Colonie ?

Daca nu colonie, atunci ce?!

autor: FrontPress 16.01.2013

Săptămâna trecută prezentam în J.N. o lungă listă a sectoarelor economice ieşite de sub control naţional. Să mai consemnăm acum dezaxata componentă colonială de piaţă de desfacere a României: nicăieri în lume, în topul primelor 100 de companii după cifra de afaceri nu se află un număr atât de incredibil de prezenţe de companii din comerţ: 38! Bineînţeles în copleşitoare majoritate străine. Ceea ce evidenţiază fără echivoc statutul colonial al României: consum fără producţie, hipermarketuri fără fabrici, bănci fără economie reală.

Dacă toate acestea nu sunt de ajuns, să adăugăm o altă listă ce atestă statutul şi rolul de colonie al României: prin liberalizările impuse forţat de la centrul vest-european, preţurile au ajuns la fel în periferia România, numai salariile au rămas în urmă la niveluri de câteva ori mai mici (acesta fiind mecanismul principal prin care centrul absoarbe seva economică de la periferie); liberalizările operează doar în domeniile în care este interesat centrul (produse, servicii, capitaluri), dar nu şi în ce priveşte forţa de muncă din România; companiile vestice îşi permit în România ceea ce nici prin gând nu le-ar trece să facă în ţările lor de origine; companiile străine (de fapt mai toate vest-europene) îşi arogă dreptul de a factura românilor produse şi servicii în moneda centrului, cu toate că plăţile în România nu sunt permise, prin lege, decât în lei (astfel autorităţile române sunt de fapt obligate să nu utilizeze cursul valutar pentru ajustări economice spre avantajul firmelor străine!); nici una dintre companiile vest-europoene care au preluat companii de stat româneşti nu şi-a respectat obligaţiile de mediu şi de investiţii asumate la privatizare şi cu toate acestea nici una nu este penalizată; băncile occidentale practică în România nişte dobânzi astronomice la credite, pe care le justifică oficial cu „riscul de ţară“, deşi, dintr-o demagogie nesfârşită, sunt înscrise ca persoane juridice române (este una din clasicele extracţii de substanţă economică de la periferie de către centrul colonial); băncile occidentale menţin sistematic dobânzi jefuitoare la credite printr-un cartel pe care autorităţile române, în urma unor presiuni externe, se fac a nu-l vedea; tot în urma unor presiuni, este interzisă în România emiterea de titluri guvernamentale către populaţia autohtonă pentru ca nu cumva, prin concurenţa făcută băncilor străine, acestea din urmă să piardă posibilitatea de a capta şi folosi în interes de profit propriu bruma de economisire de pe piaţa periferică numită România; în plină criză, singurei bănci de stat (CEC) i s-a refuzat la Bruxelles, sub pretextul că ar fi ajutor de stat, o majorarea modică a capitalului pentru a fi în măsură să sprijine IMM-urile, exact în timp ce guvernele occidentale cheltuiau sute de miliarde de euro pentru a împrumuta sau chiar naţionaliza bănci proprii; structura pe destinaţii a fondurilor europene n-are absolut nici o legătură cu nevoile reale de dezvoltare ale României, ci numai şi numai cu nevoile firmelor străine pentru expansiunea în România. Dacă nu colonie, atunci ce?! De Ilie Şerbănescu – Jurnalul National

COLONIE IN UE

De ce este atat de dramatic sa fii COLONIE in UE

autor: FrontPress 12.09.2012

Prin intervenţia politică directă şi determinantă în desfăşurarea referendumului din 29 iulie, puterea colonială şi-a dat, culmea!, şi peste propria mână. În cauză a fost fuga sa de responsabilitate! Nerecunoscută oficial, deşi e vizibilă de la o poştă, disfuncţia organică a economiei şi, prin incidenţă, chiar a societăţii din România este că, în timp ce decizia a ajuns integral la capitalul străin, administrarea a fost lăsată de acesta, într-o evidentă fugă de responsabilitate, fostului deţinător al deciziei, statul român, probabil din motive de costuri. Aşa ceva nu poate însă funcţiona! După cum se şi vede! 

În general nu este posibil, pentru că acela ce administrează nu poate face practic nimic dacă nu are în mână decizia. În structurile corporatiste, problemele se rezolvă prin delegarea deciziei către administrator, acţionarul păstrându-şi practic decizia doar în privinţa confirmării/infirmării administratorului. Dar totul devine nefuncţional dacă administratorului nu i de dă de fapt nici o decizie la dispoziţie. Iar disfuncţia majoră în România se adânceşte tocmai pe măsură ce statul tot pierde poziţii, pârghii şi instrumente de acţiune ce trec la capitalul străin care, evident şi pentru Grivei, nu doreşte să preia administrarea.

După intervenţia puterilor coloniale în desfăşurarea referendumului din 29 iulie, disfuncţia va tinde să se adâncească nu doar ca urmare a unor noi deposedări de poziţii şi instrumente ale statului, dar şi în urma unor paşi conştienţi înapoi din partea reprezentanţilor acestuia pe principiul „ce, tu să dictezi şi eu să iau castanele din foc“?! Cu alte cuvinte, la fuga de răspundere a capitalului străin prin nepreluarea administraţiei, se va răspunde tot cu fugă de răspundere. Si nu se va mai întreprinde mai nimic sau totul alături de drum! Astea nu-s poveşti! Delăsarea şi excesul de zel sunt cele mai teribile arme ale sclavilor împotriva stăpânilor nesăţioşi. În mod normal, ţinând cont de faptul că drum de întoarcere nu mai este, soluţia ar fi, în situaţia dată, preluarea administraţiei de către deţinătorii deciziei. Dar, vai!, este un proces greu, cu asumare de sensibile şi dificile responsabilităţi şi, bineînţeles, extrem de costisitor şi foarte probabil fără cine ştie ce rezultate. Actualii deţinători străini ai deciziei în economie au cumpărat-o de la români cu vreo 5-6 miliarde de euro , adică aproape gratis. Administrarea ar costa însă vreo câteva zeci de miliarde de euro anual. Este foarte posibil să nu-şi scoată banii! Capitalul străin extrage anual din România, fără vreo greutate, circa 30-40 de miliarde de euro prin aşa-numitele „preţuri de transfer“, respectiv prin subfacturarea a tot ceea ce livrează afară din România şi suprafacturarea a tot ceea ce aduce din afară în România, operaţiune prin care se dublează practic transferul de sevă economică spre străinătate. Acest transfer imens ar putea fi compromis în parte de costurile preluării administrării. Ca atare, puterile coloniale vor încerca să perpetueze sistemul din prezent: lăsarea administrării în seama unor vătafi români, cărora să li se permită a putea fura pe mai departe, căci fără furt n-ar fi interesat nimeni să fie la cârma administrării.

Nenorocirea României este şi că a ajuns membră a Uniunii Europene. În aceste condiţii nu poate avea un singur stăpân colonial. Care, bun sau rău, măcar s-ar comporta cu România precum cu o proprietate proprie, anume cu grija de a nu o exploata şi alţii! Ca o colonie a Uniunii Europene – un imperiu prost organizat şi gestionat – România este însă hărtănită de toţi, inclusiv de colonialişti de gradul trei şi patru, vărgăleţi în toată regula.

Si, având în vedere că, o dată cu finalizarea actualului acord cu FMI-UE, deposedarea statului de tot ceea ce reprezinta prerogative şi structuri statale se încheie, este de anticipat un haos de decenii în spaţiul numit România sau cum se va mai numi acesta. Sau cum se va mai numi, pentru că acest haos, generat obiectiv de disfuncţia organică decizie/administrare, va împinge puterile coloniale, care mai sunt şi multe, să dezmembreze România, dacă nu cumva, aşa după cum există unele indicii, au deja un proiect pregătit în acest sens. De Ilie Serbanescu – Jurnalul National