Anii...

Anii care trec îi resimt adânc în adâncul meu. Asta pentru că trăiesc fiecare moment la maximă intensitate şi acest lucru nu ţine de ceva voit, ci este ca o trăsătură a propriei personalităţi. Resimt fiecare clipă intens, ca şi cum ar fi cea mai importantă clipă din viaţa mea.
Poate de asta sunt un om foarte emotiv, nu am putut scăpa de emoţii nici în timpul şcolii, al facultăţii, dar nici acum, când sunt profesor.
Modul acesta de a trăi viaţa m-a făcut de foarte multe ori să am senzaţia că am trăit destul. Deşi nu mi-am îndeplinit toate idealurile şi încă nu au trecut destul de multe ierni peste mine, simt că sunt plin, dacă pot spune aşa. Simt că dacă aş muri în clipa următoare, pot spune că am trăit o viaţă. Bineînţeles că nu vreau să mor, bineînţeles că mai am multe de făcut... dar asta este ceea ce simt în fiecare an când mai adaug o mărgea la şirag.
Aşa că trecerea la noul an m-a găsit destul de liniştit, fără foarte multe emoţii, sau nerăbdare. Las anii să se scurgă în ritmul lor parcă din ce în ce mai accelerat. Eu trăiesc... intens.