Premierul Turciei

Premierul TURCIEI: Presedintele EGIPTEAN inlaturat de la putere de ISRAEL

autor: FrontPress 21.08.2013

erdogan israelPremierul Turciei, conservatorul şi islamistul moderat Recep Tayyip Erdogan, a afirmat că Israelul se află în spatele planului care a condus la înlăturarea de la putere printr-o lovitură de stat militară a preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, membru al Frăţiei Musulmane.
“Ştiţi ce se spune în Egipt, că democraţia nu se bazează pe urne. Cine se află în spatele acestei situaţii? Israelul”, a declarat Erdogan la Ankara, în cursul unei reuniuni a formaţiunii conservatoare din care face parte, Partidul pentru Dreptate şi Dezvoltare (AKP), transmite Mediafax. “Ministrul israelian al Justiţiei şi un intelectual evreu au afirmat înaintea alegerilor care au avut loc în Egipt în 2012: «Chiar dacă Fraţii Musulmani vor câştiga alegerile, nu vor fi învingători, pentru că democraţia nu se bazează pe urne»”, a adăugat Erdogan.
Liderul turc este cunoscut pentru retorica sa antisionistă, acesta punând protestele violente antiguvernamentale din luna iunie pe seama opoziţiei seculare, a “huliganilor” şi a guvernelor străine. Acesta i-a acuzat în plus pe “afaceriştii evrei” că întreţin protestele pentru a lovi în economia naţională, Turcia reuşind recent să-şi plătească datoria externă şi toate obligaţiile către FMI.
Anterior, în cadrul celei de a V-a reuniuni a Forumului Global ONU Alianţa Civilizaţiilor, desfăşurate în luna martie în Viena, priemierul Turciei a spus că doctrina statului evreu, sionismul, constituie “o crimă împotriva umanităţii”, asemenea fascismului, islamofobiei sau antisemitismului.
Egiptul traversează o perioadă de criză profundă care s-a accentuat pe 3 iulie, când armata, cu acordul tacit al SUA, l-a înlăturat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi. Organizaţia islamistă Fraţii Musulmani denunţă o “lovitură de stat militară”, organizând proteste zilnic, bilanţul de până acum al violenţelor fiind de mii de morţi.
Casa Albă a condamnat vehement declaraţiile premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, care a acuzat Israelul că a organizat demiterea preşedintelui Egiptului, Mohamed Morsi. Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu