de odinioara, caci exista replica " era in vremea aceea, acum lumea a evoluat, s-a modernizat nu se mai poate trai ca atunci".
Dar, pe cat de folositoare au fost invataturile Sfintilor Parinti in primele secole, pe atat de actuale si mai necesare sunt ele in zilele noastre, numai ca inrobirea omului contemporan fata de lucrurile sensibile si subjugarea lui de catre patimi ii inchid in calea spre comuniunea cu Dumnezeu.
Invatatura sfintilor Parinti, despre vindecarea patimilor prin dobandirea virtutiilor, nu este un rezultat al cunoasterii stiintifice si psihologice, ci rodul unei adanci experiente duhovnicesti, dobandita in urma asprelor nevointe si incercarilor de multi ani. Referitor la aceasta, Sfantul Isaac Sirul accentueaza: " Sfintii Parinti nu scriu manuale de morala, ci ei arata drumul si povatuiesc pe om la nepatimire si indumnezeire prin curatirea de patimi".
Omul, accentueaza Sfintii Parinti, trebuie sa inainteze in libertatea acea dupa Dumnezeu si aceasta se face prin preschimbarea slabiciunilor si a patimilor in dispozitie iubitoare fata de Dumnezeu, astfel incat sa-si poata insusi mantuirea si sa se indrepte spre indumnezeire.
In lumea in care traim, exista, totusi, cu darul lui Dumnezeu, oameni numai stiuti de El, care implinesc, in camara inimilor, in bordeie sau apartamente confortabile, locuri binecuvantate ori pustietati - poruncile dumnezeiesti cu atata ravna si dragoste, ca poate pentru acesti "tainici ai Domnului" mai exista lumea de astazi. Acesti oameni stiu ce inseamna implinirea poruncilor dumnezeiesti si trairea sub ascultarea unui povatuitor duhovnicesc, intr-un cuvant, ce inseamna a duce o viata de smerenie si ascultare dupa porunca si pilda Mantuitorului Hristos, care Dumnezeu fiind, S-a smerit pe Sine pana la moarte, ascultare facand de Parintele Sau, pentru rascumpararea noastra.
Scopul implinirii poruncilor dumnezeiesti este curatirea inimii. Folosul cel mai important care rezulta din implinirea poruncilor dumnezeiesti este ca omul sa poata dobandi virtutiile. Fiecare patima ori lucrare rea este razboita prin virtutea contrara. ....
Dobandirea virtutiilor se face treptat, deoarece o virtute depinde una de cealalta. "Imparateasa virtutiilor" este smerenia si de ea se leaga toate celelalte virtuti. Acultarea isi are izvorul in smerenie. Cel care a reusit sa dobandeasca smerenia in inima Sa a devenit mort pentru lume. Si cel care a murit pentru lume a biruit raul din el, iar in unul ca acesta isi face lacas Dumnezeu. Drumul este greu si anevoios, dar prin multa staruinta si, cu ajutorul harului dumnezeiesc, daruit noua de Domnul nostru Iisus hristos, crestinul cu adevarat doritor de mantuire nu se va lasa biruit de "desarticiunile acestei lumi treecatoare" si va dobandi acest mare dar dumnezeiesc- smerenia....
Cel ce constietizeaza valoarea lor si cere de la Dumnezeu smerenia si ascultarea inseamna ca a descoperit calea pe care sa se indrepte, cu pasi siguri si repezi, spre fericirea vesnica. Umilinta este Adevarul; aceasta inseamna sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor asa cum esti. Contrarul adevarului este minciuna si aceasta este a deforma in noi chipul Ziditorului, a nu mai fi ceea ce suntem de fapt. O asemenea deformare isi are radacina in mandrie. Noi mintim de frica de a nu fi recunoscuti asa cum suntem, adica slabi, pacatosi, incapabili de a-i iubi pe toti semenii nostri. Daca vrem sa cautam adevarul trebuie sa dezradacinam din noi orice urma de orgoliu. Smerenia este izvorul oricarui bine. Supunerea, rabdarea, blandetea, stapanirea de sine, infranarea, pacea, iubirea... toate acestea se adapa din smerenie.
Fara smerenie necazurile raman aceleasi si cresc mereu, asa incat orice nadejde de indreptare e pierduta. Scopul esential al fiecaruia din noi este unul singur: sa reusim sa ne vedem pe noi insine, sa ne autocunoastem, sa ne vedem propriile noastre greseli, sa ne invinuim in toate, sa ne criticam, sa ne socotim cei mai pacatosi si raspunzatori si vinovati de orice si sa nu dam atentie daca aproapele nostru este vinovat sau nu. Un om cu adevarat smerit nu-si aminteste vreun rau din trecut pe care aproapele sau i l-a facut, ci din toata inima iarta si uita totul pentru dragoastea lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu sa ne ierte greselile noastre trebuie, ca mai intai, noi sa iertam din inima pe aproapele nostru, dupa cum ne rugam in rugaciunea "Tatal nostru". Acesta este marele adevar, pentru ca daca noi nu iertam si nu ne smerim, nici "Tatal nostru nu ne va ierta greselile noastre".

Parintele Hristofor Panaghiotis - " Smerenia crestina"