Dumnezeu mi-a zâmbit

Şi Dumnezeu mi-a zâmbit. Este atât de misterios, atât de frumos, atât de incredibil un curcubeu. De fapt nici nu ştiu cum să-l interpretez, atunci când îmi apare. Bunica îmi spunea când eram mic, că atunci când văd curcubeul, înseamnă că îmi zâmbeşte Dumnezeu. Poate că într-adevăr mi-a zâmbit Dumnezeu, dar mă întreb de ce ar face-o?! Şi asta pentru că Eu personal am uitat de mult de El. Probabil că nu aş merita un zâmbet, asta după mintea unui muritor, dar pentru că El este Creatorul, sunt sigur că nu gândeşte ca un muritor. Mă întrebam, nu demult, oare cu ce mi-a greşit Dumnezeu, de m-am îndepărtat de El aşa dintr-o dată, fără nici un motiv?! Dacă stau bine şi mă gândesc, atunci când m-am spovedit şi împărtăşit ultima oară, eram împăcat cu mine însumi, aveam o situaţie muuult mai bună ca acuma. Chiar nu găsesc motivul, delăsării, motivul pentru care mi-am pierdut crezul. Să fie oare de vină, faptul că am citit mai multe, sau faptul că am vizionat nişte documentare interesante, sau să fi fost influenţat de alţi atei care probabil mi-au implementat în cap varianta lor mult mai plauzibilă?! Nu vreau să-mi caut scuze, pentru că de fapt nimeni şi nimic nu ar trebui să mă influenţeze în vre-un fel. Probabil că puterea de decizie este doar în mâinile noastre, iar ceea ce izvorăşte din sufletele noastre, fie negativ, fie pozitiv este pur şi simplu alegerea noastră. Fie ca ceea ce vă înconjoară să fie de fapt ceea ce voi v-aţi dorit cu adevărat. Eu unul, am început să elimin din viaţa mea, tot răul şi absolut toate lucrurile care îmi vin contrar dorinţelor mele.