Pledoarie pentru (un) Puric

El e Puric. Dan Puric. Un intelctual rasat într-o Românie spurcată de personaje nocive. Poate pentru mulţi dintre voi numele ăsta nu vă spune nimic. Pentru că Dan Puric nu e Nikita, nu e Sexy Brăileanca şi nici măcar Tarky. El nu iese din coşciug la emisiuni pentru cucuvele şi guşteri. Nu! El e un Puric cu puteri colosale care se luptă cu mentalităţile, lucru cel mai greu de făcut. Nu apare des la TV, e o floare rară, iar viaţa publică aproape că nu-l interesează. Dan Puric e regizor, e actor, pune în scenă spectacole ca "Don Quijote" după Miguel de Cervantes, e mim. Şi mai e ceva: OM cu litere imense! Îmi place atât de tare OMUL ăsta încât nu ştiu ce să scriu mai repede despre el. Mă simt atât de mic când scriu despre Dan Puric, despre un aşa om, o asemenea personalitate, un atât de înalt spirit... În el vezi contopite genialitatea acestui popor, mândria teribilă de a aparţine acestui neam, un "homo religiosus" al lui Mircea Eliade, un "spirit al amplitudinii". Puric apare la TV rar, dar extraordinar de bine. În genere, de Paşte şi de Crăciun. Îmi face de fiecare dată plăcere să-l ascult, să-l privesc. Are un discurs impecabil, face referiri la Kant, Hendel, părintele Stăniloaie şi la mulţi alţii. Însă nu uită în niciun moment că se adresează maselor de oameni şi atunci aduce nişte exemple extraordinare din viaţa noastră zilnică. Foloseşte experienţele personale. Asta îl face diferit de ceilalţi intelectuali precum Patapievici, Pleşu sau Liiceanu care par a trăi în propriile universuri utopice. Nu, Puric nu e aşa. El e de aici, ne dă senzaţia că ne aparţine. Când şi-a dat seama că spiritul e esenţial, şi-a întors faţa către credinţă, către Dumnezeu. Şi asta i-a oferit sclipire. Astfel, Dan Puric devine un amestec aproape imperfectibil de credinţă, încredere, sclipire şi inteligenţă. În plus, are o mimică dezarmantă şi un umor nebun, atunci când îşi propune. E o enciclopedie vie. Se vede de la kilometri distanţă că Puric n-a citit mii de pagini din snobism şi ipocrizie sau pentru că i s-a impus. El a citit spre a înţelege. Asta e teribil de greu: să înţelegi. Când îi asculţi discursul aplecat aproape mereu spre religie, creştinism, îţi dai seama că mai avem o şansă aici, în România. El găseşte calităţile neamului ăstuia, într-o mare de defecte. Iar argumentele sunt imbatabile şi intangibile. E de-a dreptul sclipitor. Astfel de oameni te pot convinge oricând pe tine, ca tânăr pe cale să dezarmezi, să o iei de la capăt şi să speri. Să nu-ţi părăseşti naţia, şi aşa pe zi ce trece mai săracă în valoare brută, în bun-simţ, în oameni de bine. Puric a scris şi două cărţi: "Cine suntem" (citită pe nerăsuflate, o imensă gură de aer curat) şi "Despre omul frumos" (o am, dar n-am citit decât prefaţa...). În fapt, nu-s cărţi, ci conferinţe, interviuri, apariţii TV puse pe hârtie într-un mod măiestrit. El trăieşte prin tineri, îi adoră, ne vrea binele în orice circumstanţă. Mai nou, ţine o serie de conferinţe prin Bucureşti. Sălile sunt pline ochi cu tineri. Minunat! Tinerii gustă din Puric. Se îmbată cu înţelepciune, cu sclipire. Am şi eu destui prieteni care s-au apucat de citit Dan Puric. Asta nu poate decât să mă bucure enorm. Când vorbeşti sau scrii despre el, te simţi copleşit. Un "genial" ca Puric te minimalizează, pari un mic nimic într-o lume a înţelegerii mult prea complexă. Nu mai am vorbele la mine. Închei aici. Domnule Dan Puric, sunteţi un OM FRUMOS! Mă înclin, cu drag...

"El, omul de azi, pedalează zadarnic într-un prezent continuu. A locui cu fiinţa doar într-o dimensiune a timpului - şi aceea distorsionată - înseamnă moartea lentă, dar sigură, a identităţii." (Dan Puric, "Cine suntem")

"Mi-am făcut, cum am putut, un catarg, de care m-am legat, strigându-le sirenelor:

- Minţiţi! A fi român este o frumuseţe a lumii!" (Dan Puric, "Despre omul frumos")

MĂ MAI GĂSIŢI PE BLOG-UL MEU PERSONAL: EXERCIŢIU DE ATITUDINE