:: Ce splendoare universală eşti tu, Nichita!

Titlu*:	Ce splendoare universală eşti tu, Nichita!
Autor:*:	http://ionelmuscalu.blogspot.com
Poza:
Articol*:	Să tăinuieşti tăcerea unui înger Atât de blond, atât de hămesit De porţii mari de aer până-n cer Ar fi iubit, ar fi trăit, ar fi iubit. Să spui de el, gândindu-te la viaţă, La verdele ei verde ca de mac, Când adevărul spus de el ni se răsfaţă, Ca o vocală pusă-n cozonac. Să dormi de el, şoptit cum se cuvine, Lucid şi fără vâsle de la glezne adunând, Mascul lucind printre întinse vine, Înţelepţind tristeţile pe rând. Să ţopăi despre el, ca şi o capră neagră Acolo sus în munţii respiraţi, Cu demâncarea prinsă-n luna întreagă Pe cobiliţa vremii sărutaţi. Să hărăzeşti îmblânzitorilor de catedrale O turlă sus, mai lângă Dumnezeu, Să clocoteşti de vieţi universale Curbate-n sus, invers de curcubeu. Vorbirea trează să i-o porţi în minte Şi să miroşi ca teii când e ceaţă, Să cazi din înger către cele sfinte Şi înarmat să zbori spre-o nouă viaţă. Apoi, din coaja ta de ou funebru, Născut să mori, adăugat la frig, Să te-alăptezi cu visul unui dor celebru, Înfulgerat de Ana pusă-n zid. Cu sânge gros să-i scrii onorul, Râzând-plângând cu şapte vieţi, Nerisipire din delfin-cocorul Cântării pe care-o aştepţi!