Hai sa va povestesc despre rautate

Hai sa vorbim de rautate. Rautate gratuita. Verbala. Rautatea aia ceva mai avansata decat injuratura unui cocalar.
Eram acum cateva saptamani intr-un bar. Cu niste oameni, nu prieteni, abia cunostinte. Eu, cea mai noua din "grup". Si vorbeam noi de diverse, era o atmosfera destul de ok, fara mari contradictii, fara pareri foarte apropiate totusi. Oamenii astia, nu toti, cativa, sunt exact genul de snobi wanna be's. Mi se intampla rar sa ma priveasca cineva de sus. Daca se intampla sa fie un om care sa se comporte ca si cum ar stii mai multe decat mine ori e vreun prof ori un coleg mai in varsta ori tata. De data asta era o putoaica de seama mea, fara nici o realizare extraordinara, fara sa fie ea insasi un om extraordinar. Cum a pornit treaba?
Am spus o gluma, o remarca banala. "Ce bine de mine ca nu ma duc la munca!" Eram singura de la masa care nu avea un job, singura care nu-si facea griji ca n-o sa fie libera de Revelion. Buuun, gata cu asta. Pana aici, toate buna si frumoase. De-acum inainte... iad.
Si e omul asta, o tipa destul de ok (presupun). Cand mi se pune pata nu mai pot fi obiectiva, asa c-am sa ma abtin de la descrierea persoanei. Hai sa presupunem ca e ok si atat (frustrata, egocentrica, limitata, ingusta la minte...etc).
Omul asta a gasit ca e ok sa ma jigneasca (voalat, ce-i drept) fara ca macar sa aibe habar cine sunt. A presupus din start ca un lucru e asa cum il crede ea, fara a se obosi sa verifice, fara sa se intrebe daca exista cea mai mica sansa sa se insele, fara sa-i pese macar daca e bine sa-mi spuna sau nu. Eu spun ca nu e ok. Dincolo de faptul ca eu eram cea implicata, nu-mi pare ok.
Eram un om foarte rautacios cand eram mai mica, am crescut, mi-a venit mintea la cap si am renuntat la asta. Eu nu pot (nu mai pot, sa fiu sincera) sa fiu rea sau rautacioasa. Inainte sa-i spun unui om ceva, ma gandesc de 1000 de ori daca e bine. Poate ca gresesc, poate ca nu e cazul sa-i spum, poate ca nu EU trebuie sa-i spun, poate ca are o scuza, poate n-am inteles eu bine.
Ce-i cu atata rautate? Ce-i cu atatea certuri si atata egoism? Om bun, mai mult pierzi certandu-te.
M-am ciondanit la un moment dat cu o tipa pe care n-o cunosteam. Ne-am "cunoscut" pe net si am pornit razboiul. Dupa cateva zile de "inarmata pana-n dinti", stii ce-am aflat? Mi-a picat fisa deodata, eu chiar n-am nimic cu omul asta. Si nici el cu mine. Si-am ingropat securea razboiului, deodata, fara nicio interventie majora. Am zis "piua!" si asta a fost. Si-mi pare asa bine. Acum chiar imi place omul asta, foarte diferit de mine.
Revin la tipa din bar. Eram toti acolo si tipa incepe cu aruncatul judecatilor: ca eu habar n-am ce-i aia greu, ca mie-mi da tata bani de toate, ca ea munceste de la 18 ani...etc.
Hai sa dezbatem putin problema. Daca mi-ar da tata bani ar fi ok. Chiar foarte. De ce sa nu fie? Am 22-23 de ani, am facultate, am o viata inainte, timp berechet sa vad ce-i ala greu. De ce sa-mi fie rusine daca tata (omul a carui responsabilitate sunt) are grija de mine? Asta n-am inteles eu.
Imi pare rau ( si inteleg) ca e greu sa lucrezi de mica(mic), stiu ca uneori e coplesitor. Dar nu e o rautate sa-i desconsideri pe cei ce nu sufera ca tine? Nu e o chestie de egoism sa vrei raul altora doar ca sa te simti tu mai bine? Si nici macar nu te simti mai bine, e o minciuna.
Nu m-am suparat pe ce mi-a zis, ci m-a deranjat ideea de dincolo de cuvinte. Omul asta e un om destul de destept, nu-i o cocalareasa fara carte, nu e o pitzi intretinuta. Credeam ca oamenii care au trecut prin greu inteleg mai bine "omul". Nu mai cred asta.
Si stii ce-mi pare si mai trist? Ca ea o sa piarda 1000 de oameni asa, serios. Desconsiderand un om inainte sa-l cunosti pierzi. Pierzi un om, adica mult.
Daca mi-ar fi dat ocazia as fi putut sa-i spun ca stiu prin ce trece. As fi putut sa-i spun ca am fost si eu acolo, unde e ea acum, ca am fost chiar mai departe decat ea. Daca mi-ar fi oferit ocazia as fi putut chiar sa-i spun ce si cum, am si stat probabil de vorba la alt nivel. Nu plang omul ci situatia. Imi pare rau ca oamenii au ajus atat de rai. Gratuit. Si tocmai de-asta tin la "oamenii mei". Fiecare e diferit, fiecare are alta viata, dar niciunul nu m-a judecat vreodata. Oamenii mei incearca mai intai sa inteleaga si apoi se intreaba daca sa arunce cu pietre. Si niciodata n-o fac.