SUA recunosc ca fortele nationaliste seculare castiga teren in Siria
Victoriile din ultimele luni ale armatei siriene contra rebelilor islamişti, susţinuţi de unele state arabe şi de SUA, l-au forţat miercuri pe secretarul de Stat american, John Kerry, să recunoască faptul că regimul preşedintelui Bashar al-Assad câştigă teren.
“Este adevărat, da, al-Assad şi-a ameliorat puţin poziţia. Însă el încă nu a câştigat. Este un impas”, a declarat pentru CNN şeful diplomaţiei americane.
Întrebat cu privire la un eventual “eşec” al strategiei americane pentru Siria, Kerry a răspuns “nu”. “Politica pentru Siria este foarte dificilă (…). Nu vreau în niciun fel să caut scuze, (dar) vrem ca aceasta să avanseze cât mai repede, să o facem mai eficientă”, a spus secretarul de Stat.
O polemică a izbucnit în ultimele zile la Washington după ce influenţi senatori ar fi afirmat că John Kerry ar fi admis, în cadrul unei întâlniri care a avut loc sâmbătă, la Munchen, în Germania, că politica Statelor Unite în Siria a eşuat şi necesită o schimbare, aminteşte Mediafax. John Kerry ar fi pledat pe lângă aleşi americani, între care republicanul John McCain, pentru înarmarea rebelilor sirieni. Departamentul de Stat a dezminţit aceste afirmaţii.
Printre ţările care susţin logistic, politic, financiar şi chiar militar insurgenţa islamistă din Siria se numără SUA, Turcia, Arabia Saudită şi Qatarul. Pe de altă parte, regimul politic de la Damasc este sprijinit de Rusia, China şi Iran. Conform estimărilor ONU, peste 135.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor care au început în luna martie a anului 2011, dintre care mai mult de 11.000 copii.
Siria era până nu de mult un exemplu al coexistenţei paşnice a diferitelor religii, într-un stat cu o populaţie majoritar musulmană. În această ţară trăiesc circa 300.000 de melkiţi catolici şi peste 800.000 de credincioşi ortodocşi, cea mai mare parte a lor aparţinând de Patriarhia Greco-Ortodoxă a Antiohiei şi a întregului Răsărit. Aceste două confesiuni, precum şi alte Biserici mai mici, reprezintă minoritatea creştină dintr-o ţară în care 87 de procente din totalul populaţiei de 19 milioane de oameni aparţin religiei musulmane. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu