EcoRacovițenii de Ziua Mediului 5 iunie 2013

EcoRacovițenii de Ziua Mediului
5 iunie 2013

Așa cum ne-am obișnuit elevii, activitățile ecologice cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului nu au lipsit
din Școala Gimnazială EMIL RACOVIȚĂ.
Din dragoste pentru natură și din respect pentru toate acțiunile care atrag atenția asupra protejării mediului, am dat naștere unei activități – concurs, la care au participat 30 de elevii din clasele a 5-a și a 6-a ale școlii noastre. Fiecare colectiv și-a nominalizat un echipaj reprezentativ, care a pregătit câte o prezentare sub forma unui referat. Temele abordate de elevi au fost: protejarea mediului, poluarea apelor, poluarea aerului, poluarea solurilor, iar prezentările au fost înalt calitative și de interes pentru elevii noștri.
Din programul nostru nu au lipsit nici sloganurile eco, creativitatea elevilor fiind aici surprinzătoare, mesajele lor fiind clare, succinte și, mai ales, elocvente: 

Ceea ce a acordat o notă inedită activității noastre a fost concursul dintre echipaje, care a constat în completarea unui chestionar de cunoștințe din domeniul botanicii, zoologiei și ecologiei. Elevii au arătat adevărat interes pentru ca răspunsurile să fie corecte, astfel încât echipajul din care au făcut parte să iasă câștigător. De aceea, rezultatele celor șase echipaje au fost foarte strânse! Însă, cu un ușor avantaj, a ieșit câștigător echipajul clasei a 5-a A!

Un alt aspect inedit al activității noastre a constat în prezentarea unor afișe realizate de către elevii, care au uimit prin originalitate și grafică!
La finalul activității, considerăm că obiectivele au fost atinse, elevii fiind sensibilizați cu privire la nevoia protejării mediului ! De asemenea, prin faptul că aceștia au fost active, curioși, prompți în organizare, creative și informați, se dovedește că activitatea a fost una încununată de succes.

Înainte de încheierea momentului eco, elevii și profesorii nu au uitat nici de Ziua Educatorului, motiv pentru care au închinat cuvinte de mulțumire față de această flacără aprinsă în slujba educației tinerilor generații.
Întreaga activitate a fost gândită și organizată de doamna Stela Pârcălabu, profesor de Biologie, cu înalte preocupări pentru activitățile ce susțin protejarea mediului și unul dintre cei mai îndrăgiți dascăli ai școlii noastre. De asemenea, la activitate au participat doamnele Lavinia Barbu, profesor de Limba Engleză și Cora Aprozeanu, profesor consilier. 
Cu aprobarea și susținerea doamnei director Codila Cornelia, activitatea ce a avut loc într-una dintre cele mai frumoase și bine dotate săli ale școlii noastre, în sala Clubului European, a avut un real succes și a fost agreată și cu adevărat utilă pentru elevii noștri.

A consemnat, cu stimă pentru dumneavoastră,
Cora Aprozeanu




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu