Lider egiptean


Lider egiptean: “Israelul va fi sters de pe harta in 10 ani”

autor: FrontPress 04.01.2013
Mideast EgyptVicepreşedintele organizaţiei Fraţii Musulmani din Egipt şi consilier al preşedintelui islamist Mohammed Morsi a declarat recent că “Israelul va fi şters de pe hartă în 10 ani”.
“Evreii au cucerit teritoriile care aparţineau Palestinei istorice şi acest lucru este un obstacol în calea dreptului la reîntoarcerea acasă a refugiaţilor. Soarta Israelului este să se prăbuşească în următorii ani”, a mai spus Essam el-Erian, membru marcant al Partidului Libertăţii şi Justiţiei, aripa politică a Fraţilor Musulmani.
“Numele viitor al ţării va fi Palestina iar cei care au trăit acolo de la început, musulmani, creştini, evrei şi druzi, o vor face în continuare iar cotropitorii vor trebui să se reîntoarcă în ţările de unde au venit”, a fost citat politicianul egiptean de către cotidianul Asharq Al-Awsat. Acesta a ţinut să precizeze că nu vorbeşte ca reprezentant al regimului din Cairo, ci “în nume propriu”.
“Sunt 14 milioane de evrei în lume şi doar 6 pe pământul Palestinei. Aceştia pot pleca în alte locuri, unde consideră că le este mai bine. Ideologia sionistă şi-a dovedit eşecul iar acest proiect (Israelul) se va prăbuşi în câţiva ani”, a concluzionat  Essam el-Erian.
Centrul Simon Wiesenthal, o organizaţie sionistă internaţională cu sediul central în Los Angeles, a anunţat la sfârşitul anului trecut că a întocmit un Top 10 al “antisemiţilor” şi al acelora care “urăsc Israelul”. Această listă include artişti, jurnalişti, clerici musulmani, lideri naţionalişti europeni şi chiar suporteri de fotbal. Pe primul loc a fost clasat regimul islamic din Egipt, condus de Fraţii Musulmani. În acest sens au fost menţionaţi doi clerici importanţi, Muhammad Badie şi Futouh Abd al-Nabi Mansour, ambii cunoscuţi pentru retorica lor antisionistă. Cei doi sunt apropiaţi ai preşedintelui Mohamed Morsi.
În prezent Egiptul este unul dintre puţinele state musulmane care recunosc Israelul, semnând untratat de pace istoric cu statul evreu în 1979. Fostul preşedinte român, Nicolae Ceauşescu, a jucat rolul de intermediar în negocierile de pace dintre cele două state. Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu