Ochi pentru ochi: Tanar condamnat la PARALIZIE pentru ca si-a injunghiat prietenul
Un tânăr din Arabia Saudită a fost condamnat la paralizie, drept pedeapsă pentru o faptă comisă în urmă cu 10 ani. El şi-a înjunghiat prietenul, care a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile.
Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, cam aşa s-ar putea traduce obiceiurile în materie de pedepse pentru cei care comit infracţiuni în anumite ţări care aplică legea talionului. Acesta este şi cazul unui saudit, Ali, de 24 de ani, care a petrecut deja 10 ani în închisoare, iar acum aşteaptă să fie paralizat printr-o intervenţie chirurgicală. El şi-a înjunghiat un prieten în spate, lăsându-l paralizat de la brâu în jos, transmite România Tv. Tragedia s-a produs când Ali avea 14 ani.
Singura lui speranţă este ca familia să poată plăti victimei sale o sumă consistentă cerută de aceasta ca despăgubire. Mama tânărului condamnat a mărturisit că nu dispune însă nici măcar a zecea parte din suma cerută de familia victimei, şi că fiul ei avea doar 14 ani când s-au petrecut faptele.
Potrivit presei din regatul saudit, un filantrop anonim încearcă să strângă suma cerută, un milion de riali (aproximativ două sute de mii de euro), pentru ca tânărul care a greşit când era adolescent să nu rămână paralizat pe viaţă.
Acest gen de pedepse nu sunt tocmai o raritate în unele ţări islamice, unde Sharia este baza Codului Penal. Un caz similar, care a ajuns în paginile ziarelor din lumea întreagă acum doi ani, a avut loc în Iran. Un bărbat care a orbit o femeie cu acid sulfuric după ce i-a refuzat avansurile a fost condamnat să suporte aceeaşi soartă. Un doctor urma să îi picure acid în ochi, dar acesta a fost iertat în ultima clipă de victimă, femeia oprind la timp procedura. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu