Daca nu colonie, atunci ce?!
Săptămâna trecută prezentam în J.N. o lungă listă a sectoarelor economice ieşite de sub control naţional.
Să mai consemnăm acum dezaxata componentă colonială de piaţă de
desfacere a României: nicăieri în lume, în topul primelor 100 de
companii după cifra de afaceri nu se află un număr atât de incredibil de
prezenţe de companii din comerţ: 38! Bineînţeles în copleşitoare
majoritate străine. Ceea ce evidenţiază fără echivoc statutul colonial
al României: consum fără producţie, hipermarketuri fără fabrici, bănci
fără economie reală.
Dacă toate acestea nu sunt de ajuns, să
adăugăm o altă listă ce atestă statutul şi rolul de colonie al României:
prin liberalizările impuse forţat de la centrul vest-european,
preţurile au ajuns la fel în periferia România, numai salariile au rămas
în urmă la niveluri de câteva ori mai mici (acesta fiind mecanismul
principal prin care centrul absoarbe seva economică de la periferie);
liberalizările operează doar în domeniile în care este interesat centrul
(produse, servicii, capitaluri), dar nu şi în ce priveşte forţa de
muncă din România; companiile vestice îşi permit în România ceea ce nici
prin gând nu le-ar trece să facă în ţările lor de origine; companiile
străine (de fapt mai toate vest-europene) îşi arogă dreptul de a factura
românilor produse şi servicii în moneda centrului, cu toate că plăţile
în România nu sunt permise, prin lege, decât în lei (astfel autorităţile
române sunt de fapt obligate să nu utilizeze cursul valutar pentru
ajustări economice spre avantajul firmelor străine!); nici una dintre
companiile vest-europoene care au preluat companii de stat româneşti nu
şi-a respectat obligaţiile de mediu şi de investiţii asumate la
privatizare şi cu toate acestea nici una nu este penalizată; băncile
occidentale practică în România nişte dobânzi astronomice la credite, pe
care le justifică oficial cu „riscul de ţară“, deşi, dintr-o demagogie
nesfârşită, sunt înscrise ca persoane juridice române (este una din
clasicele extracţii de substanţă economică de la periferie de către
centrul colonial); băncile occidentale menţin sistematic dobânzi
jefuitoare la credite printr-un cartel pe care autorităţile române, în
urma unor presiuni externe, se fac a nu-l vedea; tot în urma unor
presiuni, este interzisă în România emiterea de titluri guvernamentale
către populaţia autohtonă pentru ca nu cumva, prin concurenţa făcută
băncilor străine, acestea din urmă să piardă posibilitatea de a capta şi
folosi în interes de profit propriu bruma de economisire de pe piaţa
periferică numită România; în plină criză, singurei bănci de stat (CEC) i
s-a refuzat la Bruxelles, sub pretextul că ar fi ajutor de stat, o
majorarea modică a capitalului pentru a fi în măsură să sprijine
IMM-urile, exact în timp ce guvernele occidentale cheltuiau sute de
miliarde de euro pentru a împrumuta sau chiar naţionaliza bănci proprii;
structura pe destinaţii a fondurilor europene n-are absolut nici o
legătură cu nevoile reale de dezvoltare ale României, ci numai şi numai
cu nevoile firmelor străine pentru expansiunea în România. Dacă nu
colonie, atunci ce?! De Ilie Şerbănescu – Jurnalul National
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu