Gara plouată

Stam în gară,
gri amândoi.
Mici lacrimi de ploaie
se adăposteau de frig
în părul tău şaten
căutând,
ca şi mine,
iubire.
Părul şaten şi
ochii verzi
şi lacrimiile cristaline
cu aură de diamant
erau iubirea,
iar gara,
cu stâlpii mizeri şi gri
plouaţi şi mucegăiţi
erau ura.

Lasă-mă să mă pierd mereu
în şatenul părului tău
şi în verdele gălbui al ochiilor tăi
şi ţine-mă departe de mizerul stâlpilor din gară.

Trenul albastru şters de vreme
intră în gară şi îmi devine inamic.
Ca o moară de vânt masivă
tronează în faţa mea, parcă
vrând să îmi demonstreze
măreţia sa pierdută.
Cu lacrimi în ochi şi-n suflet,
te desparţi de mine lasându-mi
un sărut pe buze drept amintire.