Europarlamentar francez: Musulmanii sunt asemenea ocupantilor nazisti
Lidera partidului Frontul Naţional (FN), europarlamentara Marine Le Pen, ar putea fi urmărită penal pentru “instigare la ură rasială” deoarece a comparat imigraţia musulmană cu ocupaţia germană a Franţei în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Anterior, Comisia de afaceri juridice a Parlamentului European (PE) a recomandat ridicarea imunităţii la începutul acestei luni, acest lucru fiind votat până la urmă de europarlamentari.
“Există o mare diferenţă între libertatea de exprimare şi incitarea la ură rasială”, a afirmat Sajjad Karim, un europarlamentar britanic, cu origini pakistaneze, din Comisia pentru afaceri juridice a PE.
Marine Le Pen este acuzată pentru comentariile pe care le-a făcut în timpul unui discurs în faţa susţinătorilor Frontului Naţional, în decembrie 2010, când a criticat organizarea de rugăciuni musulmane pe străzile din Franţa în zonele în care nu există moschei. Rugăciunile publice ale islamiştilor sunt o problemă reală în unele cartiere din marile oraşe, în timpul acestor evenimente religioase accesul femeilor şi al locuitorilor nativi pe spaţiul public fiind blocat ilegal de către musulmani.
“Pentru cei cărora le place să vorbească despre al Doilea Război Mondial, putem vorbi, de exemplu, despre ocupaţia teritoriului nostru. Nu există vehicule blindate, nici soldaţi, însă este tot o ocupaţie şi reprezintă o povară pentru populaţie”, a afirmat la vremea respectivă europarlamentara.
În Franţa musulmanii alcătuiesc peste 10 procente din totalul populaţiei, comunitatea islamică fiind formată din circa 6-7 milioane de persoane, majoritatea originare din Africa de Nord. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu