Tokes vs. Ponta: “Noi, ardelenii, ne-am saturat ca Bucuresti-ul sa administreze Ardealul”
Europarlamentarul Laszlo Tokes i-a dat o replică acidă premierului Victor Ponta, care a criticat declaraţiile provocatoare făcute de politicianul maghiar la Școala de Vară „Balvanyos” de la Tușnad în legătură cu “protectoratul” Ungariei pentru Transilvania. În tentativa sa de a populariza ideile autonomiste maghiare, acesta a încercat să mizeze în comunicatul de presă şi pe sentimentul de dispreţ al unei părţi a ardelenilor români faţă de politicienii din Bucureşti, care au “amanetat” ţara FMI-ului.
Reacţia lui Tokes a venit după ce premierul Victor Ponta a declarat că „regret că n-avem un preşedinte al României care să-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi să ia poziţie atunci când sunt atacate integritatea teritorială şi independenţa statului român…”, chiar imediat după Şcoala de Vară de la Tuşnad, unde au participat şi o seamă de politicieni din Budapesta.
Vorbind despre exemplul provinciei autonome a Tirolului de Sud europarlamentarul a ţinut să precizeze că “atunci când Austria s-a înţeles cu Italia referitor la protectorat, a recunoscut frontiera de stat a acesteia. Prin urmare, nici nu se pune problema, ca cineva să ameninţe integritatea teritorială a României sau graniţele ei”.
“În ceea ce priveşte ideea independenţei: domnul Ponta ar trebui să se întrebe mai degrabă, ce suveranitate mai are ţara pe care o conduce, după ce a amanetat-o, practic, Fondului Monetar Internaţional”, a continuat în Laszlo Tokes în comunicatul de presă.
“Noi, ardelenii, ne-am săturat ca Bucureşti-ul să administreze Ardealul ca pe un soi de colonie. Istoria ultimelor decenii a demonstrat – mai mult sau mai puţin – că, în mod succesiv, puterea de la Bucureşti este incapabilă de o guvernare corespunzătoare, creând în general mai multe probleme României, decât soluţii. După ce au dus ţara în faliment, acum încearcă să dreagă busuiocul cu credite externe şi minciuni politice. În calitate de cetăţean european şi maghiar din Ardeal, cer să fim lăsaţi să ne rezolvăm problemele noastre proprii, ceea ce ar fi benefic nu doar românilor şi maghiarilor din Ardeal, ci întregii ţări. Dacă cineva nu vede asta, atunci ori e orb, ori îşi vede doar propriile interese şi propria putere. Nota de plată pentru aceste comportamente, însă, ne revine tot nouă, cetăţenilor contribuabili ai României”, conchide politicianul maghiar.Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu