ipohondra

Dimineaţa îşi întinde mantie argintie peste case, peste arbori şi străzi, peste oameni şi gândurile lor. Aerul este, încă de la primele ore, irespirabil. Insectele de-abia îşi găsesc cheful şi puterea de a zbura. Frunzele nu se mişcă, au intrat în grevă, că tot este la metodă în aceste timpuri pe care le trăim.
Un geam, din blocul de vis-à-vis se deschide larg de către două mâini bronzate. O tânără superbă îşi face exerciţiile sumare de gimnastică. O privesc cu admiraţie, chiar dacă sunt femeie. Admir femeile care se respectă, care se îngrijesc – atât timp cât nu se ajunge la falsitate -, care au grijă de sănătatea lor. Tânăra se îndreaptă spre frigider, de unde scoate un vas transparent cu suc de fructe, bănuiesc. Lichidul, de o culoare veselă, atinge pereţii paharului, uşor în cascadă. Femeia se opreşte.
Ce o mai fi având nevoie? mă întreb. De ce nu soarbe din lichidul ce ar face pe oricine să îi lase gura apă?
Persoana urmarită - oare ce m-o fi apucând? nu am avut niciodată talent şi chemare spre spionaj -, a deschis un dulap fixat în perete. Zeci de sticluţe şi folii cu medicamente se zaresc. Tânara înghite vreo 2-3 şi apoi bea încet, privind cerul, paharul aburind cu sucul de fructe.
Oare o fi bolnavă? E atât de frumoasă, de graţioasă, pare atât de puternică! Dacă e ipohondră?! La această idée, mă gândesc de mult. Ar fi un articol interesant pentru revista dedicată femeilor, la care sunt redactor colaborator de curând. Cum ar suna o “scrisoare către o ipohondră”? În opinia mea, cam aşa:
“Draga mea admiratoare,
Sunt eu pastila salvatoare. Ce te doare azi? Numai capul? Îi venim imediat de hac migrenei ticăloase ce îmi chinuie cu neobrăzare cea mai minunată fiinţă. Eu, pastila alungită, şi frumos împărţită, cu un pahar cu apă plată, alung durerea îndată de la o fată aşa minunată.
Tânăra îşi duce uşor mâna la cap, îşi masează tâmplele ce zvâcnesc puternic, ca şi cum cineva s-ar afla acolo. Nu ştia dacă un gând prea puternic, o idée ce e necesar să fie scoasă la iveală sau vreo presimţire rea exista înăuntru. Se pregătea de o zi de muncă importantă se pare, căci şi-a ales o ţinută office şi şi-a scos pantofii cu tocuri. Este atât de agitată!
-Parcă aş mai înghiţi o bulină ceva! Se auzi vocea tinerei.
Din sertar se pregăti veselă şi sprintenă ca un spiriduş, o bulină verde, micuţă.
-Parcă ai fi un Extraveral. Cred că mi-ai linişti puţin sufletul şi ai alunga temerile. O prinde ca şi cum ar fi ultima ei salvare, o aruncă repede în cavitatea bucală, înghite, pentru a fi sigură că ajunge la destinaţie. Caută cu privirea un pahar cu apă. Îl găseşte, dar era gol. Se repede la sticla cu apă plată şi toarnă cu sete. Bea cu înghiţituri mari şi se opreşte extenuantă.
-Biata de ea, spune o altă bulină. E aşa neajutorată! Nu are deloc încredere în ea!
Tânăra cochetă, aproape gata să părăsească încăperea, simţi cum îi scade tensiunea.
-Ah, fir-ar să fie, nu mi-am pastila pentru tensiune. Doar va fi nevoie să fiu în formă de zile mari azi. Grăbită, se indreaptă spre dulapul cu medicamente. Mâinile îi tremură, pastilele se răstoarnă, ea începe să plângă. Într-un final, pastilei pentru tensiune i se face milă de ea şi de machiajul ce va fi nevoie să fie retuşat, şi i se aşează în palmă, de bună voie.
Cu chiu cu vai, tânăra femeie ajunge la slujbă. Medicamentele incurgitate îi asigură stăpânirea de sine şi într-un final, succesul. Ea este o femeie minunată, care are ce demonstra, dar nu posedă suficientă încredere în sine. De s-ar inventa o pastilă şi pentru aşa ceva ar fi ideal.
-Felicitări colega! îi spune colegul ce o plăcea cu ardoare. Ne vedem la o cafea la teresa din colţul străzii, peste o jumătate de ceas?
-Da, cu mare drag, mi-ar făcea plăcere.
-Aşa rămâne atunci. Pe curând.
Ei formează un cuplu de ceva vreme, dar nu vor să se ştie. Ea este o carieristă sadică, el un şef de departament respectabil.
La ora fixată, se întâlnesc la o cafea. Discută despre reuşita expunerii de articole pentru revistă, despre ce au mai făcut de când nu s-au mai întâlnit şi stabilesc să se vadă la ea, în acea seară. Bun. Planificat.
Secundele se grăbeau să prindă minuntele. Minutele fugeau după ore, şi astfel timpul a trecut. Seara s-a istalat cu drepturi depline.
Lumânările erau pregătite, şampania trona în paharele speciale.
Într-un final, se aude clinchetul melodios, şi mult aşteptat al soneriei.
Îmbrăţişări, sărutări pătimaşe, mângăieri, şoapte şi cuvinte de dragoste, i-au purtat pe aripile iubirii până în dormitor.
O noapte romantic şi clipe de neuitat. Dimineaţă răvăşită, fiecare se grabeşte să îşi faca rutina matinală. Un sărut rapid, o îmbrăţişare stângace şi domnul pleacă grăbit.
Tânăra se panichează. A uitat de metoda de contracepţie.
-ah, nu se poate, cum am făcut aşa ceva!
Îşi face repede un duş, se îmbracă cu o pereche de blugi găsiţi la întâmplare în dulap - a uitat că a slăbit şi are nevoie de curea -, şi pleacă spre prima farmacie cu program non-stop.
-Pilula de a doua zi vă rog!
Famacista îşi face senina datoria, îi dă pastila, încasează banii, iar tânăra noastră porneşte ca un trăsnet spre casă. Trânteşte uşa, desface cu furie ambalajul medicamentului şi înghite pilula salvatoare. Citeşte apoi – de-abia apoi – prospectul şi observă ca are interdicţie la anumite medicamente.
Din senin, o durere de măsea îi dă târcoale.
-Aşa ceva nu se poate! Clar sufera de ipohondrie! Cred că este una bine mascată.”
Ce înseamnă ipohondria? Să “suferi” de o boală pe care nu o ai, şi să fii convins că ai leaca pentru toate. Ar fi ideal dacă toate problemele s-ar rezolva cu o bulină.
Mă gândesc dacă şi suferinţa din dragoste rănită intră şi ea in categoria ipohondriilor.