Prea mici ca să mai credem în ceva

Trăiesc de mai bine de 19 ani în ţara asta. Stau de ceva vreme eu cu mine şi nu fac altceva decât să mă minunez. Dacă acum câţiva ani puteai încă să mai vorbeşti de o Românie profundă, o Românie autentică, o Românie frumoasă, astăzi, la 22 de ani de la Revoluţie, lucrurile stau din ce în ce mai tragic. Lipsa unui adevărat lider, răutatea, invidia, bârfa, laşitatea, interesele personale şi de grup, lipsa capacităţii de a crea durabil, sindromul maniei persecuţiei, frustrarea, sunt tot atâtea motive pentru care ţara asta nu are orizont, nu are viitor, nu are speranţă. Din păcate, am ajuns să trăim cu "teama" comunistă în sânge. Teama nu numai faţă de incapacitatea noastră, ci şi teama faţă de celălalt. La orice pas ni se pare că în spatele fiecărui cuvânt, fiecărui gest, fiecărei idei, trebuie să fie ceva ascuns. Nu mai credem nici în propria noastră existenţă. Suntem de-a dreptul lamentabili! Incapabili să construim, suntem atât de mici încât rămânem pe margine şi îi blamăm pe cei care îşi asumă imensul şi mereu apăsătorul risc de a greşi. România în care trăim eu, tu şi noi e jumulită de orice sevă. Am ajuns să trăim ca animalele, în haite, minciuna a monopolizat demult adevărul, iar noi jucăm doar nişte roluri tragi-comice într-o piesă din teatrul absurdului. Oameni buni, oare ne mai trezim vreodată? Tineri, unde sunteţi? Haideţi, uniţi-vă şi daţi la o parte viermii mult prea laşi pentru a intra în "arenă"! România nu deloc a lor, e a noastră! România nu trebuie să fie lamentabilă, tristă şi frustrată, aşa cum îi crează ei imaginea, România trebuie să aibă curajul să spere, să creadă şi să gândească performant!

"Magicianul" Dan Puric scrie şi el despre "Blestemul de om sărac" al unei întregi naţiuni din ce în ce mai apăsată, mai îngenuncheată, mai în lacrimi...

"Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!
Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!
V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi…
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.
Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
Şi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.
Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa?
Ghiolbani de jafuri şi gherţoi,
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
Şi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum?
La tâlhării vă strângeţi roi !
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
Şi să vă roadă viermii capul!
Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
Şi să aveţi doar oase moi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus
de toţi tâmpiţii?
Chiar ţi-e jenă să iubeşti ţara asta? Nu trebuie să fii naţionalist-comunist pentru asta."