Elevii unguri sunt instruiti sa NU se indragosteasca de romani
“Nu lăsaţi aproape de inima voastră limbă străină, cultură străină, prieten străin!”. E doar unul din îndemnurile şovine publicate pe şleau, chiar de Paştele catolic, în singurul ziar din Salonta.
Preluat în mare parte dintr-un manifest scris la Baia Mare, ai cărui autori sunt cercetaţi penal pentru instigare la ură interetnică, materialul le cere părinţilor şi tinerilor salontani să evite orice relaţie cu “străinii”, mai ales cu românii majoritari. Că numai aşa îşi vor păstra neamul…
Pro-izolare
“Nu există explicaţie acceptabilă pentru integrare!”, tună titlul articolului în limba maghiară publicat pe 29 martie de Jurnalul Salontan, care a stârnit revolta multor cititori. Amintind marşul organizat în acest oraş pe 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la care au participat sute de elevi, autorul anonim al articolului pofteşte maghiarimea din oraş să-şi înscrie copiii la Liceul Teoretic Arany Janos, “care le asigură locuri şi condiţii optime de învăţare, pentru a nu fi nevoiţi (!) să continue clasa a V-a sau a IX-a la secţia română”.
Ce urmează e şi mai grav. Publicaţia preia pasaje întregi dintr-un manifest revoltător, intitulat “Uj kialto szo” (“Noul glas strigător”), difuzat anul trecut într-un ziar din Baia Mare şi asumat de mai mulţi preoţi, oameni de cultură şi lideri politici care îi îndemnau la izolare pe etnicii maghiari. De altfel, din cauza mesajelor şovine, Parchetul Baia Mare a şi deschis în acest an împotriva respectivilor un dosar penal, pentru incitare la ură interetnică şi discriminare.
Fără “corcituri”
Asta n-a oprit redacţia salontană să-şi însuşească dogmele extremiste, care descriu drept o “boală” fapte precum “înmulţirea căsătoriilor mixte, respingerea învăţământului în limba maternă, emigrarea şi integrarea fără opunere în naţionalitatea majoritară”. Şcolile mixte, în care copiii ar învăţa printre români, sunt prezentate ca adevărate pericole, deoarece “şcoala în limbă străină înseamnă cerc de prieteni vorbitori de limbă străină, iar mai târziu, căsătorie mixtă”, grozăvii care i-ar transforma pe “vinovaţi” în adevăraţi “distrugători nemiloşi ai comunităţii maghiare”!
Poruncile izolaţioniste sunt adresate şi tinerilor. Împotriva tendinţelor de integrare şi toleranţă promovate în lumea civilizată, aceştia sunt opriţi să-şi caute alţi prieteni şi “perechi” decât maghiare. “Da, asta înseamnă oarecum izolare… Dar nu uitaţi: de sute de ani această izolare a conservat cele mai bune comunităţi ale Ardealului!”, afirmă autorii, concluzionând: “Scoateţi din voi tot ce este străin. Nu lăsaţi aproape de inima voastră limbă străină, cultură străină, prieten străin!”. Profesorii sunt instruiţi şi ei că au “misiunea” de a-i educa pe copii în acest spirit, fără compromisuri.
Cine vrea segregarea?
Apariţia unor mesaje de un şovinism atât de limpede în singura publicaţie din Salonta a stârnit locuitorilor români reacţii de consternare. “Convieţuim cu maghiarii şi nu avem probleme. Nu ştiu ce urmăreşte acest articol, dar e păcat. Şi eu am o familie mixtă şi nu e nimic rău în asta”, a comentat pentru BIHOREANUL un salontan.
Cum primarul Torok Laszlo e un susţinător pe cât de consecvent, pe tot atât de radical al segregării în şcoli, unii localnici bănuiesc că el a şi susţinut apariţia textului în ziarul la care, pe vremuri, a lucrat ca redactor. Edilul n-a putut fi contactat pentru explicaţii, iar Katona Edith Maria, unicul asociat al firmei Tensalpress Tour, care editează Jurnal Salontan, s-a eschivat, cerând să fie contactată “mai târziu”, după care n-a mai fost de găsit.
Redactorul-şef Patocs Julia-Annamaria, care e şi consilier local UDMR (chestiune contestabilă prin prisma deontologiei profesionale) a declarat, în schimb, foarte dezinvoltă, că articolul nu i se pare jignitor. “Nu e împotriva nimănui, ci pentru maghiari”, a susţinut femeia, recunoscând că textul a fost publicat în perioada înscrierilor la şcoală pentru anul 2013-2014 tocmai ca să-i facă pe părinţi să-şi dea copiii la liceul maghiar.
Întrebată apoi despre îndemnurile totuşi jenante la evitarea căsătoriilor corcite şi interzicerea prieteniilor dintre tinerii români cu colegii lor români, “jurnalista” a dat-o, brusc, la întors, spunând că-şi retrage toate declaraţiile dacă nu poate vedea articolul BIHOREANULUI înainte de publicare. O fi obişnuită, poate, cu cenzura de la Jurnal Salontan, aşa cum o fi şi cu comenzile ideologice!
Îi izolează din scutece
Bazându-se pe un studiu comandat chiar de el sociologului Adrian Hatos, conform căruia, chipurile, elevii maghiari s-ar fi simţit abuzaţi de colegii români, primarul Torok Laszlo a obţinut, începând din septembrie 2011, separarea pe criterii etnice a şcolilor din Salonta, prin înfiinţarea Liceului Teoretic Arany Janos, cu clasele I-XII şi predare exclusiv în limba maghiară.
Segregarea se pare că va fi extinsă şi la copiii de grădiniţă, edilul începând deja demersuri pentru a separa cele două unităţi de învăţământ preşcolar din oraş prin alipirea unuia la şcoala maghiară, urmând ca celălalt să funcţioneze pe lângă Colegiul Naţional cu predare în limba română. De Smaranda Chişbora - E-Bihoreanul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu