Tortionarul Visinescu a fugit din Bucuresti. SRI ii plateste cazarea la un hotel de lux? (VIDEO)
Fostul comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, denunţat pentru moartea unor deţinuţi politici între 1956-1963, a fost din nou recacitrant cu jurnaliştii. Vişinescu se află la un hotel din Buzău, oraş în care locuieşte sora sa.
În momentul în care a fost întrebat de jurnalişti de ce a plecat din Bucureşti, Vişinescu a răspuns că nu dă nimănui explicaţii unde merge.
La început, Alexandru Vişinescu a fost calm şi destul de formal, după care a devenit recalcitrant.
“Nu vă interesează de ce am plecat din Bucureşti. Vă rog să mă lăsaţi în pace, să nu procedez altfel, lăsaţi-mă-n pace. Este viaţa mea, nu mă forţaţi să procedez altel”, le-a spus, nervos, Vişinescu ziariştilor buzoieni.
Alexandru Vişinescu este cazat la un hotel din centrul Buzăului şi zilnic, la orele prânzului, îşi vizitează sora, care locuieşte într-un bloc din apropiere, informează Mediafax.
Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penintenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache. SRI îi plăteşte cazarea, de ;i acum ];i permite trai de lux la hotel în centrul oraşului?
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.
Potrivit preşedintelui executiv al IICCMER, Andrei Muraru, toţi deţinuţii politici închişi în timpul regimului comunist la Râmnicu Sărat “au fost torturaţi fizic şi psihic ca urmare a deciziilor luate de comandantul penitenciarului”, Alexandru Vişinescu fiind “responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat în timpul mandatului său”.
Astfel, în urma investigaţiilor desfăşurate în ultimele luni de către reprezentanţii institutului, au fost identificate mai multe probe ce indică faptul că, în perioada în care lt. col. (r.) Alexandru Vişinescu (88 de ani, în prezent) a îndeplinit funcţia de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, respectiv 1956-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur, caracterizat prin lipsa hranei, lipsa medicamentelor şi a îngrijirilor medicale, pedepsele aplicate pentru abateri de la regulament.
Reprezentanţii institutului au mai arătat că, între anii 1956 şi 1963, la Râmnicu Sărat s-au înregistrat cinci cazuri de deces posibil de documentat (Ion Mihalache, Gheorghe Dobre, Gheorghe Plăcinţeanu, Victor Rădulescu Pogoneanu, Mihail Romniceanu), cauzate de: colaps cardio-vascular, insuficienţă circulatorie cerebrală, hemoragie cerebrală sau afecţiuni ale aparatului digestiv – ileus paralitic ireversibil – aşa cum rezultă din procesele verbale de constatare a decesului, în documente fiind consemnate semnele vizibile ale malnutriţiei.
De asemenea, IICCMER a depus la Parchet plângerile deţinuţilor legate de tratamentele primite, aşa cum sunt consemnate de referatele supraveghetorilor (plângeri pentru care au primit zile de izolare), ca mărturii ce contrazic documentele legate de vizitele medicale.
În 9 august, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu. Parchetul instanţei supreme a precizat că dosarul a fost preluat având în vedere complexitatea cauzei şi volumul mare de activităţi procesuale şi procedurale ce urmează a fi efectuate în vederea soluţionării cu celeritate a acesteia. De pe NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu