Discursul rasist

Comisar cercetat pentru un mesaj pe Facebook: “Cred ca in curand va prinde la public discursul RASIST”

autor: FrontPress 07.01.2014

danut dinuPurtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisarul şef Dănuţ Dinu (foto), este cercetat pentru că ar fi adus atingeri imaginii instituţiei. Totul a pornit de la un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, la sfârşitul lunii decembrie, prin care poliţistul critică manelizarea, hoţia, mizeria şi ţiganizarea pieţelor din oraşele României. 
“Am trecut prin piaţa Ceair. O mizerie la propriu şi la figurat. Nesimţire, nu tu bonuri fiscale, colindători care sâsâie “ţigări, ţigări” sau “petarde, petarde”, manele şi câini vagabonzi, mirosuri şi găleţi de brânză pe marginea drumului? Preţuri de înţepeneşti? Aduceţi-mi aminte, dacă voi ajunge vreodată prim ministru, să închid toate pieţele şi toate târgurile din România. Şi încă ceva. Cred că în curând va prinde la public discursul rasist. Mă gândesc şi eu…”, a postat pe contul său de Facebook comisarul şef.
Reacţia colegilor săi, care probabil s-au simţit vizaţi de comentariul de pe reaţeaua de socializare prin care sunt criticaţi indirect pentru ineficienţă şi pentru complicitate cu mafia pieţelor, nu s-a lăsat aşteptată. “S-a dispus o cercetare prealabilă vizavi de postarea domnului Dinu pe Facebook. În primă fază a fost o verificare din partea Biroului control intern, iar la momentul acesta lucrarea a fost înaintată unui ofiţer care face o cercetare prealabilă. În urma concluziilor comisiei urmează să luăm o decizie. Mai mult decât atât, domnul Dinu, cu data de 30 (decembrie) a făcut un raport prin care solicită să fie mutat din funcţia de purtător de cuvânt, ca urmare a acestei cercetări şi a scandalului apărut”, a declarat recent pentru Mediafax şeful Poliţiei Argeş, comisarul-şef Petre Ioniţescu.
Între timp, postarea de pe Facebook a poliţistului de 45 de ani a fost ştearsă. Sursa: FrontPress.ro

2 comentarii:

  1. Săru'mâna Odorică şi la mulţi ani!
    Nu era nimic rasist în ceea ce a spus Dinu. Dar absolut. Ceea ce a zis a fost că publicul are tendinţă să devină rasist, şi aici îi dau perfectă dreptate. Şi-mi este mie ruşine de ruşinea celui care este rasist. Din punctul meu de vedere i-aş amenda usturător pe cei care aduc injurii ungurilor, ţiganilor, evreilor, negrilor sau arabilor, pentru că niciun popor şi niciun om nu este mai presus sau mai prejos decât altul. Singurul lucru care ne diferenţiază este prostia şi răutatea.

    RăspundețiȘtergere
  2. La Multi Ani ! Sper ca acest mesaj nu este otravit. Pe Frontpress sunt comentarii pertinente.
    O seara frumoasa, Odorica

    RăspundețiȘtergere