Islamismul extremist, o problema reala in Germania
Autorităţile germane şi-au exprimat oficial îngrijorarea cu privire la creşterea numărului de salafiţi, adepţii unei ramuri ultra-conservatoare a islamului militant.
“Salafismul, în particular, este în creştere şi constituie un grup în cadrul mişcării islamiste extremiste care crează motive de îngrijorare”, a declarat recent Hans-Georg Maassen, şeful Serviciului secret intern, în cadrul prezentării bilanţului de activitate pe anul 2012 al instituţiei pe care o conduce.
Anul trecut, islamiştii radicali din Germania erau în număr de 42.550. Conform estimărilor realizate de serviciile secrete, dintre aceştia salafiţii sunt reprezentaţi de circa 4.500 de militanţi, în creştere faţă de 2011 (3.800).
Maassen a precizat că nu toţi salafiţii sunt jihadişti, dar câţiva dintre aceştia au ales să plece să lupte în Siria şi Egipt de partea grupărilor teroriste islamiste.
Din toată comunitatea musulmană din Germania, 1.000 de persoane sunt considerate periculoase pentru siguranţa statului iar 130 de islamişti constituie un pericol ridicat şi sunt monitorizaţi permanent.
Serviciile secrete au mai informat că jihadiştii din Germania au preferat în ultima perioadă să se antreneze în Egipt, în defavoarea Pakistanului. Deasemenea şi Siria este o destinaţie prioritară pentru musulmanii extremişti din Germania, peste 60 dintre aceştia plecând să lupte alături de celulele teroriste contra regimul naţionalist secular al preşedintelui Bashar al Assad.
Germania este una din ţările Uniunii Europene care găzduieşte un număr impresionant de musulmani, peste 4,5 milioane (dintre care 2,5 milioane de etnici turci), adică 5,5 de procente din totalul populaţiei. Sursa:FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu