Meseria de profesor

În România actuală este prost plătită, prost văzută, puţin apreciată. Meseria de profesor (în continuare am să-i spun educator - cuprinzând toate categoriile de cadre didactice: educator, învăţător, profesor, asistent, preparator, profesor univeritar ş.a.). Meserie despre care se spune că se practică numai din vocaţie. O meserie al cărei câmp lexical cuprinde noţiuni precum: tact pedagogic, răbdare, dăruire, "metodă".
Majoritatea opiniei publice vede doar o parte a activităţii didactice, cea de la catedră, lucrul efectiv la clasă. Numai că în spatele acestuia se află şi un alt tip de activitate, acesta fiind mai puţin vizibil, dar absolut necesar. Aş împărţi astfel activitatea unui educator în două părţi: partea văzută şi partea nevăzută.

Partea văzută
Evident, aici intră toate tipurile de activităţi cu elevii. Şcolare - care se încadrează în educaţia formală, care urmează traiectoria impusă la nivel naţional, reglementată de minister - extraşcolare - se încadrează în educaţia non-formală, care includ activităţi de tipul excursiilor, taberelor, atelierelor de lucru şi multe altele.
Activităţile şcolare includ procesul de predare şi cel de evaluare - fie ea scrisă sau orală. Acestea sunt prevăzute în fişa postului cu 18 ore (în cazul profesorilor) şi 25 de ore (în cazul educatorilor şi învăţătorilor - observaţi probabil deja o discriminare). Activităţile extraşcolare, evident, se realizează în afara acestor ore. Aici intră şi pregătirea suplimentară a elevilor pentru examenele naţionale sau pentru participarea la olimpiade.

Partea nevăzută
Pentru că activitatea educatorului cuprinde trei procese: proiectarea, predarea şi evaluarea şi pentru că în partea văzută am vorbit deja despre ultimele două, în mod evident, această parte cuprinde proiectarea şi cealalte ramuri ale evaluării: proiectare, apreciere, notare şi luarea de decizii.
Fiecare în parte trebuie analizate în profunzime, pentru a înţelege care le este utilitatea. În opinia mea, acestea sunt cheia succesului predării. Cu alte cuvinte, dacă proiectarea nu este eficientă, predarea nu va avea succes.
Proiectarea include mai multe procese didactice: întocmirea planificării anuale, întocmirea planificării unităţilor de învăţare, întocmirea proiectelor didactice sau a schiţelor didactice.
***Planificarea anuală se întocmeşte prin corelarea timpilor de lecţii cu particularităţile elevilor (ritm de lucru, efort, aptitudini etc). Cu alte cuvinte, atunci când un educator îşi întocmeşte planificarea anuală, îşi programează fiecare activitate: în săptămâna 1 abordez tema X, în săptămâna 2 tema Y, iar în săptămâna 3 aprofundez tema Y, căci are un nivel de dificultate ridicat, iar posibilităţile elevilor nu-s suficient de ridicate. Educatorul, însă, trebuie să se încadreze în numărul de ore conform Planului de Învăţământ şi trebuie să abordeze toate temele propuse prin Programa Şcolară.
***Planificarea unităţilor de învăţare merge înspre particular, se detaliază fiecare unitate de învăţare - teme mari de studiu (de exemplu: 2Unităţi de măsură" sau "Forme de relief"). Aici se consemnează chiar şi metode de predare, obiective etc.
***Întocmirea proiectelor didactice (schiţe pentru "veterani")este un proces minuţios care cuprinde o viziune de ansamblu a fiecărei lecţii în parte. Neapărat trebuie formulate nişte obiective operaţionale, în termeni de performanţă sau mai nou în termeni de competenţă. E o întreagă filosofie de formulare a obiectivelor - în mare fiind vorba despre "a şti ce vrei să realizezi în urma lecţiei - ce cunoştinţe să acumuleze elevul, ce deprinderi, ce competenţe etc.". Apoi se trece la corelarea obiectivelor cu temele de studiu - adică se aleg conţinuturile ce trebuie abordare, în conformitate cu Programa Şcolară. Se gândesc strategii didactice (metode, mijloace, forme de organizare a activităţii), situaţii de învăţare, astfel încât obiectivele propuse să fie atinse cu succes. Şi se gândeşte o metodă de evaluare, pentru a vedea în ce măsură obiectivele au fost atinse.
Evaluarea scrisă presupune mai multe procese: proiectarea, formularea itemilor, construirea baremului de apreciere şi notare, aplicarea testelor, aprecierea şi notarea, luarea de decizii. Dintre toate acestea, doar aplicarea testelor este vizibilă. Celelalte toate fac parte din "lumea nevăzută" a activăţii didactice. Dat fiind că este evident ce presupune fiecare proces al evaluării, aş dori să mă opresc asupra unuia, mai puţin cunoscut - luarea de decizii. Un test se aplică, se acordă o notă şi...? În evaluarea formativă mai ales trebuie luate decizii de ameliorare, de recuperare. Educatorul poate decide dacă este cazul ca cu un anumit elev să lucreze suplimentar. Sau poate lua orice alt fel de decizie care să îi determine să recupereze pe elevii care nu au atins în mare parte obiectivele . În acest sens pot da un exemplu simplu: dacă se constată în urma unui test că un elev nu ştie înmulţirea cu 5, evident el are nevoie de timp suplimentar de lucru, pentru a nu rămâne în urmă.

Dincolo de toate aceste activităţi, care ţin strict de munca la clasă, există şi alte lucruri de care trebuie să ţină cont un educator: cunoaşterea psihopedagogică a elevilor, pentru ca în funcţie de caracteristicile descoperite să aleagă metodele cele mai eficiente de lucru. Nu trebuie să uităm nici de partea de mentorat, oferirea exemplului personal etc.
O altă latură foarte importantă este colaborarea cu părinţii elevilor pentru a implica şi familia în demersul coerent de dezvoltare a copilului. Cu alte cuvinte, colaborarea cu familia nu permite fenomenul "una învaţă la şcoală şi alta face acasă". Care este interesul părinţilor legat de această colaborare? Probabil că diferă de la părinte la părinte.

Şi mai există un lucru foarte important, legat de activitatea de perfecţionare a fiecărui cadru didactic. Aceasta poate avea loc într-un cadru formal - participarea la sesiuni de formare, cursuri, lectorate etc sau într-un cadru mai puţin formal - prin lectură particulară, în sala de lectură a unei biblioteci sau acasă. Toate acestea pentru că ştiinţa avansează destul de rapid, apar mereu noi şi noi metode de predare, de cunoaştere a elevilor - iar un profesor care se respectă trebuie să fie mereu bine pus la punct cu toate noutăţile. Tot în această categorie intră şi obţinerea gradelor didactice, care presupun o muncă titanică şi nişte emoţii destul de mari: inspecţii periodice, examene scrise, colocvii, realizarea unei lucrări ştiinţifice. Nu trebuie uitat faptul că educatorii pot scrie articole în reviste de specialitate, lucrări pentru sesiuni ştiinţifice, pentru simpozioane.

Un cadru didactic mai are şi alte responsabilităţi în cadru şcolii ca organizaţie, făcând parte din diverse comisii: consiliul profesoral, consiliul de administraţie, comisii metodice, comisia de asigurare a calităţii şi încă vreo 15 altele asemenea.

Toate aceste activităţi care fac parte din lumea nevăzută a meseriei de educator ar trebui să se încadreze în 22 de ore săptămânal (deşi, din proprie experienţă vă spun că există săptămâni în care se munceşte cu mult mai mult, chiar şi sâmbăta şi duminica, mai ales atunci când trebuie să mergi la cursuri de perfecţionare). Plus cele 18 vizibile - 40, la profesori.Pentru educatori şi învăţători 25+22 - 47.

Un alt lucru important de precizat este că vacanţa unui educator nu începe atunci când începe şi vacanţa elevilor şi nici nu se termină odată cu vacanţa acestora. De aceea, este eronat să spui că educatorii au 3 luni de vacanţă vara - în realitate e vorba doar de 56 de zile - şi asta numai dacă te duci în timpul celorlalte vacanţe la şcoală, în activitate.

CONCLUZIE: Meseria de profesor se bazează, într-adevăr, pe vocaţie. Dar dacă vocaţia nu este încununată şi de o formare temeinică, aceasta ar fi în zadar.

Nota 1. Acest material a fost scris din furia născută ieri, când un comentator mi-a sugerat că dacă vreau să am salariu mare, să pun mâna să muncesc, subînţelegând eu că acum tai frunze la câini...Dar mă mint frumos,zicându-mi doar că este dezinformat şi nu ştie cu ce se mănâncă meseria de profesor.
Nota 2. Furia a venit pe fondul a ceea ce am auzit pe la TV, de la politiceni, că "profesorii nu merită salarii mai mari, că şi aşa lucrează doar 16 ore pe săptămână". Şi-s convinsă că sunt mulţi alţii care sunt la fel de neştiutori.
foto preluată de aici