Am terminat aseară de vizionat sezonul al 9-lea din M.A.S.H. (1972-1983) şi, ca şi în cazul lui House M.D., încep să mă gândesc literalmente cu groază ce voi face când se va fi terminat şi ultimul sezon (adică al 11-lea). Diferenţa dintre House şi M.A.S.H. este că cel din urmă nu v-a mai reînvia niciodată, şi chiar dacă ar face-o, există un singur Hawkeye Pierce. Din păcate, cei care înţeleg ceea ce scriu eu aici sunt trecuţi de o anumită vârstă, deşi nu de înţelepciune ai nevoie pentru a aprecia calitatea.
Pentru mine, cea mai tare perioadă în faţa televizorului a fost cândva după anii '90 până când s-a "descoperit" că poţi vedea filme pe măgăoaia aia de PC. Deşi, recunosc, este un sentiment reconfortant să ştii că nu trebuie să mai stai 1 săptămână ca să vezi ce se întâmplă în House sau Grey's sau Dexter, farmecul parcă lipseşte. Din serialele mai devreme menţionate, am urmărit doar House M.D., întrucât îmi pierdusem orice speranţă în serialele de televiziune, însă o dată de l-am descoperit pe House, mărturisesc că ajungeam să mă culc la ora 5 dimineaţa, iar la 9 trebuia să fiu la servici, mă bucuram ca un copil bătut cu maiu-n cap când dădeam drumul la următorul episod şi auzeam melodia celor de la Massive Attack. Astăzi m-am mai domolit...când dracu ies din pauza de iarnă???
Vorbeam de farmec şi aici mă refer la serile muuuuuuult aşteptate (cel puţin când eram mic) petrecute în familie. Când zic serile mă refer de fapt la o singură seară, cea de vineri când la ora 20:00 era programat X-Files (Dosarele X), după care urma un film artistic, la ora 23:00 începea The Outer Limits (La limita imposibilului), iar la 00:00, The Twilight Zone (Zona Crepusculară) sau Tales From The Cript (Poveştiri din criptă). Era seara în care toată familia se lipea de tub, era seara pentru care părinţii noştrii treceau peste greutăţile din timpul săptămânii, seara în care ai mici puteau sta până la ora 1 fără a se îngrijora cineva că vom ajunge criminali în serie, ca azi: nu îmi las copilul să se uite la Ben 10 că e violent. Mai ştie cineva cum se auzeau înjurături din fiecare apartament şi casă când la sfârşitul Dosarelor scria To Be Continued...? Ce vremuri! Au apărut apoi M.A.S.H. şi Quantum Leap (Capcana timpului) cu a sa faimoasă replică de sfârşit, Oh, boy!
Nu sunt melancolic, ştiu că "viaţa merge mai departe" şi că astăzi avem n canale din care putem alege, dar trecutul este trecut pentru a ne aminti de el. Astăzi românul munceşte o săptămână cu gândul că poate dumincă seara "ne iese o linie" la Super Bingo Metropolis.
Voi ce seriale mai urmăreaţi? Eu recunosc că m-am uitat şi la Tânăr şi nesuferit şi la Cassandra şi la Marimar şi la Seinfeld şi la Married with Children (Seinfeld fiind preferatul meu).
Ce mult mi-a placut articolul tau! Fac si eu parte din generatia "aceea". Ce zici de Sclava Isaura, Saved by the bell, Melrose Place? M.A.S.H. si Seinfeld sunt oricum preferatele mele. Ar merita sa scrii un articol si despre desenele animate din copilarie... ce zici? De emisiunile pentru copii realizate de Marian Ralea nici nu mai vorbesc...
RăspundețiȘtergereMa bucur ca ti-a placut articolul, iti multumesc pt apreciere. Nu-mi vine sa cred ca am uitat de Melrose Place care intr-un timp stiu ca era difuzat joia. Mi-am adus acum aminte de alt serial pe care il urmaream, observ ca titlul original este Picket Fences (http://www.imdb.com/title/tt0103512/), eu il stiam ca Probleme de Familie sau ceva in genul. M.A.S.H. si Seinfeld sunt deja clasice, dar nimeni nu ar sa renegam seriale ca Merlose Place sau Isaura sau Marimar. La un moment dat au facut parte nu din cultura noastra, dar din viata noastra. Cat despre Magician ce pot spune decat ca a fost intr-adevar un magician, iar emisiunile de sambata sau duminica dimineata faceau cat o saptamana. Am urcat pe scena, la Constanta, alaturi de el si alti copii. Mi-a dat microfonul sa cant si am uitat cuvintele. Doamne, Doamne si acum imi e rusine cand ma gandesc!
RăspundețiȘtergere:))) Ce experienta trebuie sa fi fost, intr-adevar memorabila!:) Chiar era un magician, asa cum spui! Desi e deja un cliseu, ma intreb ce-si vor aminti copiii de azi? Jocurile video cred ca joaca un rol important, dar oare amintirile vor fi la fel de pretioase si de melancolice cum indraznesc sa spun ca sunt ale noastre?! Presupun ca da, teoretic asa ar trebui sa fie,nu ar avea de ce sa nu fie... Si totusi, ce-si vor aminti ei?!
RăspundețiȘtergereEu am crescut fara calculator, ca majoritatea copiilor pe pled pe iarba in fata blocului cu masinute care nu erau machete ale modelelor adevarate. Si mie si lui fratimeu ne-au luat ai nostrii calculator prin clasa a 4-a, totusi destul de devreme. Motivul pt care tin minte jocurile pe calculator, cat si alea pe TV gen Sega Mega Drive este ca atunci reprezentau ceva venit din alta lume. Pt mine Paint-ul coincide cu pasul in era tehnologiei. Ca sa faci rost de un joc pe calculator in 99 trebuia sa te zbati ceva. Azi vii de la maternitate si PC-ul, laptopul, xbox, ps3 te asteapta. Asa ca, pe cat de simpla e intrebarea ta, atat de greu este raspunsul de dat. Iar eu cu siguranta nu stiu s-o fac.
RăspundețiȘtergereLa fel am crescut si eu, doar ca in loc de masinute aveam papusile... ce minune s-a abatut asupra mea pe la vreo 8-9 ani cand am primit o papusa barbie, ma rog, o copie a ei... si ce extravaganta erau cartile de joc - eu asa le percepeam inainte sa invat celebra "septica americana". :)) E totusi o diferenta marcanta intre generatii de aceea nu pot sa nu ma intreb de efecte, dar cel mai sigur raspuns il vom primi peste vreo 10-15 ani tocmai de la copiii de azi.
RăspundețiȘtergere