Autor: CRISTIAN LISANDRU
Articol: Castelul meu din cărţi de joc
Te construiesc dintr-un castel al cărţilor de joc,
Înălţându-te către norul care sunt...
Ţin vântul în lesă, pentru nu-i permite
Să-mi spulbere opera de artă
Şi trimit ploaia către deşerturile lumii,
Spre a uda acolo deshidratarea permanentă...
Am pus în fundaţia castelului numit „Iubita mea"
Toată dorinţa personală de dragoste elementară,
În explozie de metaforă atinsă în treacăt
De aripa inspiraţiei hrănită cu suflet
Şi dor...
Soarele îţi mângâie ochii-ferestre,
Iar porumbeii vin să-şi închege cuiburi efemere
La streşini virtuale alcătuite din propriile-ţi gene...
Desfid tornade care se răsucesc ameţitor în jurul tău,
Te acopăr cu mine, spre a-ţi fi cald
Atunci când tremuri la apropierea uraganelor dezlănţuite
Şi las lacrimile să se prelingă picătură cu picătură,
Aluncând pe fruntea ta,
Coborând dulce-sărat pe curbura gâtului,
Răcorind sânii fierbinţi
Şi transformându-se în mare
La picioarele tale...
Eşti un castel din cărţi de joc
Care pluteşte pe valuri de lacrimi,
Vegheat de un nor călător
Sătul de confruntarea
Cu punctele cardinale...
CRISTIAN LISANDRU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu