Simbol salvat

Simbol “fascist” salvat de la distrugere in Spania

autor: FrontPress 24.06.2013

francoAutorităţile au refuzat să îndepărteze un scut heraldic amplasat pe vremea regimului autoritar al generalului Francisco Franco pe un vitraliu din sediul Băncii Spaniei din Alicante, fiind invocată “valoarea artistică” a monumentului. Cererea de îndepărtare a fostei steme “fasciste” a ţării a fost realizată de mai mulţi politicieni de stânga.
Conform Legii Memoriei Istorice, autorităţile centrale şi regionale sunt obligate să îndepărteze simbolurile fostului regim de pe clădiri şi din spaţiile publice. Excepţie fac obiectele arhitecturale, artistice sau religioase cu o valoare deosebită.
Vitraliul din Alicante a fost descris săptămâna trecută ca fiind o piesă de decor de maximă importanţă, realizată în stilul Art-Deco între anii 1945-1947. Conform unei declaraţii parlamentare a Partidului Popular (de dreapta), orice modificare “ar afecta întregul” şi ar fi un “risc” pentru conservarea monumentului arhitectural.
1371576910_0Generalul Franco a condus statul iberic într-o manieră autoritară din 1939 până în 20 noiembrie 1975, când a murit la vârsta de 82 de ani. În toată această perioadă Spania s-a bucurat de stabilitate politică, fapt ce a dus, în opinia nostalgicilor regimului, la creşterea nivelului de trai şi la dezvoltarea industrială a ţării.
Franco a cerut ca după moartea sa să fie reinstaurată monarhia, care fusese abolită încă din 1931, numindu-l succesor pe Juan Carlos de Bourbon, actulul rege al Spaniei. Odată ajuns pe tron acesta a renunţat la regimul autoritar militarist şi catolic în favoarea democraţiei liberale. Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu