Cum am învăâat de la spartani să ne creştem copiii

Educaţia unui copil - fie că vine de la părinţi ori de la societate, prin şcoală, presupune, dincolo de o atenţie sporită, afecţiune, transmitere de informaţii, formare de atitudini, o riguroasă investiţie. 

Încă de când se naşte, în copil se investesc bani şi speranţe. De la scutece la laptele praf, de la vise legate de viitorul lui strălucit - părinţii investesc. Copilul creşte, părintele investeşte. Din ce în ce mai mult. Şi cu atât mai mult părintele evaluează progresul copilului spre speranţele lui. Şi, bineînţeles, dacă copilul se îndreaptă într-acelaşi punct, părinţii se declară mulţumiţi şi mândri. Mândri de progenitura lor. 

Copilul ajunge la şcoală. O altă investiţie. De data aceasta a statului. Statul investeşte în infrastructură educaţională şi resursa umană - de la cadre didactice la instalator - având ca scop educarea, formarea copilului. Aşadar, preia în custodie, cu sfert de normă, copilul. Are şi statul, prin şcoală, un scop care stă frumos scris în Legea Educaţiei. Cu cât copilul se comportă aşa cum toată lumea se aşteaptă, cu atât oamenii şi statul sunt mai fericiţi. Părinţii investesc în continuare: bani pentru pregătiri suplimentare, speranţe din ce în ce mai mari. Copiii învaţă bine, citesc, merg la olimpiade, la concursuri, sunt încununaţi cu lauri. Părinţii, profesorii, până şi instalatorul le recunosc meritele şi sunt mândri de ei. STOP!

În tot demersul proiectat să fie perfect, apar probleme în paradis. Copilul nu vrea să se îndrepte în acelaşi sens cu speranţele părinţilor. Copilul nu poate - ba din cauză unor probleme fiziologice, ba din cauza unei dezvoltări mai încete, ba din cauza unor resurse intelectuale mai mici - sau poate copilul nu vrea - pentru că este independent sau chiar îndărătnic. 

În câţiva ani de experienţă de lucru cu acest tip de copiii care nu se pliază pe dorinţele părinţilor şi pe dezirabilitatea profesorilor, am constatat că în aceşti copiii nici nu se prea investeşte. În primul rând, părinţii sunt dezamăgiţi, copilul NU ESTE CUMINTE, copilul NU ESTE ASCULTĂTOR, MERITĂ DE LA MOŞUL O NUIELUŞĂ. În al doilea rând, în urma evaluărilor, copilul nu se încadrează nici la şcoală în rândurilor celor buni. Părinţii sunt o dată în plus dezamăgiţi şi se comportă ca atare: îl cicălesc, îi vorbesc răstit, îl dojenesc pentru orice pas greşit. Copilul resimte dezamăgirea părinţilor, îşi traduce în minţişoara lui că NU ESTE UN COPIL BUN şi tapiţează palatul sufletului cu frustrări, pe care nu le va putea rezolva, comportamentul lui poate deveni cu atât mai indezirabil. Se îndepărtează de părinţi, se îndepărtează de ei înşişi.

Pentru că nu este copil de excelenţă, nu se investeşte prea mult în el. Nu ai să îl găseşti nici la cercul de dans, nici la cel de artă. Nu ai să îl găseşti nici la pregătirile suplimentare, pentru că nu e copil de olimpiadă. Nu ai să îi găseşti numele nici pe pereţii şcolii, pentru că nu aduce diplome.Nu ai să îl găseşti nici în centrul familiei acasă.

Ai să îl găseşti totuşi în discuţiile din cancelarie sau în discuţiile din familie: nu ştiu ce să mă mai fac cu el. Nu mă ascultă. Nu face nimic toată ziua. Face numai rele. 

Pentru că da, copilul face ce poate ca să ne atragă atenţia. Ştie din start, asumat, că NU E COPIL BUN (aude asta mereu de la noi) şi face ce se pricepe pentru a atrage atenţia. Acea atenţie pe care noi o îndreptăm cu precădere înspre copilul mai bun este cerşită prin toate mijloacele de copilul pe care îl etichetăm ca fiind rău.

Eugenismul venit de la spartani se aplică cu succes şi în familiile şi şcolile româneşti. Copiii puternici, inteligenţi, sănătoşi sunt cei care PROMIT. Sunt cei în care investim cel mai mult. Ceilalţi se "aruncă" în groapa ruşinii. Nu îi mai aruncăm precum spartanii în groapa de gunoi, însă îi învelim în cuvinte urâte, în cuvinte repezite, în etichitări pe care şi le asumă, în vorbe grele, într-o critică continuă, critică grea.

Poate că este un proces normal al speciei umane să îşi selecteze membrii cei mai puternici.

Însă, atâta timp cât copiii de tot felul încă există, ar trebui să lăsăm deoparte mândria şi ruşinea. Să luăm la purtător responsabilitatea. Şi să INVESTIM în copiii noştri, bani şi speranţe. 

Vedeţi culmea investiţiei în copii? 

Într-un "copil bun" investeşti mai mult, considerând că are şanse mai mari. Tu crezi despre tine că eşti un părinte sau profesor bun.

Într-un "copil slab" investeşti mai puţin. Chiar şi tu crezi atunci despre tine că eşti un părinte sau profesor slab. Copilul slab se întăreşte. Cu investiţie. El are nevoie de cea mai mare investiţie. Cu cât este mai slab, tu cu atât mai mult trebuie să investeşti în el: bani şi speranţe. Cu atât îl vezi avansând, cu atât mai mult te consideri un părinte sau profesor bun.

ECO93 de Ziua Mediului

Pe 5 iunie, omenirea sărbătorește Ziua Internațională a Mediului. Ocazia este minunată pentru a organiza activități cu elevii, din care aceștia să tragă învățături, să își formeze atitudini corecte vis-a-vis de mediu și de protejarea acestuia.
ECO93 s-a numit acțiunea derulată de elevii Școlii Gimnaziale nr. 93, EMIL RACOVIȚĂ, de Ziua Internațională a Mediului. Activitatea a fost organizată de președintele Consiliului Elevilor, Eduard Dine (14 ani)și susținută de doamna Ioana Ghimbaș (profesor fizică), doamna Stela Pârcălabu (profesor biologie) și de doamna Cora Aprozeanu (consilier psihopedagog).
Ca un preambul al acestei activități, pe data de 31 mai, elevii au fost chemați în curtea școlii în pauza mare și au fost invitați să își înlănțuiască mâinile sub forma literei E (de la Ecologie). Mesajul transmis elevilor (verbal, dar și pe pagina de Facebook a școlii) a fost: Astăzi, ora 14.00, pauza e verde! Scoate-ți tricoul verde de la naftalină și vino să milităm pentru Sănătatea mediului!!! Anunță-ți și colegii!!! Un SMS sau un IM în plus înseamnă două mâini în plus care să se înlănțuiască astăzi și să strige EEEEEEEEEEEECOOO!.


Pe data de 5 iunie 2012, elevii au fost chemați să participe la un marș pentru susținerea sănătății mediului. Marșul a pornit din fața școlii, traseul parcurs fiind: strada Emil Racoviță, Piața Sudului, Calea Văcărești și Parcul Copiilor. Elevii au lucrat ei înșiși pancartele și fluturașii pe care i-au împărțit oamenilor.
De asemenea, ei au purtat în piept un însemn verde pe care era scris sloganul "Ai grijă de natura ta". De asemenea, toții elevii au purtat tricouri de culoare verde.
Oamenii întâlniți pe traseu s-au arătat foarte încântați de inițiativa elevilor, au primit cu drag fluturașii și chiar au făcut fotografii cu unii dintre participanți.

Proiectul derulat pe parcursul întregii săptămâni (două zile de participare directă și cinci zile de pregătire a evenimentelor și a materialelor necesare)a vizat dezvoltarea unor competențe cheie ale elevilor, competențe din spectrul celor civice și ecologice, după cum urmează:
1. Rezolvarea în echipă a unor probleme civice, prin asumarea unor responsabilităţi şi prin relaţionarea pozitivă cu ceilalţi;
2. Manifestarea interesului faţă de problemele mediului şi faţă de problemele comunităţii;
3. Cooperarea cu ceilalţi în vederea exercitării cetăţeniei active, prin asumarea de drepturi şi responsabilităţi;
4. Manifestarea disponibilităţii pentru participare civică şi pentru exercitarea calităţii de cetăţean;
5. Conştientizarea efectelor acţiunii omului asupra naturii;
6. Dezvoltarea sentimentelor de respect pentru natură şi protejarea mediului înconjurător apropiat;
7. Înţelegerea necesităţii acţiunilor în sprijinul unui mediu curat, sănătos şi echilibrat;
8. Formarea unei atitudini dezaprobatoare faţă de încălcarea normelor de protejare a mediului;
9. Stimularea imaginaţiei şi a creativităţii;
10. Utilizarea mijloacelor de comunicare online
11. Competențe digitale în vederea colaborării intercolegiale și cu cadrele didactice;
12. Utilizarea capacităților creative pentru a crea produse promoționale.





















La finalul activităților, pe pagina de Facebook a Școlii au fost postate fotografii, în care elevii s-au etichetat singuri și au și comentat pe tema evenimentelor, exprimându-și părerea cu privire la participarea lor:

Cea mai tare scoala !!

Cei mai frumosi♥ Ador scoala 93

♥ihihi ce draguta este poza X:X::Xx suntem cea mai tare sc :X

Suntem cei mai tari!!! forţa 93'u!! suntem eco, suntem cool!! tot orasu' o sa fie invidios pe noi b-)

GENIAL 93...nu o sa uit scoala asta niciodata,nici profesorii...:X:X:X

ce frumos arata cu atatea nuante de verde ''E''-ul:)

Habar nu aveti cat de mandra sunt de voi! :* luv u!

De notat este că o altă atitudine creată, fără a fi fost proiectată, a fost dezvoltarea spiritului de apartenență la grupul școlar. De asemenea, prin ieșirea școlii în comunitate, ne-am arătat membrilor comunității imaginea noastră reală, produsele activității școlare și valorile noastre educaționale. De asemenea, elevii și-au exercitat din plin dreptul la participare la viața comunității.

În concluzie, atât profesorii coordonatori, direcțiunea școlii, președintele Consiliului Elevlor, dar, mai ales, elevii înșiși, consideră că activitatea a fost un real succes și că...merită să O ȚINEM TOT AȘA!

Invatarea limbii si televizorul

Copiii care se uita cel mai mult la televizor vorbesc cel mai prost, intampina cele mai mari probleme in comunicare. Slabirea capacitatii de a asculta si de a urmari un material prezentat oral, abilitatea scazuta in reflectarea intr-o forma coerenta, in vorbire si in scris, tendinta de a comunica prin gesturi odata cu cuvintele sau in locul acestora, scaderea cunostintelor de vocabular si proliferarea ticurilor verbale sunt doar cateva din problemele cu care se confrunta noua generatie in ceea ce priveste stapanirea si intrebuintarea limbii in procesul de comunicare.
Fenomenul devine mai vizibil abia dupa clasa III-a sau a IV-a, cand devin necesare abilitati lingvistice de un nivel superior care, datorita timpului indelungat petrecut in fata televizorului in primii ani de viata, nu s-au dezvoltat.

de la: Tv, vizionare Tv, sanatate, adolescenta, comunicare, relatii,

Despre educaţie, de ziua ei sau cât investesc românii în educaţia lor

Nu mitingul de astăzi este emblematic pentru ziua de azi! Deja începe să mi se ia de atâta revoltă fără noimă, care nu se finalizează prin nimic. Vina cui o fi, nu pot să realizez. Aşadr, nu aceasta mi se pare ştirea-eveniment care marchează Ziua Educaţiei.
Ci ştirea aceasta, care face o ierarhizare a priorităţilor românilor atunci când vine vorba de cheltuieli, care arată cam aşa:
(foto www.bursa.ro)
Ei, bine, faptul că românii investesc în educaţia lor un procent de 0.8% din veniturile lor, aceasta mi se pare o informaţie concludentă pentru destinul sistemului educaţional românesc.
Faptul că românii înţeleg prea puţin ca educaţia este o investiţie personală mai mare decât mobilarea locuinţei, acesta este motivul pentru care îngrijorarea mea, ca om al sistemului de învăţământ, creşte, tocmai astăzi, de ziua educaţiei.
De abia acum începe să mi se elucideze motivele pentru care respectul faţă de statutul profesional al cadrelor didactice este din ce în ce mai scazut, de ce părinţii se revoltă atunci când un profesor recomandă elevilor un atlas sau culegere, deşi nu au nimic împotrivă să plătească facturi Avon sau Oriflame lunare, mult mai mari.
Nici nu ştiu ce mă îngrijorează mai tare: răsturnarea valorilor, riscurile lipsei de educaţie sau faptul că sunt oblogată să trăiesc într-o astfel de societate, în care nici măcar optimismul pedagogic nu mai funcţionează aşa cum ar trebui...

Lectia pentru copilul meu

Sunt un copil mare sau un om mare cu suflet de copil. Mi-e dor de joaca, deoarece nu m-am jucat suficient. Am alergat, am jucat leapsa pe ouate si cocotate, am sarit coarda, sotronul si elasticul, am ales “Flori, fete, filme sau baieti”, am vanat rate si vanatori, am jucat badminton si cu toate acestea, am un dor nebun de joaca. Oamenii mari sunt prea seriosi, asa ca, imi doresc sa am copilul meu si sa il invat sa se joace cu sufletul, sa ii rada ochii, sa ii sclipeasca irisul de bucuria jocului.
Mai evadez cand si cand in lumea copiilor, scriind povesti. Cel mai usor mi-ar fi daca, Dumnezeu mi-ar ascultat rugaciunile si mi-ar darui propriul meu copil. L-as invata “Catelus cu parul cret” si “Ingerasul”, am citi povesti cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, apoi, treptat-treptat, ne-am juca de ne-ar sfarai calcaiele.
Ce mi-as invata copilul? In primul si in primul rand sa zambeasca, sa rada cu pofta pentru a rasari soarele. Mi-as invata copilul sa daruiasca imbratisari si zambete, si i-as spune ca nu trebuie sa astepte nimic in schimbul lor. Mi-as invata copilul sa iubeasca jucariile, caci si ele au suflet. As scrie povesti spuse si imaginate de copilul meu. As merge cu pruncul meu in natura si am cauta insecte si le-am analiza cu lupa, l-as face sa iubeasca natura. I-as arata norii si l-as lua intr-o calatorie cu un nor pe deasupra norilor. Am face cercei din cirese coapte si margele din seminte de mar.
Cand eram mica, mi s-a spus ca “daca toate mustele ar face miere, aceasta ar fi pretutindeni”. Am inteles ca fiecare om si fiinta are rolul sau aici pe Pamant, fiecare stie sa faca ceva foarte, foarte bine, fiecare merita sa fie apreciat. Nu trebuie sa ne dorim sa fim ca altii, ci este suficient sa fim buni si harnici si priceputi in ceea ce facem.
Da, imi voi invata copilul sa fie UNIC si bun si vesel si jucaus si intelegator si sa pretuiasca viata, fiecare clipa traita, sa aprecieze fiecare om intalnit, fiecare floare si pasare in zbor!

Educaţia copiilor

Copilăria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se termină. Ne trezim doar că numai suntem copii, că am ieşit din copilărie. Copilăria este o lume fermecată, duioasa, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Este vârsta la care suntem cel mai aproape de toate tainele existenţei. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat...
Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate. În care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea. In toata copilaria noastra cine ne educa, ce ne dezvolta, ce ne face sa crestem?
Specialiştii în psihologia copilului au afirmat că parinţii nu acordă importanţa necesară educaţiei copilului. Prin înţelegerea exactă a elementelor care contribuie la dezvoltarea unui copil părintele poate să controleze modul în care acesta îşi formează personalitatea; personalitate definitorie pentru baza acţiunilor din viitor..

Părinţii trebuie să răspundă nevoilor copiilor, în special celor emoţionale, care se concretizează în dorinţa de a fi ascultaţi, ăngrijiţi şi apreciaţi. În funcţie de vârsta şi nivelul de dezvoltare al acestuia, atitudinea părinţilor trebuie să fie corespunzătoare, deoarece fiecare vârstă a unui copil are nevoile ei.
Pentru a putea percepe sentimentele copilului, părintele trebuie să fie capabil să transmită propriile lui emoţii. Uneori este greu să întelegem dorinţele celor mici si explicaţiile lor nu ne lamuresc. O analiză mai atentă a situaţiei, a mediului în care traiesc, a pasiunilor lui sau a persoanelor cu care interacţionează ne poate lamuri. Chiar dacă sunt sinceri, aceştia trebuie sa fie stimulati să-şi mărturisească gândurile, să-şi poată arăta sentimentele.
Educaţia copilului este o provocare pentru orice părinte. Dacă învăţăm să facem o reprezentare clară şi complexă a ţelului pe care vrem să îl atingem atunci situaţiile pot fi mai simplu de abordat. Greşelile nu trebuie să ne descurajeze. Mai devreme sau mai târziu vom ajunge să ne înţelegem copiii şi să le acordăm sprijinul necesar. Experienţa ne ajută să devenim părinţi mai buni şi să preluam exemple din propria educaţie.

Lumea nu este perfectă şi nici noi nu suntem părinţi perfecţi. Trebuie să avem grijă să nu transmitem frustrările şi nemulţumirile noastre. Defectele noastre trebuie să fie exemple negative pentru copil iar calitaţile noastre să constituie un model demn de urmat. Ideea principală este să determinăm sursa nemulţumirilor care ne afectează şi să ne controlam atitudinea. Echilibrul este trăsătura perfectă care defineşte educaţia copilului.
Dilema cu privire la cât de corect este realizată educaţia unui copil a fost dezbatută de foarte mulţi psihologi. Părerea comună este aceea că fiecare cuplu trebuie să aplice metodele care se potrivesc personalităţii copilului. Nu există o lege strictă ci doar sfaturi care trebuie mai intâi analizate şi apoi aplicate.
Copiii nu au nevoie de părinţi ideali; ei îşi doresc ca aceştia să le reflecte dorinţele şi să le înteleagă nemulţumirile, să îi ajute când sunt nelămuriţi şi să ăi aprecieze atunci când merită. Schimbul reciproc de opinii pune bazele unei legături sincere între părinţi şi copii şi îi ajută să se cunoască mai bine.
În ciuda eforturilor noastre, există situaţii care ne depaşesc dar care ne ajută să realizam că, uneori , dezamagirile ne transformă în oameni mai puternici. Mediul pe care il asiguram copiilor noştri este oglindirea dorintelor si aspiratiilor noastre.
Părintii trebuie să se concentreze asupra modului în care se desfaşoară comunicarea în familie, asupra felului în care copilul îşi manifestă interesul sau dezinteresul cu privire la propunerile sau regulile care se aplică în casa. Trebuie să îşi lase nemulţumirile deoparte atunci când discuta cu fiii lor şi să îşi canalizeze întreaga atenţie asupra lor. Orice cuvânt spus acestora transmite nu doar ideile părinţilor ci şi sentimentele lor.

Profesori, nu specialiști

Actualul sistem de formare inițială a cadrelor didactice se bazează pe absolvirea unor studii de licență de specialitate (limba și literatura română, matematica, biologie, fizică etc), la care se adaugă obligatoriu pentru cei care doresc o carieră didactică, un modul psihopedagogic. Nu mă pot abține să nu comentez malițios asupra acestui tip de pregătire pedagogică, dat fiind că știu destule cazuri în care modulul era superficial tratat de studenți. De asemenea, motivația lor pentru urmarea acestuia este una destul de scăzută, doar dorința de a acumula cât mai multe credite transferabile fiind cea care îi îndemna să se înscrie la acest modul.

Noul proiect de lege face următoarea propunere:
"Formarea profesională se va face obligatoriu în mai multe etape, ce cuprind studii de licenţă de trei ani într-o specializare ştiinţifică, masterat didactic de doi ani şi stagiu practic de un an". (citat Mediafax)

Întrebarea mea legată de acest subiect este: Ce se va întâmpla cu prezentul modul psihopedagogic?

De asemenea, îmi permit următoarele comentarii:
1. Introducerea masteratului didactic ca formă obligatorie de formare inițială a cadrelor didactice mi se pare binevenit. Formarea psihopedagogică va avea loc în mod temeinic, extins, aplicat. Ideea este preluată din sistemul finlandez, unde înalta calificare a cadrelor didactice este cheia succesului învățământului lor de calitate, care îi propulsează de ceva ani în topul țărilor cu scoruri ridicate la testările PISA.
2. Faptul că, în sfârșit, la catedră vor păși pedagogi, profesori, și nu specialiști, mi se pare un pas înainte. Până în prezent, la catedră ajungeau specialiști. Avem de-a face cu matematicieni, biologi, fizicieni etc. Pregătirea psihopedagogică se consolida odată cu experiența. De acum vom avea parte de profesori de matematică, profesori de biologie, profesori de fizică etc. Din eexperiența proprie știu că un bun pedagog poate preda orice conținut științific. Însă un conținut științific nu poate fi predat de oricine.
3. Anul de stagiu de practică mi se pare binevenit. Fac din nou apel la experiența mea, numai eu știind cum am reușit să supraviețuiesc orbecăirii mele ca profesor debutant. Care totuși, aveam o pregătire pedagogică solidă.
4. Ministerul propune burse masterale echivalente cu un salariu lunar al unui profesor debutant. Ar fi binevenite informații suplimentare legate de modalitatea de acordare a acestor burse: pentru ce categorii de masteranzi va fi acordat, pe ce criterii, pe ce perioadă (an universitar, an școlar).
5. Proiectul de lege propune ca în 10 ani de la intrarea în vigoare, toate cadrele didactice trebuie să absolve acest masterat didactic. Ce se întâmplă, însă, în cazul în care cadrele didactice refuză? Vor avea loc concedieri în masă? Ce se va întâmpla cu cadrele didactice care vor mai avea doar 12 ani de activitatea de la intrarea în vigoare a legii?
6. Singura mea îndoială este legată de motivația absolvenților ciclului I de licență de a urma cursurile masteratului didactic. Mă întreb dacă aceștia vor dori să urmeze aceste cursuri, care vor dura 2 ani, totuși. Și asta ca să pătrundă într-un sistem de salarizare rușinos. Unul dintre riscurile acestei decizii este legat de faptul că este posibil ca absolvenții să nu aleagă masteratul didactic, iar în timp, să apară o nevoie acută de cadre didactice.
În prezent, mulți tineri părăsesc sistemul, tocmai din cauza salariului mic. Mă gândesc, totuși, că această decizie va conduce la o salarizare în conformitate cu supraspecializarea. Însă, nu m-ar mira ca salariile să fie la fel de mici. Oricum, vom scăpa, sper, de stigmatul care devine îngrijorător, care spune că profesorii sunt slab pregătiți.

Verva noi legi a educației

Lumea educațională este în vervă. Pentru că ministerul de resort propune o nouă lege a educației, lege care aduce o serie de schimbări, ce zdruncină vechiul sistem. Nu mult, dar suficient de mult cât dezbaterile să curgă în media, cât nemulțumirile să apară precum ciupercile după o ploaie zdravănă.

Am frunzărit și eu noul proiect de lege, despre care am certitudinea că va fi adoptată în Parlament. Între noi fie vorba, părintele acestei legi este domnul profesor Miclea, membru al Comisiei Prezidențiale de Educație. Legea a stat în sertarul prezidențial, până la consolidarea pedelistă în Parlament, pentru ca aceasta să fie adoptată fără amendamente majore.

Unele schimbări pe care le-ar produce actuala formă a proiectului de lege mi se par de-a dreptul binevenite. Celelalte nu mă deranjează, însă am anumite rețineri în ceea ce privește viabilitatea lor sau legalitatea cu care vor fi aplicate.

Într-o serie de comentarii, am să realizez o "dezbatere" personală cu privire la prevederile noului proiect de lege. Formarea mea de pedagog și meseria de profesor dau, probabil, consistență părerilor mele.
Comentariile voastre sunt binevenite, chiar dacă sunt comabante ale ideilor mele. Din conflictele de idei apare progresul, nu-i așa?

sursa foto aici

Flacara... calculatorului

Astazi, enervat tot mai mult de ceea ce vad prin mass-media din Romania, am decis sa-mi dau cu presupusu' despre doua chestii ce mi-au atras atentia in mod evident.

Prima prin care vreau sa trec este porcaria asta din ultimele zile din mass-media legata de Flacara Violet. Si, pentru ca am dat de ea si-n politica, la stirile sportive sau mai stiu eu prin ce emisiune tampita, i-am dat trei palme lu' Google si l-am intrebat ceva despre Flacara violet. M-a dus el pe-un site despre esoterism si alte chestii paranormale, dar si pe-un site unde sunt informatii cu privire la meditatii folosindu-te de flacara violet. N-am sa stau sa analizez si sa vorbesc in detaliu despre chestia asta pentru ca nu doresc asta. Dar, iarasi mi se demonstreaza faptu' ca, in loc sa ne arda de chestii serioase, stam si ne prostim cu flacari violet, cu stiri despre care cu cine si-a mai inselat sotul/sotia si-alte stiri de scandal. Intr-adevar, sunt unii care nu pot sa traiasca fara asta, dar tare mult isi mai doresc sa-i atraga si pe altii in rahatul asta. Si-i pacat, pentru ca atentia ne trebuia focalizata pe cu totul si cu totul alte chestii in ziua de azi...

... ca de exemplu, pe educatia astora mici. Ma folosesc de pseudosfatul asta ca sa fac trecerea la urmatoarea chestie ce mi-a atras atentia in mod evident. Si anume stirea despre un copil de 14 ani care s-a sinucis dupa ce, tatal sau, i-a interzis sa foloseasca computerul. Asta pentru ca luase doua note de 4 in tezele sustinute recent. Iar asta nu-i un caz singular. Nu demult auzeam la stiri despre un acelasi adolescent care si-a omorat mama doar pentru ca i-a reziliat abonamentul la internet. Iar aceste de doua cazuri sunt doar doua dintr-un numar foarte mare ce se intampla in toata lumea. Tot mai multi agarici se inchid in ei, in lumea lor de pe internet si ajung sa nu se mai desparta de calculator. Un fenomen trist, dar care, fara o mai mare implicare din partea parintilor, din partea astora pe care calculatoru' nu i-a prostit n-ar strica. Ce-ar fi sa incercam sa lasam comentariile de doi lei si uracioase la adresa altora pe internet, dar in schimb sa-l scoatem pe Gigel la o mica miuta in curtea scolii? E o crima sa faci asa ceva? Sunt lucruri simple, intr-adevar, dar sunt lucruri ce ne ajuta sa nu devenim "roboti cu sange", ca sa-l citez pe-un bun prieten. Io-mi cer scuze fata de aia care cred ca, abordand astfel de subiecte, demonstrez... dreaq stie ce credeti voi ca incerc sa demonstrez... dar, macar pentru o clipa, ce-ar fi daca ati face si altceva? E greu, nu? Eh las', noi sa fim sanatosi, ca boala vine de la sine.

Pana data viitoare, te-am pa!

Meseria de profesor

În România actuală este prost plătită, prost văzută, puţin apreciată. Meseria de profesor (în continuare am să-i spun educator - cuprinzând toate categoriile de cadre didactice: educator, învăţător, profesor, asistent, preparator, profesor univeritar ş.a.). Meserie despre care se spune că se practică numai din vocaţie. O meserie al cărei câmp lexical cuprinde noţiuni precum: tact pedagogic, răbdare, dăruire, "metodă".
Majoritatea opiniei publice vede doar o parte a activităţii didactice, cea de la catedră, lucrul efectiv la clasă. Numai că în spatele acestuia se află şi un alt tip de activitate, acesta fiind mai puţin vizibil, dar absolut necesar. Aş împărţi astfel activitatea unui educator în două părţi: partea văzută şi partea nevăzută.

Partea văzută
Evident, aici intră toate tipurile de activităţi cu elevii. Şcolare - care se încadrează în educaţia formală, care urmează traiectoria impusă la nivel naţional, reglementată de minister - extraşcolare - se încadrează în educaţia non-formală, care includ activităţi de tipul excursiilor, taberelor, atelierelor de lucru şi multe altele.
Activităţile şcolare includ procesul de predare şi cel de evaluare - fie ea scrisă sau orală. Acestea sunt prevăzute în fişa postului cu 18 ore (în cazul profesorilor) şi 25 de ore (în cazul educatorilor şi învăţătorilor - observaţi probabil deja o discriminare). Activităţile extraşcolare, evident, se realizează în afara acestor ore. Aici intră şi pregătirea suplimentară a elevilor pentru examenele naţionale sau pentru participarea la olimpiade.

Partea nevăzută
Pentru că activitatea educatorului cuprinde trei procese: proiectarea, predarea şi evaluarea şi pentru că în partea văzută am vorbit deja despre ultimele două, în mod evident, această parte cuprinde proiectarea şi cealalte ramuri ale evaluării: proiectare, apreciere, notare şi luarea de decizii.
Fiecare în parte trebuie analizate în profunzime, pentru a înţelege care le este utilitatea. În opinia mea, acestea sunt cheia succesului predării. Cu alte cuvinte, dacă proiectarea nu este eficientă, predarea nu va avea succes.
Proiectarea include mai multe procese didactice: întocmirea planificării anuale, întocmirea planificării unităţilor de învăţare, întocmirea proiectelor didactice sau a schiţelor didactice.
***Planificarea anuală se întocmeşte prin corelarea timpilor de lecţii cu particularităţile elevilor (ritm de lucru, efort, aptitudini etc). Cu alte cuvinte, atunci când un educator îşi întocmeşte planificarea anuală, îşi programează fiecare activitate: în săptămâna 1 abordez tema X, în săptămâna 2 tema Y, iar în săptămâna 3 aprofundez tema Y, căci are un nivel de dificultate ridicat, iar posibilităţile elevilor nu-s suficient de ridicate. Educatorul, însă, trebuie să se încadreze în numărul de ore conform Planului de Învăţământ şi trebuie să abordeze toate temele propuse prin Programa Şcolară.
***Planificarea unităţilor de învăţare merge înspre particular, se detaliază fiecare unitate de învăţare - teme mari de studiu (de exemplu: 2Unităţi de măsură" sau "Forme de relief"). Aici se consemnează chiar şi metode de predare, obiective etc.
***Întocmirea proiectelor didactice (schiţe pentru "veterani")este un proces minuţios care cuprinde o viziune de ansamblu a fiecărei lecţii în parte. Neapărat trebuie formulate nişte obiective operaţionale, în termeni de performanţă sau mai nou în termeni de competenţă. E o întreagă filosofie de formulare a obiectivelor - în mare fiind vorba despre "a şti ce vrei să realizezi în urma lecţiei - ce cunoştinţe să acumuleze elevul, ce deprinderi, ce competenţe etc.". Apoi se trece la corelarea obiectivelor cu temele de studiu - adică se aleg conţinuturile ce trebuie abordare, în conformitate cu Programa Şcolară. Se gândesc strategii didactice (metode, mijloace, forme de organizare a activităţii), situaţii de învăţare, astfel încât obiectivele propuse să fie atinse cu succes. Şi se gândeşte o metodă de evaluare, pentru a vedea în ce măsură obiectivele au fost atinse.
Evaluarea scrisă presupune mai multe procese: proiectarea, formularea itemilor, construirea baremului de apreciere şi notare, aplicarea testelor, aprecierea şi notarea, luarea de decizii. Dintre toate acestea, doar aplicarea testelor este vizibilă. Celelalte toate fac parte din "lumea nevăzută" a activăţii didactice. Dat fiind că este evident ce presupune fiecare proces al evaluării, aş dori să mă opresc asupra unuia, mai puţin cunoscut - luarea de decizii. Un test se aplică, se acordă o notă şi...? În evaluarea formativă mai ales trebuie luate decizii de ameliorare, de recuperare. Educatorul poate decide dacă este cazul ca cu un anumit elev să lucreze suplimentar. Sau poate lua orice alt fel de decizie care să îi determine să recupereze pe elevii care nu au atins în mare parte obiectivele . În acest sens pot da un exemplu simplu: dacă se constată în urma unui test că un elev nu ştie înmulţirea cu 5, evident el are nevoie de timp suplimentar de lucru, pentru a nu rămâne în urmă.

Dincolo de toate aceste activităţi, care ţin strict de munca la clasă, există şi alte lucruri de care trebuie să ţină cont un educator: cunoaşterea psihopedagogică a elevilor, pentru ca în funcţie de caracteristicile descoperite să aleagă metodele cele mai eficiente de lucru. Nu trebuie să uităm nici de partea de mentorat, oferirea exemplului personal etc.
O altă latură foarte importantă este colaborarea cu părinţii elevilor pentru a implica şi familia în demersul coerent de dezvoltare a copilului. Cu alte cuvinte, colaborarea cu familia nu permite fenomenul "una învaţă la şcoală şi alta face acasă". Care este interesul părinţilor legat de această colaborare? Probabil că diferă de la părinte la părinte.

Şi mai există un lucru foarte important, legat de activitatea de perfecţionare a fiecărui cadru didactic. Aceasta poate avea loc într-un cadru formal - participarea la sesiuni de formare, cursuri, lectorate etc sau într-un cadru mai puţin formal - prin lectură particulară, în sala de lectură a unei biblioteci sau acasă. Toate acestea pentru că ştiinţa avansează destul de rapid, apar mereu noi şi noi metode de predare, de cunoaştere a elevilor - iar un profesor care se respectă trebuie să fie mereu bine pus la punct cu toate noutăţile. Tot în această categorie intră şi obţinerea gradelor didactice, care presupun o muncă titanică şi nişte emoţii destul de mari: inspecţii periodice, examene scrise, colocvii, realizarea unei lucrări ştiinţifice. Nu trebuie uitat faptul că educatorii pot scrie articole în reviste de specialitate, lucrări pentru sesiuni ştiinţifice, pentru simpozioane.

Un cadru didactic mai are şi alte responsabilităţi în cadru şcolii ca organizaţie, făcând parte din diverse comisii: consiliul profesoral, consiliul de administraţie, comisii metodice, comisia de asigurare a calităţii şi încă vreo 15 altele asemenea.

Toate aceste activităţi care fac parte din lumea nevăzută a meseriei de educator ar trebui să se încadreze în 22 de ore săptămânal (deşi, din proprie experienţă vă spun că există săptămâni în care se munceşte cu mult mai mult, chiar şi sâmbăta şi duminica, mai ales atunci când trebuie să mergi la cursuri de perfecţionare). Plus cele 18 vizibile - 40, la profesori.Pentru educatori şi învăţători 25+22 - 47.

Un alt lucru important de precizat este că vacanţa unui educator nu începe atunci când începe şi vacanţa elevilor şi nici nu se termină odată cu vacanţa acestora. De aceea, este eronat să spui că educatorii au 3 luni de vacanţă vara - în realitate e vorba doar de 56 de zile - şi asta numai dacă te duci în timpul celorlalte vacanţe la şcoală, în activitate.

CONCLUZIE: Meseria de profesor se bazează, într-adevăr, pe vocaţie. Dar dacă vocaţia nu este încununată şi de o formare temeinică, aceasta ar fi în zadar.

Nota 1. Acest material a fost scris din furia născută ieri, când un comentator mi-a sugerat că dacă vreau să am salariu mare, să pun mâna să muncesc, subînţelegând eu că acum tai frunze la câini...Dar mă mint frumos,zicându-mi doar că este dezinformat şi nu ştie cu ce se mănâncă meseria de profesor.
Nota 2. Furia a venit pe fondul a ceea ce am auzit pe la TV, de la politiceni, că "profesorii nu merită salarii mai mari, că şi aşa lucrează doar 16 ore pe săptămână". Şi-s convinsă că sunt mulţi alţii care sunt la fel de neştiutori.
foto preluată de aici

Despre oameni

Am venit de la scoala. Dezamagita... imi vine sa-mi fac bagajul si sa plec in lume. Oameni care dau educatie?! Hmm... au fost demult. Au mai ramas cativa care merita stimati. Profesori care nu stiu sa salute, dar dau educatie. Colegi care parasc ca nu ai ajuns la timp la ora, desi ai fost retinut tot de un coleg ce avea sa iti impartaseasca o problema. De ce? Ca au deschis elevii la care aveam ora usa la clasa respectivului profesor. Ce profesor esti tu, de nu poti stapani elevii?
Sunt dezgustata.
Vreau sa gasesc ceva care sa imi placa si sa fac cu placere. Invatamantul a fost placere perioada 2001-2006, cand am avut material pe care l-am putut educa. Acum, elevii sunt cumpliti.
Daca ma puteti ajuta cu un job care are legatura cu scrisul, anuntati-ma.
Multumesc.
Educatia se duce de rapa. Profesorii nu mai sunt de mult modele pentru elevi. Pacat. Imi amintesc cum invatam eu de rusine pentru profesori, apoi de drag pentru anumiti profesori. Cand imi doream sa redau romana pentru ca porfesoara de romana era un om minunat, frumos si bland si zambitor. Cum voiam sa devin profa de chimie pentru ca profesoara se imbraca modern si deosebit.
Acum, nu mai suntem oameni... e o atmosfera morbida incancelrarie. Bine... nu generalizez. Am avut nesansa de a descoperi si aceasta fata urata a cancelariei.... dupa 5 ani de invatamant si alti 3 in alte domenii. Trist! Dar atat de adevarat.

Un alt fel de educatie

       Am citit in postari foarte interesante pe tema saptamanii si mi-am amintit de o postare de-a mea mai veche, pe care am s-o reiau aici...nu e vorba de educatia aceea clasica pe care majoritatea am primit-o acasa si la scoala, si nici despre educatia pe care copiii nostri o vor primi la fel, ci de un alt fel de "educatie", una pe care nu o cerem neaparat, dar suntem, fara sa vrem, tintele ei si mi.ar placea ca, daca aceasta "educare" tot se produce, sa fie macar una constructiva.

       Uof-ul meu, pe langa modalitatea in care este inteleasa astazi educatia in scoli sau in sanul familiei, e tot legat de educatie, dar ma refer acum la lipsa totala de educatie prin mass-media sau, mai mult, la "educarea" populatiei prin distrugerea criteriilor de selectie. Poate datorita bogatiei de intamplari in sfera politica din ultimele luni, media a fost ceva mai preocupata in acest sens si multe din cele prezentate in postarea mea nu sunt de actualitate pentru acest moment, dar trece campania si vor fi din nou....

        Nu avem cum sa facem abstractie de media, astea sunt vremurile pe care le traim, suntem aproape in permanenta conectati la televizor si la internet si, vrem-nu vrem, suntem bomboardati cu informatii care mai de care mai aberante pe aceste cai...Poate ca unii dintre noi reusesc sa selecteze si sa urmareasca numai ceea ce merita, ce aduce un plus de valoare educatiei, culturii, filosofiei lor de viata, dar cei mai multi nu reusesc si chiar nu ii consider pe ei vinovati...nu ne putem astepta ca, dupa atatia ani de 2 ore program tv, cateva ziare si reviste, populatia sa fie experta in a selecta ce urmareste.
        Este firesc ca omul, care are in el un sambure al curiozitatii , curiozitate care de multe ori este orientata gresit spre "ia sa vedem ce mai fac altii...ia uite ce-a facut ala, aia etc", este foarte usor de manipulat sa urmareasca toate aberatiile de stiri si de emisiuni care ii satisfac apetitul de "senzational". Si uite asa avem la tv numai stiri cu crime, violuri si alte oribilitati de-astea, avem stiri, dar si emisiuni intregi despre disparitii inexplicabile, nunti, botezuri, inmormantari din high-life-ul romanesc, incat tot romanul ajunge sa-si doreasca o nunta ca a Monicai Columbeanu sau, de-a dreptul morbid, o inmormantare ca a lui Dolanescu...ca sa nu mai vorbim de stirile din sfera manelelor si de programe care dau numai astfel de...schelalaieli (era sa zic muzica si sa jignesc astfel o multime de artisti adevarati).
       Sacrificam educarea populatiei pe altarul audientei. Se intampla si lucruri frumoase in tara asta, mai castigam cate un premiu la un festival de film, mai au loc lansari de carte si alte evenimente culturale...dar, in cazul de exceptie in care la stiri se mai da si un astfel de eveniment pe parcursul a 30 de secunde de emisie, trebuie neutralizat rapid prin cel putin 30 de minute despre nunta vreunui manelist, despre ce vorbe de duh a mai spus Becali si crime cutremuratoare, a caror descriere detaliata nu face decat sa incite la alte mizerii de acest fel. Nu sunt pentru musamalizarea stirilor proaste, dar nici pentru regularitatea prezentarii lor cu lux de amanunte umflate.
       Toate astea ne fac pe toti sa zicem : Doamne, ce natie suntem! pentru ca nu avem suficient acces si la lucrurile bune care se intampla si care ar mai crea un echilibru. In plus, omul se obisnuieste cu astfel de porcarii si, in mod firesc, cu timpul, nu mai gusta o emisiune frumoasa, un film bun, devine avid de senzational. In loc sa vada o emisiune de cultura, dintre putinele care se dau la tv, cel mai probabil cu audienta minima, sa asculte o muzica buna sau sa vada un film din care sa invete ceva, cauta postul unde Capatos il/o are invitat/a pe Naomi sau postul unde Oana Zavoranu isi da drumul la gura sau emisiunea de spalat creierii a Monicai Columbeau (daca o mai fi, dar cred ca a supravietuit, ca doar are audienta) si scapa din vedere simplitatea si frumusetea vietii, scapa din vedere ca viata inseamna altceva decat opulenta, fitze, bani castigati pe o coarda vocala stricata sau niste picioare ceva mai lungi si o cupa bogata la sutien.

        Si repet: nu ii consider atat vinovati pe cei care se complac in a admira aceste modele de parvenitism, lipsa de orice talent si bun simt, cat pe cei care promoveaza aceste modele in detrimentul unor valori reale, care exista!
        Citeam pe alte bloguri ca trebuie sa ne educam copiii in asa fel incat macar noile generatii sa se lepede de non-valori si sunt de parere ca si pe noi insine inca mai putem sa ne educam in acest sens, dar trebuie sa recunoastem ca, din pacate, atat noi, cat si copiii nostri, suntem supusi atacurilor continue ale informatiilor distrugatoare de neuroni si educatie...oricat am vrea, nu putem stopa accesul la mizeria mass-mediei, iar educatiei de acasa i se adauga inevitabil cea din scoli si din media.
       Insa goana dupa audienta distruge atat educatia de acasa, cat si pe cea din scoli, pentru ca si parintii, care nu pot fi toti intelectuali, oameni culti, ca asta e echilibrul societatii, sunt indoctrinati cu aceleasi "valori", iar colegii de scoala vorbesc a doua zi probabil numai despre cum a cantat Naomi "De-ai fi tu salcie" (am o mare problema cu acest moment "muzical" din orice emisiune!!!) sau despre ce si-a mai cumparat nu stiu ce vedeta si pe unde se mai plimba. Copiii, indiferent cat incerci sa le monitorizezi educatia, in afara de ce le oferi tu, vor lua lectii de viata de la Monica Columbeanu, de la fotbalistii si cantaretii, mai mult sau mai putin scoliti, dar care trec bacul...

                Nu ravnesc la cultura si spiritualitatea altora...in tari "civilizate", din Europa de exemplu, nu dau nume, incultura este indiscutabil mai adanca, oameni vazuti bine acolo, care castiga bine raportat la nivelul de acolo, nu cunosc notiuni elementare de geografie a continentului nostru, de istorie, literatura si altele...informatia se opreste la granitele tarii lor...ii banuiesc de aroganta, dar de fapt nu ma intereseaza cauza inculturii lor. Sa fim mandri ca, pe aceste meleaguri, exista inca un respect pentru cultura si pentru spiritualitate! Da, acest respect exista, il vad inca la o parte dintre oamenii din jurul nostru, care zic despre cineva, inca admirativ, ca e destept sau ca stie multe, dar nici cultura, nici spiritualitatea si nici respectul pentru ele nu sunt promovate si, daca nu facem ceva, riscam ca intr-adevar sa ne identificam, ca natie, cu aberatiile din mass-media.

          Citeam acum cateva luni un articol scris de un elvetian care a trait in Romania si care spunea ca parerea Europei despre noi este total gresita...el a gasit foarte multe lucruri frumoase in oamenii de aici, valori adevarate, dar nu poate invinui celelalte tari ca au asa pareri, pentru ca ei ne vad asa cum ne aratam. Imi pare rau ca nu am gasit mail-ul cu acest articol, dar imi amintesc ca facea un paralelism foarte inspirat intre faptul ca Europa ne considera un popor de romi si faptul ca televiziunile noastre dau n emisiuni despre romi, exagereaza (putin spus) in a promova o muzica pe care bietul om nu o intelegea deloc (cine-l invinuieste?!) numita "manele", ca revelioanele tv romanesti abunda in vedete care canta asa ceva si in scenete de un dezavarsit prost-gust. Si mare dreptate are nenea elvetianul cand ne critica pentru ca nu suntem in stare sa aratam ce putem, reusind sa scoatem in fata doar ce e mai prost si cu care, in mod justitficat, altii ne identifica. Asta este reclama pe care mass-media ne-o face!
         Sunt oameni care spun ca "pe perioada de criza ies oamenii de valoare la suprafata", asta este si parerea mea si sunt sigura ca, in plan cultural, lucrurile se vor schimba, iar oamenii, mai devreme sau mai tarziu, vor reveni la un sistem de valori sanatos, dar ce putem face sa se intample mai degraba mai devreme decat mai tarziu?! Nu putem astepta ca statul de exemplu sa faca ceva si nu doar pentru ca si cei care inseamna statul sunt indirect interesati de audienta construita pe mizerie, dar si pentru ca, chiar de n-ar fi asa, autoritatile ar putea sa cenzureze doar anumite categorii de informatii, pe cele care reprezinta atacuri concrete si exprese la educatie, morala, etica, nu si pe cele care sunt un atac la bunul simt sau atacuri indirecte la imaginea tarii si la educarea oamenilor, pentru ca ar lovi in libertatea de exprimare si in transparenta in informare.

        Asa incat, singurul lucru care imi vine in minte, ar fi sa incetam sa le mai facem audienta celor care ne indoctrineaza cu aberatii, astfel, pentru cei care exceleaza in porcarii, sa nu mai memoram in televizoare posturile respective, ca sa nu riscam sa le oferim nici macar 1 secunda de audienta cat schimbam canalele, pentru altii care mai au si programe cat de cat normale, sa nu mai zabovim in timpul celor proaste. Recunosc ca nu stiu daca este o solutie viabila si cu efect, altfel decat la nivel individual, dar poate, cine stie, vom reusi sa mai zdruncinam audienta si sa tragem un semnal de alarma ca ne-am saturat sa fim tratati ca o natie cu un IQ minim.
        Poate, inca o solutie ar mai fi sa scriem...asa cum fac eu acum, asa cum faceti voi de multe ori, si eventual, sa le trimitem si Intaltimilor lor, sugativele de audienta, mesaje de acest gen...cu cat vor primi mai multe, cu atat vor intelege ca targetul lor de audienta se limiteaza din ce in ce mai mult...Ceva mai extrem, ma gandeam la o actiune in masa sau, mai degraba inactiune, in sensul ca, in anumite zile, sa tinem televizoarele inchise la orele la care ei asteapta maxima audienta...Sunt doar niste idei, habar nu am daca ar functiona intr-adevar vreuna, pentru ca, pana acum, nu mi-am propus niciodata vreo reactie, altfel decat individuala, la bombardamentul negativ al lumii inconjuratoare.
        Ditamai postarea :)) si tot nu mi se pare destul pentru a desfiinta, macar in felul asta, manipularea in directii complet eronate de catre cei care ne informeaza, ne distreaza si ar trebuie sa ne si educe.

Noi vrem respect...domnilor conducatori !!!

Asa sta treaba: "Din nou pentru putere se bat, cand scolile cad peste copii. E un iad !"

Scolile din Romania sunt niste scoli bune, dar problema e ca la noi, nu gasesti de lucru nici chiar daca termini o facultate. Ieri ma intreba cineva, tu ce faci acum ? Si i-am raspuns: am terminat facultatea si acuma fac un masterat in stiinte judiciare, si intrebarea a doua a venit imediat: Si pentru ce faci masterat ? Vrei sa ajungi somer cu diploma ?

Cam asa e domnilor parlamentari, senatori, ministrii, presedinti, toti contribuiti la starea asta deplorabila in care se afla tara noastra pentru ca sunteti prea plini de voi, prea nesatui cand vine vorba de voi insiva. Sute de studenti termina facultati in fiecare an, unii cu medii foarte mari, si dupa multa munca si invatatura (nu ma refer aici la facultatile SRL infiintate peste noapte de unde oricine iese cu o diploma). Ce le ofera aceasta tara dupa atata invatatura si straduinta ? Voi raspunde eu ce le ofera - le ofera un ajutor de somaj jignitor, locuri de munca IOC si pe deasupra mai suntem si umiliti.

Va mirati ca toti elevii, studentii, absolventii dispar undeva in straintate ? "Promit ca vom da 20.000 euro tinerilor care se intorc acasa - Ca sa ne vada autostrada, binenteles" - cum poti sa promiti asa ceva ? Toata Europa, Statele Unite, Japonia - toti importa INTELIGENTA. Noi exportam la greu tot ce avem, de la gazul de sub noi, flota, armata, telecomunicatii, paduri, inteligenta, de ce ? Pai PENTRU CA PUTEM !!!

Mi-e rusine de conducatorii acestei tari, mi-e rusine ca ei se numesc conducatori, si ca doresc sa stea la conducere cu orice pret, indiferent de dorinta populatiei, nesimtiti si prost crescuti. Marea majoritate a celor care-i sustin sunt niste marionete, niste actori pe o scena improvizata, care vor juca doar atat cat vor fi platiti. Stimati politicieni, daca nu ati plati pe nimeni sa mearga sa va voteze, si daca nu ati promite minciuni, daca nu ati face turism electoral, nici 5% din populatie nu ar merge la vot si nu ar vota pentru ca nu ar dori ca domniile voastre sa conduca aceasta tara.

Nu sunteti doriti ! "Daca voi nu ma vreti eu va vreu ! Si daca voi nu ma iubiti eu va iubesc pre voi !" Da stim domnilor "Alexandru Lapusneanu" - ar trebui ca unii dintre voi sa citeasca si finalul nuvelei. Puneti mana si revedeti materia din urma !

Rusine !!!

Inchei printr-o replica adoptata si exprimata extraordinar de real de PARAZITII:

Am vorbit cu NASA sa trimitem un pilot roman in spatiu. Probabil un mecanic beat de locomotiva care treage pe nas. Daca nici el nu ne rezolva problemele, promit ca imi voi da demisia in 5 minute de la votul din parlament.

Sporuri maxime din partea mea la a va da demisia !!!

Cine e şeful la tine acasă?

Zi caldă de toamnă târzie. Mă întorceam de la şcoală cu mult iubitul meu 32, lume multă, ca întotdeauna. Şi, după cum e bafta mea, nimeresc lângă un pui de om însoşit de mama lui şi o prietena de-ale ei. Frumuşel foc puştiul şi..răsfăţat pe măsură. Aşa cum se pare că se cuvine, oamenii le-au făcut loc să şadă pe scaun. Chiar pe două. Bineînţeles, el pe unul, mama pe altul. Porneşte tramvaiul! Hâr Hâr Hâr! Nici nu ajunge la prima staţie, că s-a şi răzgândit copilul nostru: "Vleau să stau cu tine!". Se ridică mama, se aşează în locul indicat de copil (ferice de părinţii care ascultă de copii!). Hop! Băiatul îi sare în braţe şi începe şi se foieşte de colo colo. Ba pe spate! Ba în faţă! Ba se ridică! ba se aşează! "Nu mai vreau! Du-te la locul tău". Mama, surâzând nervos, îşi reia locul. Nici una, nici două, până la următoarea staţie, se plictiseşte copilaşul! Şi o ia la alrgata prin tramvai. Mama după el! Până la următoarea staţie, a reuşit să-l potolească! L-a aşezat în braţe, unde, bineînţeles, a reîncercat să se foiască. Mama încearcă să îl potolească: îi va cumpăra marea cu sarea, jucăria nu ştiu care... iar el a început să zbiere:
- "Eu sunt şeful, eu sunt şeful!"
- "Da, mami, tu eşti!"...zâmbind cârcotaş către amica ei.

IDEI
Nu am poate niciun drept să judec modul de a face educaţie al unor părinţi. În fond, este copilul lor, familia lor, alegerea lor. În schimb, formarea profesională şi ocupaţia pe care o am nu mă lasă să fiu imună la cele ce văd. Singura atitudine pe care o pot lua este aici, pe blog, sau în şcoală, când mă întâlnesc cu fel de fel de cazuri. Da, cunosc copii care au fost crescuţi cu ideea "Eu sunt şeful" bine implementată, încă din copilărie. Ajunşi la pubertate, adolescenţă, încep să prezinte forme de inadaptare şcolară şi socială, pentru că ştim cu toţii că putem fi şefi acasă, dar în viaţă, acest statut se câştiga nu numai prin răsfăţ. Este, într-adevăr, haios să vezi un puişor de om că este vioi, alintat..dar toate au o limită.
Cred cu tărie că un copil trebuie tratat ca un copil, nu ca şeful casei, cel care conduce după bunul lui plac. Copilul trebuie învăţat regulile jocului vieţii. Trebuie să înveţe să accepte norme şi valori extrinseci, căci viaţa nu ne cocoloşeşte deloc. Or, imaginaţi-vă copilul crescut în puf dând piept cu greutăţile vieţii.
Nu de puţine ori am auzit părinţi spunând: "Nu ştiu ce să-i mai fac!" Şi mai grav, de faţă cu copilul spune asta! Nimic mai greşit de atât. Copilul nu trebuie să simtă slăbiciunea părinţilor. O va lua ca pe o victorie. Oricât de greu ar fi, cu ajutor, soluţia trebuie găsită: în mod raţional, fără nervi, fără violenţă.
Pe de altă parte, este imperios necesar ca un copil să aibă modele, să le urmeze, să fie ghidat de o persoană matură, să ştie că e cineva este "boss" acasă, acesta fiind adultul. Toate acestea pentru sănătatea sa socială ulterioară, la "ieşirea" din microsocietatea familială şi la intrarea în societatea adevărată!

Campania "Calitate nu cantitate in educatie!"

In primul rand as dori sa va rog sa postati acest afis si pe blogul vostru daca sunteti de acord cu campania "Calitate nu cantitate in educatie". Campania se va desfasura pana la sfarsitul anului, iar daca vor exista cel putin 50 de bloguri care vor posta aceast afis campania va lua amploare si va fi promovata in scoli si licee dar si in cercurile frecventate de profesori pentru ca si ei sa inteleaga ca nu suntem roboti ci oameni simpli care nu-si dorec altceva decat o educatie de calitate si mai putine teme.

Va multumesc!