Numarul moscheilor a crescut in SUA cu 74 la suta in ultimii 10 ani
Numărul moscheilor a crescut în Statele Unite, în ultimii zece ani, cu “o viteză incredibilă” (74 la sută) şi nimic nu indică o acceptare accentuată a fundamentalismului de către tinerii musulmani, conform unui raport de miercuri.
Conform documentului intitulat “Moschee 2011″, se găsesc 2.106 pe teritoriul celor 50 de state la care se adaugă şi Washingtonul, arătând o creştere cu 74 la sută a numărului de moschei faţă de 2000, cu un an înainte de atentatele de la 11 septembrie, atunci când existau doar 1.209 moschei.
În statul New York există 192 de moschei, 120 sunt în South California, 166 în Texas, 118 în Florida şi două în Montana, acolo unde mai puţin de unu la sută din populaţie este de altă religie decât cea creştină.
“Numărul moscheilor a crescut în ultimii zece ani cu o viteză incredibilă”, indica raportul făcut la iniţiativa grupului Faith Communities Today, justificând creşterea prin venirea unor noi imigranţi (din Somalia, Irak, Africa, Bosnia) şi prin prosperitatea în creştere a comunităţii musulmane.
Acest număr este incomparabil mai mic decât numărul bisericilor creştine, de aproximativ 322.000, conform unei estimări a Institutului Hartford de cercetare religioasă.
Marea majoritate a liderilor de moschei – 87 la sută – estimau în 2011, că fundamentalismul nu a crescut în rândul tinerilor, din contră, “principala lor problemă este să vină şi să rămână în cadrul moscheilor”, conform raportului.
Un sfert dintre aceştia consideră că “societatea americană este ostilă islamului”, mult mai puţini decât în 2000, atunci când 50 la sută aveau această părere.
O majoritate de 99 la sută consideră că musulmanii ar trebui să fie implicaţi în cadrul instituţiilor americane şi 91 la sută cred că ar trebui să fie implicaţi în politică.
“Comunitatea musulmană din SUA este plină de energie şi face parte din ce în ce mai mult din peisajul american”, a declarat autorul raportului, Ihsan Bagby.
“Musulmanii americani se simt ca acasă”, a adăugat Nihad Awad, oficial al Consiliului Relaţiilor America-Islam, “ei cred că în visul american şi au încredere în concetăţenii lor”. De pe Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu