Petarda Jobbik – o diversiune rudicola maghiara. Filiala Jobbik e sublima dar lipseste cu desavarsire
Gogoașa înfuriată maghiară face puii vii în mass-media, un mediu care a ajuns la pragul de jos al deprofesionalizării datorită probabil unei stări avansate de decerebrare. Nu există nicio filială Jobbik în România, asta este știrea. Capisci?
Toată mass-media, agenții de presă „titrate”, televiziuni etc au preluat o așa zisă știre lansată de un boanghen pricăjit de la Cluj, care pretinde că Jobbik, o formațiune politică de la Budapesta cu uniforme colorate ce se pretind de dreapta dar au alogeni în conducere, ar avea personalitate juridică, respectiv o filială în România, urmând să-ți mai facă alte zece, cică. Cum ar veni când pisica nu-i acasă șoarecii joacă pe masă. Șoarecii de la Jobbik ar vrea ei să joace pe masă, însă până una alta trebuie să cânte la altă masă. O minimă verificare ar fi oferit cu ușurință oricărui ziarist din România certitudinea că psedo-reprezentantul Jobbik este un mincinos patentat.
Potrivit Mediafax, unde ziariștii încă nu și-au revenit după sf Ion, probabil, „Partidul naţionalist radical Jobbik, din Ungaria, a deschis o filială la Cluj-Napoca, scopul principal fiind de a comunica problemele minorităţii maghiare din România către Ungaria”. Mediafax mai relatează că un anume Erdely Bela (frumușelul ardelean, în traducere :)) pretins lider al filialei Jobbik Cluj, a declarat, presei că înfiinţarea unei filiale a partidului la Cluj a fost necesară, pentru că organizaţiile maghiare din Transilvania nu comunică problemele comunităţii din Ardeal “cum ar trebui” către partidele maghiare din România şi Ungaria.
Mediafax zice că frumușelul ar fi zis că “Înfiinţarea filialei la Cluj a fost necesară pentru că organizaţiile maghiare din Transilvania nu comunică problemele maghiarimii. Filiala Jobbik s-a înfiinţat, vineri, la Cluj, şi au participat membri Jobbik din Ungaria şi România. Cu totul zece membri” Râzi de mori. Toți aștia, inclusiv cu cei veniți de afară, din Ungaria încap într-un lift, iar tu agenție serioasă de presă faci din asta știre națională.
Evident colegii noștri n-au (nici) goaglă. Dacă ar fi avut ar fi aflat că încă din 2010 se tot ventilează știrea înființării de filiale Jobbik în România, dar până în prezent nu este înregistrată nicio cerere de autentificare legală a existenței juridice a vreunei filiale Jobbik. Conform Legii partidelor (Legea 14/2003 – publicata in Monitorul Oficial nr. 25 din 17 ianuarie 2003) CAPITOLUL IV Inregistrarea partidelor politice, Art. 18. (1) Pentru inregistrarea unui partid politic se depun la Tribunalul Bucuresti urmatoarele documente:
a) cererea de inregistrare, semnata de conducatorul organului executiv al partidului politic si de cel putin 3 membri fondatori, care vor fi citati in instanta;
b) statutul partidului, intocmit conform prevederilor art. 10;
c) programul partidului;
d) actul de constituire, impreuna cu lista semnaturilor de sustinere a membrilor fondatori;
e) o declaratie privitoare la sediu si la patrimoniul partidului;
f) dovada deschiderii contului bancar.
(2) Cererea de inregistrare se afiseaza la sediul Tribunalului Bucuresti timp de 15 zile. Evident nu există nicio cerere de înregistrare a unei filiale a Jobbik la TMB.
Numai Tribunalul Bucuresti se poate pronunța asupra cererii de înregistrare a unui partid politic.
Pe lângă acest aspect, dacă ar fi existat o filială a Jobbik în România, ar fi fost în imposibilitate de a-și desfășura vreo activitate de tip politic electoral, deoarece n-ar avea acces la sursă de bani din Ungaria. Conform Legii nr. 334/2006 − Republicată în M. Of. nr. 510 din 22 iulie 2010, și actualizată la data de 24/06/2011, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale se precizează la Art. 11. – (1) „Acceptarea donaţiilor din partea altor state ori a organizaţiilor din străinătate, precum şi din partea persoanelor fizice sau juridice străine este interzisă”.
Desigur sunt unele organizații, cum ar fi cele patronate de însuși Tokes, care au ocolit legea finanţării partidelor politice dar asta nu înseamnă că nu știm și noi, oricât ar face-o ei pe conspirativii.
Cine l-a dat în gât pe Tokes? Tocmai ai săi! O investigaţie a portalului de limbă maghiară Transindex.ro din Cluj, realizată de jurnalistul Sipos Zoltán cu sprijin din partea Departamentului de Stat al S.U.A şi al Ambasadei Franţei la Bucuresti a dovedit faptul că un număr de companii cu capital de stat din Ungaria au finanţat cu peste trei milioane de euro numeroase entităţi juridice din România, aflate în strânsă legătură cu László Tőkes.
Dacă în ce-l privește pe pastorul securist medaliat de președintele României lucrurile sunt cât se poate de clare. La fel de clar este și faptul că Jobbik nu există în România, nici la Cluj nici la Caracal nici la Pătârlagele . Există doar gargara ventilată pe media ce are obiective strict de imagine, mai exact imaginea unor tembeli care o fac pe mujahedinii cauzei eroice a Ungariei Mari – o comicărie de trei parale. La noivelul conducerii Jobbik sunt o grămadă de caraghioși, astfel fostul reprezentant Jobbik: Király András este gay cvasi cunoscut, participant entuziast la paradale gay din lume, marcat de obsesii sexuale răvășitoare, Csanad Szegedi, membru al Parlamentului European și lider regional al Jobbik cunoscut pentru retorica sa antisemită, a recunoscut recent, conform publicației britanice The Tekegraf, că de fapt el este evreu. Iar Szávay István, aflat la vîrful conducerii Jobbik a fost surprins de pres maghiară în ipostaze de un penibil absolut, beat mort, cu sticle înfipte în prohab – alt obsedat și ăsta.
Gărzile maghiare ale lui pește – un soi de cărăreze prevăzute cu sfârleaze cu fofeze
La nivel agitatoric se mai strofoacă la noi tot felul de organizații în spirit naționalist patriotic – e vorba de patriotism maghiar desigur, de genul Garda Maghiară (Magyar Gárda), Plutonul secuiesc, Frontul Național Maghiar (Magyar Nemzeti Arcvonal – MNA) HVIM („Mişcarea Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate”), EMI (Tinerii Maghiari din Transilvania). Cu toții sunt un fel de EMO de fapt, niște tăntălai care-și zăngăne insigne și zdrăngănele, poartă uniforme de operetă, flutură cârpe colorate pe post de drapele încercând din răsputeri să se facă băgați în seamă.
Pe lângă UDMR și așa zisul Patid Civic Maghiar secuiesc, o formațiune creată total ilegal, fără să aibă măcar minimul de semnături, mai există și alte formațiuni de genul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania – unii ce vor înfiinţarea unei regiuni autonome sub numele de Partium, formată, în viziunea lor, din judeţele Bihor, Satu Mare şi Sălaj. Numai tembeli. Partidul Popular al Maghiarilor din România (PPMT) s-a creat din Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania – CNMT sau, după acronimul derivat din limba maghiară EMNT – condus de László Tökes, pastorul care după ce a lăsat-o în stradă pe nevastă-sa și si-a tras amantă tinerică și focoasă s-a simțit mai viril ca oricând și în plan politician
Toți ungurașii aștia își umflă piepturile, mărșăluiesc pe unde li se dă și lor voie, se îmbracă așa, mai paramilitar, gen Rambo 2, stuchesc pe drapelul românesc, orăcăie imnuri cu Horty și Atilla și în general și-o caută cu lumânarea pentru ca apoi Ungaria să facă ce știe ea mai bine – să se victimizeze și să se jeluiască la Evropa că ungurii sunt persecutați în România de cruzii, barbarii, patibulari extremiști de români care le-au mătrășit aspirațiile imperiale la Trianon.
Absolut tot ce face de ani și ani de zile Ungaria ține doar de provocare deoarece tehnic vorbind Ungaria, vorba lui Țuțea și-o ia pe cocoașă de la români fie și de-am fi înarmați doar cu cozi de mătură. Ungurii au o mare problemă, cu efecte dramatice. Se sinucid masiv sunt în topul sinuciderilor la nivel european și mondial. Nu există neam la nivel european care să fie marcat în mai mare măsură de impotență și eșec la nivel militar. De mai bine de jumătate de mileniu, de la Mohaci încoace Ungaria a luat doar bătaie încontinuu. În pofida uniformelor colorate de papagali, a penelor de cocoș, păun, fazan de la pălării, a stropșelii bătăioase, ungurii n-au știut să „lupte” decât cu femei copii și bătrîni, au știut să ucidă doar civilii fără apărare. Când a venit ocazia unei confruntări cu Armata română și-au luat-o atât de rău pe cărcă încât îi doare și astăzi.
Până astăzi, ungurii n-au alt proiect decât să facă căt mai mult tăraboi, genul de tărăboi în care dacă te prinzi fără să vrei și dai într-unul țipă doi. Al doilea nefiind niciodată de origine maghiară, astă-i chichirezul șmecheriei. Tocmai de aceea a fost nevoie de un tembel ca Vadim, pe post de buhai, strategie care a ținut vreo două decenii dar care acum nu mai ține. De George Roncea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu