Demon şi înger

Cât de straniu mă simt acum...
Trăiri îmi invadază ochii,
M-am îndrăgostit de geamănul meu în faţa sorţii
Şi totul tinde să devină fum.

Lumina mea le-ntunecă vederea,
Dorinţa mea le dăruieşte credinţa,
Speranţa mea să îi fie puterea
Iar destinul să îi cearna suferinţa!

Te blestem, chip de lut
Să nu iubeşti decât în şoapte!
Nu contează cât de mult a vrut,
Fie ca iubitul său cuvânt, să nu cunoască moarte!

Te blestem inimă,să-o urmezi în gând
Să îi întuneci judecata,
Şi oricât va cerşi plândând
Să nu îi dăruieşti efemeritatea!

Nu contează de-oi fi eu ori altul,
Lumina inimii sale să se piardă în înaltul,
Albastrul cer. Să nu asculte
Ale sufletului meu răstignit dorinţe mute.

Oricând va striga, să mă audă pe mine,
Oricât va căuta, să nu ştie de unde vine
Singuratatea oarbă, pată murdară de culoare
Pe cerul dimineţii ei ce se îneacă acum în soare.

În lumina crepusculară: eu- un demon ce visează,
Ea- un dulce încer ce se roagă.
În timp ce un imn al războiului eu cutez a cânta,
Ea, iertarea îmi cere, prin lacrima sa.

Ce îţi lipseşte ţie, înger, pentru a fi ca mine oare?
Aripi reci de constelaţii şi făclii printre care
Să te ascunzi grăbită când lumina îşi face loc?
Înţelege, soarta ne judecă povestea într-un singur joc.

Nu vezi tu oare două aripe de umbră către ceruri ridicate?
Nu înţelegi tu cum eu aduc răscoală între inimi înspăimântate?
Nu mă tem de judecată şi nici sufletele negre nu o fac
Căci ele miscă suferinţe, aşa cum eu i-am învăţat.

Te iubesc! - aş vrea să strig în amara mea noapte,
dar cunosc vechea orănduire, dupa care, inima mea nu poate
să ceară iertarea, şi-o existenţă efemeră.
Spune-mi: ai renunţa la şoapte pentru o viaţă stingheră?