Pornesc de la o expresie pe care multi au auzit-o de foarte multe ori din gura parintilor lor inca de pe vremea de cand erau cat lingura; greseala recunoscuta e pe jumatate iertata. Bine, n-am sa ma apuc sa spun acum ca tre' sa va recunoasteti greselile pentru a fi iertati. Dar, am sa stau putin sa meditez... in timp ce scriu.
Deci, cati dintre voi aveti puterea si curajul (pentru ca e nevoie de ceva putere si curaj pentru a face un asemenea gest) sa recunoasteti atunci cand gresiti si sa va asumati vina daca aceasta va apartine? Am eu curaj sa bag mana in foc ca n-ar fi prea multi cei care ar face-o. Dar ce ma roade pe mine ii altceva; cat de bine e sa recunosti atunci cand gresesti si mai ales, in ce circumstante? E bine s-o faci chiar asa la orice pas? Care m-ajuti sa gasesc un raspuns?
Pentru ca eu ma consider o persoana sincera, votez pentru la aceasta chestie, dar, pentru ca trebuie sa existe si un "dar" votez impotriva totodata pentru ca nu sunt de acord cu cei care isi recunosc greseala si apoi au de suferit mai tare decat daca nu ar fi recunoscut. Multi nu recunosc, tocmai din acest motiv (pentru ca sunt considerati de societate "fraieri" ca recunosc). Intr-o societate civilizata, normal ar fi sa-ti recunosti greselile, dar in societatea in care traim, daca nu recunosti, si mergi mai departe, esti privit cu admiratie si lauda, in timp ce daca iti recunosti greseala, toti te privesc cu ura, si rautate, si nu te iarta dar nici nu te ajuta sa treci peste acea greseala si sa te ajute sa fi un om mai bun.
RăspundețiȘtergereMulte discutii si variatii pe aceasta tema. Nu trebuie iertat oricine, binenteles, dar unii chiar merita sa fie iertati.
Intrebarea este, pe cine numim in masura sa judece si sa ia aceste decizii (uneori foarte greu de luat, pe judecatori ? pe politisti ? pe preoti ? sa ia aceste decizi poporul ? ... etc)
Unii merita sa fie iertati, altii dimpotriva, merita sa fie stigmatizati, fara nici o a doua sansa. Multi au ajuns nesimtiti pentru ca li s-a acordat o a doua sansa, desi nu o meritau.
Va las pe voi sa aberati mai departe...
Salutare!
RăspundețiȘtergereGresala, ca oricare alt concept (si fenomen iscat de om) este relativa.
Exemplu: eu pot considera ca am gresit fata de cineva la un moment dat, dar acel cineva sa nici nu fi sesizat acel aspect (adica nu a privit ca si greseala actiunea mea).
Daca ne referim strict la greselile "unviersal recunoscute", intervine in ecuatie problema - cat de grava e, ulterior celelalte - in ce raporturi ne aflam cu persoana "prejudiciata", in ce masura o va ajuta daca imi recunosc greseala; in ce masura este ea capabila sa inteleaga motivatia greselii mele etc. Sunt o sumedenie de aspecte foarte importante.
Raspunsul meu la intrebarile tale este : TU!
Tu decizi (in urma unui calcul rapid asupra pierderilor si castigurilor, urmarilor ce pot decurge de aici, fie ele materiale, emotionale etc) cum, cand iti vei cere scuze in urma unei greseli savarsite de catre tine.
Si mai este un aspect: complezenta!
Daca vrei sa faci totul din complezenta, asa ca in codul bunelor maniere, iti poti cere scuze ori de cate ori faci o greseala, dar... fi atent,c a s-ar putea sa nu-ti mai ramana timp sa faci alte greseli, pentru ca vei fi ocupat cu cerutul scuzelor.
:)