Geambasii de Ion Pribeagu

Intr-un sat din Tatarasi, Doi geambasi, Ion si Guta, Stau de vorba cum va spun, Si pe masa-i o sticluta, Cu vin bun. Mai, a zis Ion din greu, Iti vind tie calul meu! Si caruta poti s-o iei, Si-mi dai doua mii de lei. Vrei? Uite banii, s-a facut! A raspuns Guta degraba, Si Ion, iabras a mai dat, Inc-o sticluta, aldamas. Ma Ioane-ntreaba Guta, Calul ce mi l-ai vindut, Ala sur . . . Spune-mi, n-are vreun cusur? Ce cusur sa aiba frate, E un cal si jumatate! Singe pur . . . Da’ la deal? Spune-mi, urca dealu’ domnu’ cal? Urca, insa dealu-i deal! ’Nalt si drept. D’aia-i bine, draga Guta, Sa te dai jos din caruta, Si tinindu-l de dirloaga, Urca dealul ziua-ntreaga . . . Da’ la vale? Fuge? Sboara, zise Ion privind afara. Si d’aia-i bine, draga Guta, Sa te dai jos din caruta, Sa-i apuci tu sfoarele, Sa nu vie caruta, sa-i rupa picioarele. Dar la ses? E-o grozavie! Alearga ca o stafie. Si de-aia-i bine, draga Guta, Sa te dai jos din caruta, Si cu grauntele-n desaga, Uta-uta, vin dupa tine si calul si caruta. Vad ca nu ne-am inteles, Zise melancolic Guta. Pai daca e vorba, Sa ma dau jos din caruta, Si la deal, Si la vale, Dar si mai ales la ses, Atunci pentru Dumnezeu! In caruta cind stau eu? Esti un mare gagauta, A raspuns Ion degraba, Pai cind sta calu-n grajd, mai Guta, Tu te asezi in caruta, Si cum nu ai alta treaba, Poti sa stai o zi intreaga, Guta draga!