Uneori ma inspaimanta, alteori ma simt ciudat, alte alteori nu gasesc un raspuns, iar in final imi dau seama ca totul tine de suflet, de interior, de tine ca om, de ceea ce esti, de cat de mult iti constinetizezi si mai ales recunosti dorintele tie insuti/insati si de multe alte lucruri...
Despre ce vreau sa vorbesc? Despre iubire.
Stiu, fiecare dintre noi are perceptia lui proprie asupra iubirii. Nimic de contestat. Toti ne spunem parerea in functie de trairile noastre, de experientele noastre, de credintele si convingerile pe care le avem. Si ar fi frumos ca fiecare sa respectam opinia celui de langa noi...
Imi indrept privirea, auzul, gandirea si ce mai vreti voia supra unei relatii. O relatie normala intre un baiat si o fata. Cu toate etapele ei...Apoi imi vine in cap ideea, de fapt nici nu e idee. Sunt cazuri reale, tot mai multe din pacate, pe care le aud daca nu zilnic, saptamanl - de iubire pe net?!
Nu il vezi pe celalat niciodata. Absolut niciodata, dar il iubesti de iti crapa oasele in tine de ce simti pentru el. Cum mama naibii vine asta?
Ok, inteleg faptul ca il cunosti pe net, dar nu inteleg deloc faptul cum il iubesti daca nu-l cunosti. Adica il cunosti virtual...
Nu stiu ce sa spun despre baieti in situatia asta pentru ca nu am vorbit cu niciunul care sa fie intr-o astfel de situatie, dar parerea mea (care nu e validata pentru ca nu are cum) este ca un baiat care nu te cunoaste decat virtual, care nu te-a vazut niciodata in viata lui iti poate fi fidel, te poate iubi. Cred ca vorbeste cu tine din plictiseala, pentru ca daca te-ar iubi de ce nu-ti cere sa va vedeti?
Stati in orase diferite? Ok, nu este imposibil. Nu are rost sa ne amagim cu ideea ca e distanta. Exista trenuri. Exista diverse posibilitati. Nu distanta e o problema...dupa parerea mea!
Daca despre baieti nu stiu nimic, pot spune despre fete. Fete care iubesc un baiat pe care nu l-au vazut decat prin intermediul prafuit si sec al monitorului. Fata care il imbratiseaza din semne ale tastaturii, fata care il saruta din doua puncte si o steluta. Fata care uita cine este pentru ca el ii cere sa se schimbe. Fete care isi schimba optiunile de viata pentru ca un "el" pe care il vede la web o "iubeste" si trebuie sa fie doar al lui. Fete care stau in casa mereu, care isi schimba vestimentatia, care nu se mai ingrijesc pentru ca "el" o "iubeste" maxim!
E trist ca am intalnit adolescente (15-16ani) care se lasa pacalite de astfel de situatii, dar e si mai grav cand vezi tinere (20 ani-20 ani si..) care fac asta. Nu stiu daca le inteleg?!
Din afara eu vad situatia intr-un fel, asta ma face sa nu pot intelege situatia. Cand stai de vorba cu ele iti dai seama ca sunt dezechilibrate. Ca au temeri. Ca au suferit enorm. Ca disperarea, teama, grija zilei de maine le fac sa uite de ele, sa se arunce in astfel de situatii...
Nu stiu ce sa spun despre fetele care nu au niciun fel de problema, cel putin aparent; arata bine si totul "iubesc" la nebunie pe net, asta mi-e greu sa inteleg!?
Apoi mai sunt relatiile acelea care se dezvolta pe net si cel mai adesea el este plecat in strainatate. Te vezi o data pe an. Barbatii isi descarca hormonii. Fetele fie ca simt sau nu se "adapteaza" la situatie. Apoi el pleaca sau ea - se iubesc... El detine controlul. Ea nu are voie sa faca nimic. Este distant. El trebuie sa stie totul despre ea, ea nu. Lucrurile negative continua si totusi fetele raman langa un astfel de barbat. De ce?
Raspunsul pe care il aud cel mai adesea este: "Pentru ca il iubesc!" Ok. Cum sa il iubesti cand vorbiti doar pe net. Odata pe an mai vine el in tara si in lipsa de altceva vine si te "iubeste" pe tine. Restul lucrurilor sunt VIATA LUI si atat. Tu nu face parte din viata lui!!!
Nu vorbesc aici de relatiile la distanta in care cei doi parteneri se vad constant si relatia functioneaza si in acest mod!
Vorbim de relatiile in care nimic nu se consuma. Nu se consuma nimic fizic. Nimic sufletesc. Nimic pe niciun plan. A da, se consuma mult timp pe mess unde se discuta totul felul de lucruri fie reale sau nu. Stie fiecare. In asemenea situatii se crede tot ceea ce celalalt spune si se iau toate lucrurile pe care el le spune ca fiind destule pentru a-l cunoaste.
Mama spune ca nu-l cunosti pe cel de langa tine nici dupa ce mananci cu el 100 de mamaligi si un sac de sare si are dreptate, pe undeva!
Eu personal recunosc cu mana pe inima ca nu pot avea o astfel de relatie. Pentru mine relatia sufleteasca, interioara, respectul, preocuparile comune pe care eu si el le avem si tot ceea ce facem impreuna sunt superbe. Sunt dependenta de momentele in care sunt lanaga el. In care ma saruta pe frunte. In care ma strange in barte. In care dimineata ma mangaie cu pleoapa lui somnoroasa ca sa ma trezeasca. Ador cand ii povestesc ceea ce citesc si vorbim despre astea. Cand punem filmul si apoi.........il derulam inapoi. Cand ne plimbam. Cand facem poze. Cand ma copilaresc. Cand ma simt adorata si respectata. Cand ii intalnesc privirea. Cand ma saruta. As putea continua la nesfarsit...
Fara astea pentru mine nu exista relatie. Nu pot iubi un om pe care nu l-am vazut niciodata. Pe care nu l-am vazut cum reactioneaza in anumite situatii. Nu l-am vazut cum este cand e trist, vesel si altele. Una e sa-mi scire pe mess "sunt trist. am patit..." si alta e sa te priveasca in ochi sa vina in bratele tae si sa-ti spuna ce simte.
Eu nu cred ca m-as simti bine daca as avea o problema si el ma strange in brate din tastatura.
Lucrurile iau o intorsatura negativa, trista si fara trairi. Pe mess nu traiesti nimic. Pe mess nu vezi decat cuvinte scrise. Multe cuvinte care au scopul de a te impresiona, de a te da pe spate, de a te minti, de a te face sa uiti cine esti. Messul e sec, daca e sa vobim de o relatie de iubire...
Iubeste cu totul. Cu sufletul. Cu trupul. Fii tu...
Simte-l pe cel de langa tine!
Priveste-l!
Lasa-te privita, admirata, respectata!
Nu imbratisa un monitor cand poti avea in bratele tale cel mai frumos om de pe planeta...
Se afișează postările cu eticheta psihologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta psihologie. Afișați toate postările
Educaţia copiilor
Copilăria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se termină. Ne trezim doar că numai suntem copii, că am ieşit din copilărie. Copilăria este o lume fermecată, duioasa, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Este vârsta la care suntem cel mai aproape de toate tainele existenţei. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat...
Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate. În care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea. In toata copilaria noastra cine ne educa, ce ne dezvolta, ce ne face sa crestem?
Specialiştii în psihologia copilului au afirmat că parinţii nu acordă importanţa necesară educaţiei copilului. Prin înţelegerea exactă a elementelor care contribuie la dezvoltarea unui copil părintele poate să controleze modul în care acesta îşi formează personalitatea; personalitate definitorie pentru baza acţiunilor din viitor..
Părinţii trebuie să răspundă nevoilor copiilor, în special celor emoţionale, care se concretizează în dorinţa de a fi ascultaţi, ăngrijiţi şi apreciaţi. În funcţie de vârsta şi nivelul de dezvoltare al acestuia, atitudinea părinţilor trebuie să fie corespunzătoare, deoarece fiecare vârstă a unui copil are nevoile ei.
Pentru a putea percepe sentimentele copilului, părintele trebuie să fie capabil să transmită propriile lui emoţii. Uneori este greu să întelegem dorinţele celor mici si explicaţiile lor nu ne lamuresc. O analiză mai atentă a situaţiei, a mediului în care traiesc, a pasiunilor lui sau a persoanelor cu care interacţionează ne poate lamuri. Chiar dacă sunt sinceri, aceştia trebuie sa fie stimulati să-şi mărturisească gândurile, să-şi poată arăta sentimentele.
Educaţia copilului este o provocare pentru orice părinte. Dacă învăţăm să facem o reprezentare clară şi complexă a ţelului pe care vrem să îl atingem atunci situaţiile pot fi mai simplu de abordat. Greşelile nu trebuie să ne descurajeze. Mai devreme sau mai târziu vom ajunge să ne înţelegem copiii şi să le acordăm sprijinul necesar. Experienţa ne ajută să devenim părinţi mai buni şi să preluam exemple din propria educaţie.
Lumea nu este perfectă şi nici noi nu suntem părinţi perfecţi. Trebuie să avem grijă să nu transmitem frustrările şi nemulţumirile noastre. Defectele noastre trebuie să fie exemple negative pentru copil iar calitaţile noastre să constituie un model demn de urmat. Ideea principală este să determinăm sursa nemulţumirilor care ne afectează şi să ne controlam atitudinea. Echilibrul este trăsătura perfectă care defineşte educaţia copilului.
Dilema cu privire la cât de corect este realizată educaţia unui copil a fost dezbatută de foarte mulţi psihologi. Părerea comună este aceea că fiecare cuplu trebuie să aplice metodele care se potrivesc personalităţii copilului. Nu există o lege strictă ci doar sfaturi care trebuie mai intâi analizate şi apoi aplicate.
Copiii nu au nevoie de părinţi ideali; ei îşi doresc ca aceştia să le reflecte dorinţele şi să le înteleagă nemulţumirile, să îi ajute când sunt nelămuriţi şi să ăi aprecieze atunci când merită. Schimbul reciproc de opinii pune bazele unei legături sincere între părinţi şi copii şi îi ajută să se cunoască mai bine.
În ciuda eforturilor noastre, există situaţii care ne depaşesc dar care ne ajută să realizam că, uneori , dezamagirile ne transformă în oameni mai puternici. Mediul pe care il asiguram copiilor noştri este oglindirea dorintelor si aspiratiilor noastre.
Părintii trebuie să se concentreze asupra modului în care se desfaşoară comunicarea în familie, asupra felului în care copilul îşi manifestă interesul sau dezinteresul cu privire la propunerile sau regulile care se aplică în casa. Trebuie să îşi lase nemulţumirile deoparte atunci când discuta cu fiii lor şi să îşi canalizeze întreaga atenţie asupra lor. Orice cuvânt spus acestora transmite nu doar ideile părinţilor ci şi sentimentele lor.
Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate. În care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea. In toata copilaria noastra cine ne educa, ce ne dezvolta, ce ne face sa crestem?
Specialiştii în psihologia copilului au afirmat că parinţii nu acordă importanţa necesară educaţiei copilului. Prin înţelegerea exactă a elementelor care contribuie la dezvoltarea unui copil părintele poate să controleze modul în care acesta îşi formează personalitatea; personalitate definitorie pentru baza acţiunilor din viitor..
Părinţii trebuie să răspundă nevoilor copiilor, în special celor emoţionale, care se concretizează în dorinţa de a fi ascultaţi, ăngrijiţi şi apreciaţi. În funcţie de vârsta şi nivelul de dezvoltare al acestuia, atitudinea părinţilor trebuie să fie corespunzătoare, deoarece fiecare vârstă a unui copil are nevoile ei.
Pentru a putea percepe sentimentele copilului, părintele trebuie să fie capabil să transmită propriile lui emoţii. Uneori este greu să întelegem dorinţele celor mici si explicaţiile lor nu ne lamuresc. O analiză mai atentă a situaţiei, a mediului în care traiesc, a pasiunilor lui sau a persoanelor cu care interacţionează ne poate lamuri. Chiar dacă sunt sinceri, aceştia trebuie sa fie stimulati să-şi mărturisească gândurile, să-şi poată arăta sentimentele.
Educaţia copilului este o provocare pentru orice părinte. Dacă învăţăm să facem o reprezentare clară şi complexă a ţelului pe care vrem să îl atingem atunci situaţiile pot fi mai simplu de abordat. Greşelile nu trebuie să ne descurajeze. Mai devreme sau mai târziu vom ajunge să ne înţelegem copiii şi să le acordăm sprijinul necesar. Experienţa ne ajută să devenim părinţi mai buni şi să preluam exemple din propria educaţie.
Lumea nu este perfectă şi nici noi nu suntem părinţi perfecţi. Trebuie să avem grijă să nu transmitem frustrările şi nemulţumirile noastre. Defectele noastre trebuie să fie exemple negative pentru copil iar calitaţile noastre să constituie un model demn de urmat. Ideea principală este să determinăm sursa nemulţumirilor care ne afectează şi să ne controlam atitudinea. Echilibrul este trăsătura perfectă care defineşte educaţia copilului.
Dilema cu privire la cât de corect este realizată educaţia unui copil a fost dezbatută de foarte mulţi psihologi. Părerea comună este aceea că fiecare cuplu trebuie să aplice metodele care se potrivesc personalităţii copilului. Nu există o lege strictă ci doar sfaturi care trebuie mai intâi analizate şi apoi aplicate.
Copiii nu au nevoie de părinţi ideali; ei îşi doresc ca aceştia să le reflecte dorinţele şi să le înteleagă nemulţumirile, să îi ajute când sunt nelămuriţi şi să ăi aprecieze atunci când merită. Schimbul reciproc de opinii pune bazele unei legături sincere între părinţi şi copii şi îi ajută să se cunoască mai bine.
În ciuda eforturilor noastre, există situaţii care ne depaşesc dar care ne ajută să realizam că, uneori , dezamagirile ne transformă în oameni mai puternici. Mediul pe care il asiguram copiilor noştri este oglindirea dorintelor si aspiratiilor noastre.
Părintii trebuie să se concentreze asupra modului în care se desfaşoară comunicarea în familie, asupra felului în care copilul îşi manifestă interesul sau dezinteresul cu privire la propunerile sau regulile care se aplică în casa. Trebuie să îşi lase nemulţumirile deoparte atunci când discuta cu fiii lor şi să îşi canalizeze întreaga atenţie asupra lor. Orice cuvânt spus acestora transmite nu doar ideile părinţilor ci şi sentimentele lor.
Stereotipurile au consecinte dure. Uitam cine suntem!
Stereotipurile continua sa fie boala sociala in cresterea cea mai rapida din toate timpurile. De fapt, se raspandeste asa de repede incat poate fi clasificat ca o epidemie. Stereotipurile nu sunt numai promovate, dar si incurajate de societatea noastra si sunt folosite de guvern, mas-media, de angajati, de politie, mai exact de toti membri comunitatii. Fiecare, prin propria experienta si prejudecati, creeaza categorii de oameni. De fapt, experienta sau parerile personale ale unora despre diferite lucruri devin un mod de a judeca pentru tot grupul.
Cele mai cunoscute stereotipuri sunt cele cu referire la rasa, (culoarea pielii), religie, varsta, gen, orientare sexuala, aspectul fizic, cultura, statutul financiar, deficiente mentale sau fizice, gradul de inteligenta, limba, starea sociala, regiune, tara, cartier, tentatii criminale, comportament.
Din nefericire, exista mult mai multe astfel de stereotipuri, dar acestea par a fi cele mai folosite. Stereotipurile se gasesc in mai toate mediile de viata. Se pare ca noi le folosim ca model pentru aproape orice. Bazandu-ne pe aceste stereotipuri, decidem cine merita respect, drepturi, minimul necesar pentru a duce o viata normala si chiar dreptul de a trai. Oare e corect sa facem asta?
Cel mai trist lucru despre stereotipuri este acela ca din cauza lor, noi ne departam de persoanele care sunt considerate diferite. Ar fi mai usor daca am accepta efectele negative ale stereotipurilor, decat sa-i criticam pe cei din jur. Cat timp, noi excludem faptului ca suntem influentati de efectele negative ale stereotipurilor, tot noi excludem faptul ca am putea fi mai toleranti si mai prietenosi. Deci, persoanele complexate isi fac rau fara a-si da seama de acest lucru. In primul rand, se exclud prieteniile si relatiile sentimentale cu persoane dintr-un alt grup, adapostind un sentiment de insecuritate. Cel mai grav este ca acuzam unele persoane fara a le cunoaste macar. Se poate spune ca cei care “sufera de complexe” ar fi din cauza insecuritatii emotionale. Mai poate insemna ca noi nu gandim liber, deoarece ceilalti ne spun ce sa gandim si cum sa ne comportam cu persoanele din diferite grupuri. Din nefericire, suntem atat de obisnuiti cu faptul ca ni se spune cum sa gandim incat efectiv nu stim cum sa identificam propriile noastre procese de gandire. Daca esti fericit si sigur pe tine, atunci poti accepta si intelege diferentele dintre oameni.
In timpul vietii, suntem victimile atitudinilor negative ale unor grupuri de oameni. Suntem astfel de victime fiecare dintre noi. tot asa suntem la un moment dat, coluntar sau nu calaii acesto victime.
Aceste atitudini cladesc in timp sentimentul de ura intre oameni. Folosind aceste calitati superficiale, unii isi permit sa-i judece pe ceilalti. Este periculos atunci cand cei cu sentimente similare despre ceilalti se intalnesc si se hotarasc sa se ghideze dupa sentimentele lor de ura. Oricine are prejudecati, are tendinta de a depasi limita dintre sentimentul de ura si de a deveni violent.
Acelasi ciclu de ignoranta si antipatie se intalnesc si la efectele negative ale stereotipurilor. Aceste atitudini incurajeaza ura rasiala si din cauza acestor atitudini s-a ajuns la evenimente rusinoase si genocid cum ar fi Holocaustul.
Unii percep categorisirea oamenilor dupa stereotipuri ca un lucru folositor. Din pacate si cei cu un handicap au parte de stereotipuri. Din aceasta cauza, ei nu-si gasesc un servici si de aceea nici viata lor nu este prea usoara. Nici macar nu le dam sansa de a face ceva, atat cat pot, deoarece ii marginalizam. Nu numai pe plan profesional si social, dar si in familie, parinti procedeaza asa.
Multi oameni accepta stereotipurile ca realitati. In unele timpuri, realitatea era combinata cu stereotipuri, totul devenind confuz. De exemplu, in Statele Unite, un traficant de droguri in opinia politistilor, ar fi un tanar afro-american care conduce o masina de ultima ora. Nu numai ca aceasta este rezultantul ignorantei, dar presupunerea nu are fundamente.
Un tanar alb conducand o masina ultimul model nu va fi verificat de droguri la fel de des ca un tanar negru. Atat timp cat este posibil ca un tanar de culoare sa fie traficant, este un efect negativ al stereotipurilor de a-i clasifica pe toti ca fiind traficanti. Este pacat ca nu putem avea incredere in autoritatile care sunt platite sa ne protejeze.
Solutia acestor probleme este simpla. Trateaza fiecare persoana cu respect si compasiune, deoarece nu se stie niciodata cand viata ta va depinde de acea persoana.
Cele mai cunoscute stereotipuri sunt cele cu referire la rasa, (culoarea pielii), religie, varsta, gen, orientare sexuala, aspectul fizic, cultura, statutul financiar, deficiente mentale sau fizice, gradul de inteligenta, limba, starea sociala, regiune, tara, cartier, tentatii criminale, comportament.
Din nefericire, exista mult mai multe astfel de stereotipuri, dar acestea par a fi cele mai folosite. Stereotipurile se gasesc in mai toate mediile de viata. Se pare ca noi le folosim ca model pentru aproape orice. Bazandu-ne pe aceste stereotipuri, decidem cine merita respect, drepturi, minimul necesar pentru a duce o viata normala si chiar dreptul de a trai. Oare e corect sa facem asta?
Cel mai trist lucru despre stereotipuri este acela ca din cauza lor, noi ne departam de persoanele care sunt considerate diferite. Ar fi mai usor daca am accepta efectele negative ale stereotipurilor, decat sa-i criticam pe cei din jur. Cat timp, noi excludem faptului ca suntem influentati de efectele negative ale stereotipurilor, tot noi excludem faptul ca am putea fi mai toleranti si mai prietenosi. Deci, persoanele complexate isi fac rau fara a-si da seama de acest lucru. In primul rand, se exclud prieteniile si relatiile sentimentale cu persoane dintr-un alt grup, adapostind un sentiment de insecuritate. Cel mai grav este ca acuzam unele persoane fara a le cunoaste macar. Se poate spune ca cei care “sufera de complexe” ar fi din cauza insecuritatii emotionale. Mai poate insemna ca noi nu gandim liber, deoarece ceilalti ne spun ce sa gandim si cum sa ne comportam cu persoanele din diferite grupuri. Din nefericire, suntem atat de obisnuiti cu faptul ca ni se spune cum sa gandim incat efectiv nu stim cum sa identificam propriile noastre procese de gandire. Daca esti fericit si sigur pe tine, atunci poti accepta si intelege diferentele dintre oameni.
In timpul vietii, suntem victimile atitudinilor negative ale unor grupuri de oameni. Suntem astfel de victime fiecare dintre noi. tot asa suntem la un moment dat, coluntar sau nu calaii acesto victime.
Aceste atitudini cladesc in timp sentimentul de ura intre oameni. Folosind aceste calitati superficiale, unii isi permit sa-i judece pe ceilalti. Este periculos atunci cand cei cu sentimente similare despre ceilalti se intalnesc si se hotarasc sa se ghideze dupa sentimentele lor de ura. Oricine are prejudecati, are tendinta de a depasi limita dintre sentimentul de ura si de a deveni violent.
Acelasi ciclu de ignoranta si antipatie se intalnesc si la efectele negative ale stereotipurilor. Aceste atitudini incurajeaza ura rasiala si din cauza acestor atitudini s-a ajuns la evenimente rusinoase si genocid cum ar fi Holocaustul.
Unii percep categorisirea oamenilor dupa stereotipuri ca un lucru folositor. Din pacate si cei cu un handicap au parte de stereotipuri. Din aceasta cauza, ei nu-si gasesc un servici si de aceea nici viata lor nu este prea usoara. Nici macar nu le dam sansa de a face ceva, atat cat pot, deoarece ii marginalizam. Nu numai pe plan profesional si social, dar si in familie, parinti procedeaza asa.
Multi oameni accepta stereotipurile ca realitati. In unele timpuri, realitatea era combinata cu stereotipuri, totul devenind confuz. De exemplu, in Statele Unite, un traficant de droguri in opinia politistilor, ar fi un tanar afro-american care conduce o masina de ultima ora. Nu numai ca aceasta este rezultantul ignorantei, dar presupunerea nu are fundamente.
Un tanar alb conducand o masina ultimul model nu va fi verificat de droguri la fel de des ca un tanar negru. Atat timp cat este posibil ca un tanar de culoare sa fie traficant, este un efect negativ al stereotipurilor de a-i clasifica pe toti ca fiind traficanti. Este pacat ca nu putem avea incredere in autoritatile care sunt platite sa ne protejeze.
Solutia acestor probleme este simpla. Trateaza fiecare persoana cu respect si compasiune, deoarece nu se stie niciodata cand viata ta va depinde de acea persoana.
Inventia minciunii
Am vazut acum putin timp filmul Inventia minciunii. Pentru cei ce nu l-au vazut, in film este descrisa o lume in care minciuna nu are loc. Nu numai ca nimeni nu spune nici o minciuna, dar nici macar nu se abtin in a-si exprima parerea oricat de rautacioasa ar fi. Crudul adevar oferit pe tava chiar daca nimeni nu il cere. La un moment dat actorul nostru principal reuseste sa spuna o minciuna, nici el nestiind cum a facut asta. Viata lui se schimba din acel moment dar in acelasi timp incearca sa imbunatateasca si viata celor din jurul lui. Minte pentru a avansa la locul de munca, minte pentru a face rost de bani, minte pentru a atrage femeile. In fine, minte la fel de bine si in toate situatiile in care o facem si noi azi. Nimeni nu avea nici un dubiu in privinta lui pentru ca evident, toata lumea spunea adevarul.
Cineva mi-a spus astazi “trebuie sa intelegi de ce minte un om”. Ei bine, eu inteleg necesitatea unei minciuni in general. Stiu ca toti mintim, ca doar si eu o fac. As fi ipocrita sa zic ca nu. Stiu ca nu putem suporta adevarul cateodata sau ca o simpla minciuna ne scoate dintr-o situatie de cacat. Dar nu inteleg minciunile introduse inutil in anumite situatii. Sa minti doar de amorul artei. Sa te ascunzi in spatele unui paravan, sa te joci de-a v-ati ascunselea in spatele minciunilor. Sa pretinzi ca esti altcineva decat esti doar pentru a crea o anumita impresie in fata cuiva. Daca iti e rusine cu cine esti, atunci schimba-te nu minti. Iar cand nu este vorba de rusine unii oameni mint pentru ca sunt egoisti, doar pentru a obtine ceva iar la sfarsit isi arata adevarata fata.
Nu stiu daca mi-as dori o lume fara minciuni, ar fi dificil sa auzi numai adevarul constant. Adevarul doare mai ales cand nu il ceri. Cand nu te astepti la anumite situatii e dificil atunci cand chiar te confrunti cu ele. Este mult mai usor sa faci fata unor situatii in fata carora te-ai pregatit. As vrea sa avem dreptul la cateva minciuni inocente de genul: Am intarziat la munca pentru ca traficul a fost infernal, nu – am adormit abia spre dimineata pentru ca am stat pana tarziu in oras sau esti frumoasa in seara asta, nu - ai avut zile mai bune. Minciunele de genul asta sunt bine venite si ne salveaza cateodata. Dar minciunile care ne frang inima si alaturi de care traim zi de zi nu sunt bine venite. As vrea ca o particica din creierul nostru sa nu ne permita sa spunem minciuni de gradul trei. As vrea ca totul sa fie mai usor si sa nu ne mai jucam atunci cand nu este necesar.
As vrea sa nu privesc in urma si sa ma intreb peste cate minciuni am dat si nici macar nu am realizat. As vrea sa stiu daca de fiecare data a fost vorba de lipsa increderii sau evitarea unei confruntari sau pur si simplu dorinta de a rani in final. As vrea sa stiu motivul pentru fiecare in parte si sa nu dau peste eschivari. Ma pasioneaza firea umana, psihologia, toate caile intortocheate din mintea unui om si imi dau de gandit de multe ori. Sunt o fire foarte curioasa si merg pana la sfarsitul potecilor incalcite din lumea asta pentru a-mi afla raspunsul. Cateodata dau peste o infundatura, altadata peste o comoara iar din cand in cand vad o scena care ma face sa imi acopar ochii si sa ma intreb de ce?
De ce imi faci mie asta? De ce iti faci tie asta? In principiu, de ce ne faci noua asta? Nu ar fi mai usor daca am spune de la bun inceput ce vrem, ce simtim, unde vrem sa ajungem decat sa jucam leapsa? Presupun ca ar fi, dar unii obtin o placere morbida din jocurile astea. Vor sa iasa invingatori prin orice cale nu conteaza ce lasa in urma.
Intre timp se pare ca nu s-a inventat un detector de minciuni asemenea unui radar pe care il pot agata la chei asa ca va trebui sa ma intorc acolo, afara si sa infrunt minciuna si adevarul. Nu imi voi uita bunul simt acasa si nici instinctul.
~ Well, good luck to me !
Http://www.voluptateaviselor.info
Limbajul trupului....mesaj subliminal(3)
Daca zilele trecute am postat notiunile generale ale limbajului trupului, mi se pare corect sa pun aici si cateva exemple. M-am gandit azi la acest subiect in drum spre facultate.
Una dintre cele mai eficiente metode de a-i transmite unei persoane ca te intereseaza o eventuala relatie cu ea este limbajul trupului.
Daca vrei sa ai succes, totul tine de priceperea transmiterii semnalelor de atractie fizica si de recunoasterea lor. Dar cum ai putea fi sigur ca transmiti semnalele corecte? Trupul tau comunica prin intermediul propriului sau limbaj. Fara sa-ti dai seama, felul in care te asezi pe un scaun, pozitia mainilor si a picioarelor, sau chiar tinuta ta obisnuita transmit ceva despre tine, despre sentimentele si gandurile tale. Pentru a fi constient de mesajele pe care le transmiti si pentru a nu da celorlalti posibilitatea de a te citi ca pe o carte deschisa, cel mai important este ca tu sa reusesti sa-ti controlezi limbajul propriului trup.
Femeile recunosc mult mai usor, decat barbatii, astfel de semnale si cu o mai mare rapiditate. Tot ele sunt cele care se folosesc de acest tip de comunicare mai mult, pentru a atrage atentia sexului opus. De asta, gesturile prezentate mai jos sunt despre femeie, cu si mai ales ale femeilor!!!
Deci:
Ochii: Primul contact care se stabileste intre doua persoane, este cel vizual. Inainte ca cineva sa rosteasca vreun cuvant, ochii au transmis deja un mesaj, care poate fi interpretat in diferite moduri.
Astfel, cand o femeie priveste adanc in ochii unui barbat, inseamna ca este fascinata de acesta si, mai mult decat atat, daca ea nu-si va mai muta privirea, inseamna ca pentru ea, in locul si la momentul respectiv, nu mai exista alt barbat.
Contactul vizual frontal poate fi, insa, si riscant. O femeie care se lanseaza intr-o astfel de comunicare poate fi considerata prea obraznica si prea indrazneata de catre barbatii care se simt "incoltiti" de o abordare prea directa.
Parul:Femeile se joaca adesea cu propriul par iar acesta este, si el, un semn de nervozitate. Daca te surprinzi rasucind de zor o suvita de par, este clar ca barbatul din fata ta are un efect asupra ta. Este foarte atragator, destept, spiritual sau ai inceput deja sa-ti imaginezi cum ar fi o noapte fierbinte in bratele lui?...asta mi se pare cam ciudat. Nu stiu daca de la primul contact, deja te vezi in bratele lui...si mai fiind si o noapte fierbinte!!!:D
Rasucirea unei suvite de par poate fi, insa, si un simplu gest jucaus. Femeile cu parul lung obisnuiesc sa se joace cu propriul par. In inconstient, ele stiu ca barbatii gasesc parul femeilor ca fiind sexi, iar joaca cu o suvita nu va face decat sa le atraga atentia asupra lor.
Buzele:Cand prezenta unui barbat o starneste si o excita peste masura, femeia va simti cum cavitatea bucala i se va usca. Ei bine, in cazul in care ai inceput sa-ti umezesti si sa-ti musti buzele in compania unui barbat, este semn clar ca acesta nu-ti este chiar indiferent. Suptul buzelor se traduce prin interesul nascut pentru persoana din fata ta. Este un semn evident, un gest a carui semnificatie nu poate fi ascunsa.
Desigur, acesta trebuie corect interpretat. Daca femeia din fata voastra isi umezeste buzele in sezonul rece, furioasa ca trebuie sa-si rascoleasca toata geanta pana sa-si gaseasca balsamul de buze, servetelele si pliculetele de ceai, nu va infierbantati, este doar un caz de gripa.:))
Bratele:Cand o femeie sau un barbat isi tine bratele incrucisate pe piept, acest gest poate fi interpretat in mai multe feluri. In cazul femeilor, incrucisarea bratelor poate arata ca ele sunt niste fapturi vulnerabile si simt nevoia de a se proteja in fata celorlalti.
Totodata, femeile apeleaza la aceasta postura pentru a atrage atentia asupra sanilor lor, in aceasta situatie incrucisarea bratelor primind o incarcatura sexuala.
De asemenea, in anumite situatii incrucisarea bartelor poate arata dezinteres, respingere, indiferenta fata de celalat partener de comunicare.
Picioarele:
Incrucisarea picioarelor poate fi interpretata ca fiind un gest ce tradeaza nervozitate sau dorinta de a provoca. Majoritatea persoanelor isi incruciseaza picioarele, intr-un gest inconstient, cand sunt cuprinse de o stare de nervozitate. Daca o femeie isi va incrucisa picioarele, in mod voit, pentru a-si expune gleznele intr-o pozitie sexi sau va impinge inainte varful piciorului, inseamna ca isi doreste sa cucereasca barbatul aflat in fata ei.
Pozitia corpului:Cand o femeie sau un barbat se simte confortabil in prezenta unei persoane de sex opus, are tendinta de a se apleca in fata, spre trupul celuilalt. Tinuta este relaxata iar corpul este indreptat cu fata catre cealalta persoana.
In cazul in care persoana din fata ta simte un disconfort in prezenta ta, va avea tendinta de a se departa de tine, facand pasi mici in spate. Pozitia corpului va fi cu spatele teapan iar corpul nu-i va fi indreptat spre tine, ci va forma, cu al tau, un unghi cu varful ascutit in jos.
Nu stiu cati dintre voi va regasiti in aceste posturi si gesturi, si mai ales nu stiu cati dintre voi sunteti constienti ca prin insasi gesturile voastre transmiteti dorinte prezente...si de ce nu, care pot dainui in timp?!!!
Mai multe despre acest vast subiect puteti gasi in:
Una dintre cele mai eficiente metode de a-i transmite unei persoane ca te intereseaza o eventuala relatie cu ea este limbajul trupului.
Daca vrei sa ai succes, totul tine de priceperea transmiterii semnalelor de atractie fizica si de recunoasterea lor. Dar cum ai putea fi sigur ca transmiti semnalele corecte? Trupul tau comunica prin intermediul propriului sau limbaj. Fara sa-ti dai seama, felul in care te asezi pe un scaun, pozitia mainilor si a picioarelor, sau chiar tinuta ta obisnuita transmit ceva despre tine, despre sentimentele si gandurile tale. Pentru a fi constient de mesajele pe care le transmiti si pentru a nu da celorlalti posibilitatea de a te citi ca pe o carte deschisa, cel mai important este ca tu sa reusesti sa-ti controlezi limbajul propriului trup.
Femeile recunosc mult mai usor, decat barbatii, astfel de semnale si cu o mai mare rapiditate. Tot ele sunt cele care se folosesc de acest tip de comunicare mai mult, pentru a atrage atentia sexului opus. De asta, gesturile prezentate mai jos sunt despre femeie, cu si mai ales ale femeilor!!!
Deci:
Ochii: Primul contact care se stabileste intre doua persoane, este cel vizual. Inainte ca cineva sa rosteasca vreun cuvant, ochii au transmis deja un mesaj, care poate fi interpretat in diferite moduri.
Astfel, cand o femeie priveste adanc in ochii unui barbat, inseamna ca este fascinata de acesta si, mai mult decat atat, daca ea nu-si va mai muta privirea, inseamna ca pentru ea, in locul si la momentul respectiv, nu mai exista alt barbat.
Contactul vizual frontal poate fi, insa, si riscant. O femeie care se lanseaza intr-o astfel de comunicare poate fi considerata prea obraznica si prea indrazneata de catre barbatii care se simt "incoltiti" de o abordare prea directa.
Parul:Femeile se joaca adesea cu propriul par iar acesta este, si el, un semn de nervozitate. Daca te surprinzi rasucind de zor o suvita de par, este clar ca barbatul din fata ta are un efect asupra ta. Este foarte atragator, destept, spiritual sau ai inceput deja sa-ti imaginezi cum ar fi o noapte fierbinte in bratele lui?...asta mi se pare cam ciudat. Nu stiu daca de la primul contact, deja te vezi in bratele lui...si mai fiind si o noapte fierbinte!!!:D
Rasucirea unei suvite de par poate fi, insa, si un simplu gest jucaus. Femeile cu parul lung obisnuiesc sa se joace cu propriul par. In inconstient, ele stiu ca barbatii gasesc parul femeilor ca fiind sexi, iar joaca cu o suvita nu va face decat sa le atraga atentia asupra lor.
Buzele:Cand prezenta unui barbat o starneste si o excita peste masura, femeia va simti cum cavitatea bucala i se va usca. Ei bine, in cazul in care ai inceput sa-ti umezesti si sa-ti musti buzele in compania unui barbat, este semn clar ca acesta nu-ti este chiar indiferent. Suptul buzelor se traduce prin interesul nascut pentru persoana din fata ta. Este un semn evident, un gest a carui semnificatie nu poate fi ascunsa.
Desigur, acesta trebuie corect interpretat. Daca femeia din fata voastra isi umezeste buzele in sezonul rece, furioasa ca trebuie sa-si rascoleasca toata geanta pana sa-si gaseasca balsamul de buze, servetelele si pliculetele de ceai, nu va infierbantati, este doar un caz de gripa.:))
Bratele:Cand o femeie sau un barbat isi tine bratele incrucisate pe piept, acest gest poate fi interpretat in mai multe feluri. In cazul femeilor, incrucisarea bratelor poate arata ca ele sunt niste fapturi vulnerabile si simt nevoia de a se proteja in fata celorlalti.
Totodata, femeile apeleaza la aceasta postura pentru a atrage atentia asupra sanilor lor, in aceasta situatie incrucisarea bratelor primind o incarcatura sexuala.
De asemenea, in anumite situatii incrucisarea bartelor poate arata dezinteres, respingere, indiferenta fata de celalat partener de comunicare.
Picioarele:
Incrucisarea picioarelor poate fi interpretata ca fiind un gest ce tradeaza nervozitate sau dorinta de a provoca. Majoritatea persoanelor isi incruciseaza picioarele, intr-un gest inconstient, cand sunt cuprinse de o stare de nervozitate. Daca o femeie isi va incrucisa picioarele, in mod voit, pentru a-si expune gleznele intr-o pozitie sexi sau va impinge inainte varful piciorului, inseamna ca isi doreste sa cucereasca barbatul aflat in fata ei.
Pozitia corpului:Cand o femeie sau un barbat se simte confortabil in prezenta unei persoane de sex opus, are tendinta de a se apleca in fata, spre trupul celuilalt. Tinuta este relaxata iar corpul este indreptat cu fata catre cealalta persoana.
In cazul in care persoana din fata ta simte un disconfort in prezenta ta, va avea tendinta de a se departa de tine, facand pasi mici in spate. Pozitia corpului va fi cu spatele teapan iar corpul nu-i va fi indreptat spre tine, ci va forma, cu al tau, un unghi cu varful ascutit in jos.
Nu stiu cati dintre voi va regasiti in aceste posturi si gesturi, si mai ales nu stiu cati dintre voi sunteti constienti ca prin insasi gesturile voastre transmiteti dorinte prezente...si de ce nu, care pot dainui in timp?!!!
Mai multe despre acest vast subiect puteti gasi in:
Limbajul trupului....mesaj subliminal(2)
Ieri, vorbeam despre importanta limbajului trupului in viata noastra, totusi vreau sa specific si faptul ca unii dintre cei din jurul nu au auzit despre acest tip de limbaj, cu atat mai putin de insemnatatea acestuia in procesul comunicarii!
Dar, ce este limbajul trupului?
Literatura de specialitate, il defineste ca fiind totalitatea stimulilor si semnalelor transmise prin mimica, fizionomie, postura, gestica, privire, distanta, inclusiv prin stil vestimentar, machiaj, coafura, parfum.
In absolut fiecare moment al desfasurarii actului comunicarii cuvintele transporta idei, pareri, notiuni, concepte, credinte de viata, experiente si poate intregi scenarii de viata...dar mesajul trupului
este emotia, sentimentul, atitudinea.
Daca cuvintele pot fara indoiala sa ne transmita continutul informational complet al unui mesaj, la fel de bine trupul ne evidentiaza, semnalizeaza, naste, creste si mai ales dezvolta relatia dintre doua persoane capabile de actul comunicarii...( oare cine nu poate detine limbajul trupului????)....
Relatia dintre doua entitati prezente in actul comunicarii poate fi: pozitiva (evidentiata prin acceptare, prietenie, aprobare, admiratie, completare) neutra (evidentiata prin indiferenta) sau negativa (evidentiata prin dicomfort, respingere si uneori chiar dispret)
Informatia digitala cuprinde simboluri, semne si cuvinte pe cand informatia analogica se bazeaza pe stimulii nonverbali care se transmit la nivel biochimic.
Este important de stiut ca in viata contidiana limbajul trupului poate schimba intreg sensul unei intregi conversatii!
Comunicarea interpersonala reprezinta relatia care se naste intre doi interlocutori prin dialogul excesiv. Aici, charisma, farmecul personal, întreaga gama de limbaje nonverbale se pot manifesta cu amplitudine maxima. Aici ne putam purta natural si mesajul sa fie transmis si preluat ca atare!
Comunicarea nonverbala implica semnale corpo-vizuale-olfactive-vegetative ce ofera informatii despre persoana conlocutorilor si modul de participare al acestora la contextul social.
Aceste semnale pot fi:
- statice (naturale, dobandite sau supraadaugate)
-cu referire la fizionomie, tip morfologic, riduri, cicatrici, stil vestimentar propriu, machiaj etc;
-cinetice, legate de posturi corporale, gestica, mimica, zambet, orientarea privirii;
-senzitive adică semnale olfactive, termice sau tactile, puternic implicate în relaţiile intime.
Elementul definitoriu al comunicarii nonverbale este ochiul, gestica acestuia!
Ca si notiuni generale si fundamentale in prezentarea limbajului non-verbal am plecat de la:
In urmatoare zile voi incerca sa explic, clar anumite pozitii ale corpului care transimit mesaje interioare clare!
Dar, ce este limbajul trupului?
Literatura de specialitate, il defineste ca fiind totalitatea stimulilor si semnalelor transmise prin mimica, fizionomie, postura, gestica, privire, distanta, inclusiv prin stil vestimentar, machiaj, coafura, parfum.
In absolut fiecare moment al desfasurarii actului comunicarii cuvintele transporta idei, pareri, notiuni, concepte, credinte de viata, experiente si poate intregi scenarii de viata...dar mesajul trupului
este emotia, sentimentul, atitudinea.
Daca cuvintele pot fara indoiala sa ne transmita continutul informational complet al unui mesaj, la fel de bine trupul ne evidentiaza, semnalizeaza, naste, creste si mai ales dezvolta relatia dintre doua persoane capabile de actul comunicarii...( oare cine nu poate detine limbajul trupului????)....
Relatia dintre doua entitati prezente in actul comunicarii poate fi: pozitiva (evidentiata prin acceptare, prietenie, aprobare, admiratie, completare) neutra (evidentiata prin indiferenta) sau negativa (evidentiata prin dicomfort, respingere si uneori chiar dispret)
Informatia digitala cuprinde simboluri, semne si cuvinte pe cand informatia analogica se bazeaza pe stimulii nonverbali care se transmit la nivel biochimic.
Este important de stiut ca in viata contidiana limbajul trupului poate schimba intreg sensul unei intregi conversatii!
Comunicarea interpersonala reprezinta relatia care se naste intre doi interlocutori prin dialogul excesiv. Aici, charisma, farmecul personal, întreaga gama de limbaje nonverbale se pot manifesta cu amplitudine maxima. Aici ne putam purta natural si mesajul sa fie transmis si preluat ca atare!
Comunicarea nonverbala implica semnale corpo-vizuale-olfactive-vegetative ce ofera informatii despre persoana conlocutorilor si modul de participare al acestora la contextul social.
Aceste semnale pot fi:
- statice (naturale, dobandite sau supraadaugate)
-cu referire la fizionomie, tip morfologic, riduri, cicatrici, stil vestimentar propriu, machiaj etc;
-cinetice, legate de posturi corporale, gestica, mimica, zambet, orientarea privirii;
-senzitive adică semnale olfactive, termice sau tactile, puternic implicate în relaţiile intime.
Elementul definitoriu al comunicarii nonverbale este ochiul, gestica acestuia!
Ca si notiuni generale si fundamentale in prezentarea limbajului non-verbal am plecat de la:
In urmatoare zile voi incerca sa explic, clar anumite pozitii ale corpului care transimit mesaje interioare clare!
Limbajul trupului....mesaj subliminal(1)
Comunicarea este in mod indiscutabil un element definitoriu si fundamental pentru fiecare dintre noi in parte. Care este rolul comunicarii? Rolul ei nu este doar acela de a asigura doar simplul schimb de informaţii între indivizi şi de a facilita relaţiile interumane şi buna înţelegere,rolul ei fundamental este acela de a face posibila coexistenta oamenilor. Limbajul, putem spune ca dezvolta societatea, din punctul meu de vedere!
Este bine de stiut ca intregul actul al comunicarii se desfasoara în două planuri: cel verbal si cel psihologic. Adesea în spatele unor vorbe dulci se ascund gânduri negative, asa cum deseori un suras poate fi tentativa de camuflare a adevăratelor intenţii şi sentimente ce se ascund în spatele acestei masti dezirabile menite să ne integreze în social. Scriind ideea de mai sus, mi-am amintit involuntar de Arhimede care incerca cu ajutorul unui ghioc sa descopere gandurile ascunse ala unei persoanem desi cuvintele sale erau imbracate cu haine de alata culoare decat culoarea gandurilor....Aici "ghiocul" este trupul nostru care cu ale sale arme ne tradeaza gandurile ascunse si reactiile interioare!!!
Cu timpul importanta trupului si mai ales mesajele transmise de catre acesta au luat amploare, astfel incat studiul asupra limbajului trupului a castigat multi adepti. Astfel odată ce a fost conştientizată însemnătatea primei impresii pe care o lăsăm cuiva, părere irevocabilă de altfel, oamenii s-au arătat dornici şi dispuşi totodată să pătrundă în tainele limbajului trupului, fie cu scopul de a-şi ameliora ţinuta, fie de a desluşi arta citirii semnalelor pe care involuntar corpul unei persoane le emite, le emite si poate transmite mesaje "valoroase" din punct de evdere emotional.
Chiar daca nu stiam ca putem transmite mesaje clare cu ajutorul trupului nostru, acum cei mai indrazneti deja stiu ce gesturi si posturi pot folosi ca sa fie "victoriosi" intr-o anumita situatie.
Limbajul nonverbal a fost studiat mult timp, sau scris multe lucruri, s-au experimentat multe lucruri...unele mai interesante decat altele, dar dupa parerea mea nu toate sunt bazate pe autenticitate...
Asadar ce este mit si ce este realitate in limbajul trupului?
Am citit ca inca din Antichitate trupul poate lasa mesaje clare...iar oragnul cel mai expresiv si mai comunicativ, la antici este ochiul. Eu cred si azi este la fel!
Apoi, marii oratori au sustinut ideea cum ca in actul comunicarii o importanta ce nu poate fi deloc neglijata o au mainile, privirea si mimica.
Limbajul trupului isi are radacinile inca din epoca semnelor si a semnalelor – perioada aparitiei si manifestarii primului sistem de comunicare, când fiintele din Neanderthal comunicau prin sunete (mârâituri, mormăieli, ţipete) şi prin limbajul mimico-gestual.
Cu toate acestea mie, personal mi se pare de necerezut cum în decursul evolutiei umane de mai bine de un milion de ani, aspectele nonverbale ale comunicării au început să fie studiate mai intens abia în anii 1960, iar publicul a luat cunostinta de existenta acestora numai în anul 1970, o dată cu aparitia cartii lui Julius Fast despre limbajul trupului – un rezumat al muncii depuse pana atunci de savantii behavioristi în domeniul comunicarii nonverbale. În domeniul studiului de specialitate al limbajului trupului, cea mai importanta lucrare aparuta înainte de secolul XX a fost cartea lui Charles Darwin, tipărită în 1872, “Exprimarea emotiilor la om si la animale”. Aceasta a constituit baza studiilor moderne consacrate expresiilor faciale şi limbajului trupului în general, multe din ideile si observatiile lui Darwin fiind validate de către cerceatorii din întreaga lume. De atunci, oamenii de stiinta au observat si inregistrat aproape un milion de semne si semnale nonverbale care cu siguranta au ajutat la studierea continua a limbajului trupului...
S-a constatat:
- ca din totalul mesajelor, aproximativ 7 la suta sunt verbale (numai cuvinte), 38 la suta sunt vocale (incluzând tonalitatea vocii, inflexiunea si alte sunete guturale), iar 55 la suta sunt mesaje non-verbale
S-au făcut estimari similare în privinţa cantitatii comunicatiilor nonverbale între oameni. Astfel, o persoană obisnuita, de-a lungul unei zile, vorbeste efectiv timp de zece sau unsprezece minute, iar o propozitie obinuită dureaza în jur de doua secunde si jumatate. În cazul conversatiilor în doi, componentul verbal este sub 35 la suta, comunicările nonverbale reprezentând peste 65 la suta.
Continuare..maine...ca acum trebuie sa termin o carte!!!
Este bine de stiut ca intregul actul al comunicarii se desfasoara în două planuri: cel verbal si cel psihologic. Adesea în spatele unor vorbe dulci se ascund gânduri negative, asa cum deseori un suras poate fi tentativa de camuflare a adevăratelor intenţii şi sentimente ce se ascund în spatele acestei masti dezirabile menite să ne integreze în social. Scriind ideea de mai sus, mi-am amintit involuntar de Arhimede care incerca cu ajutorul unui ghioc sa descopere gandurile ascunse ala unei persoanem desi cuvintele sale erau imbracate cu haine de alata culoare decat culoarea gandurilor....Aici "ghiocul" este trupul nostru care cu ale sale arme ne tradeaza gandurile ascunse si reactiile interioare!!!
Cu timpul importanta trupului si mai ales mesajele transmise de catre acesta au luat amploare, astfel incat studiul asupra limbajului trupului a castigat multi adepti. Astfel odată ce a fost conştientizată însemnătatea primei impresii pe care o lăsăm cuiva, părere irevocabilă de altfel, oamenii s-au arătat dornici şi dispuşi totodată să pătrundă în tainele limbajului trupului, fie cu scopul de a-şi ameliora ţinuta, fie de a desluşi arta citirii semnalelor pe care involuntar corpul unei persoane le emite, le emite si poate transmite mesaje "valoroase" din punct de evdere emotional.
Chiar daca nu stiam ca putem transmite mesaje clare cu ajutorul trupului nostru, acum cei mai indrazneti deja stiu ce gesturi si posturi pot folosi ca sa fie "victoriosi" intr-o anumita situatie.
Limbajul nonverbal a fost studiat mult timp, sau scris multe lucruri, s-au experimentat multe lucruri...unele mai interesante decat altele, dar dupa parerea mea nu toate sunt bazate pe autenticitate...
Asadar ce este mit si ce este realitate in limbajul trupului?
Am citit ca inca din Antichitate trupul poate lasa mesaje clare...iar oragnul cel mai expresiv si mai comunicativ, la antici este ochiul. Eu cred si azi este la fel!
Apoi, marii oratori au sustinut ideea cum ca in actul comunicarii o importanta ce nu poate fi deloc neglijata o au mainile, privirea si mimica.
Limbajul trupului isi are radacinile inca din epoca semnelor si a semnalelor – perioada aparitiei si manifestarii primului sistem de comunicare, când fiintele din Neanderthal comunicau prin sunete (mârâituri, mormăieli, ţipete) şi prin limbajul mimico-gestual.
Cu toate acestea mie, personal mi se pare de necerezut cum în decursul evolutiei umane de mai bine de un milion de ani, aspectele nonverbale ale comunicării au început să fie studiate mai intens abia în anii 1960, iar publicul a luat cunostinta de existenta acestora numai în anul 1970, o dată cu aparitia cartii lui Julius Fast despre limbajul trupului – un rezumat al muncii depuse pana atunci de savantii behavioristi în domeniul comunicarii nonverbale. În domeniul studiului de specialitate al limbajului trupului, cea mai importanta lucrare aparuta înainte de secolul XX a fost cartea lui Charles Darwin, tipărită în 1872, “Exprimarea emotiilor la om si la animale”. Aceasta a constituit baza studiilor moderne consacrate expresiilor faciale şi limbajului trupului în general, multe din ideile si observatiile lui Darwin fiind validate de către cerceatorii din întreaga lume. De atunci, oamenii de stiinta au observat si inregistrat aproape un milion de semne si semnale nonverbale care cu siguranta au ajutat la studierea continua a limbajului trupului...
S-a constatat:
- ca din totalul mesajelor, aproximativ 7 la suta sunt verbale (numai cuvinte), 38 la suta sunt vocale (incluzând tonalitatea vocii, inflexiunea si alte sunete guturale), iar 55 la suta sunt mesaje non-verbale
S-au făcut estimari similare în privinţa cantitatii comunicatiilor nonverbale între oameni. Astfel, o persoană obisnuita, de-a lungul unei zile, vorbeste efectiv timp de zece sau unsprezece minute, iar o propozitie obinuită dureaza în jur de doua secunde si jumatate. În cazul conversatiilor în doi, componentul verbal este sub 35 la suta, comunicările nonverbale reprezentând peste 65 la suta.
Continuare..maine...ca acum trebuie sa termin o carte!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)