Ziua in care Armata ROMANA elibereaza BUDAPESTA de bolsevism
Patrulă românească în Budapesta
Duminică, 4 august, s-au împlinit 94 de ani de la eliberarea capitalei Ungariei de sub jugul regimului bolşevic condus de Bela Kun, odată cu intrarea triumfală în Budapesta a Armatei Române, în frunte cu generalul Gheorghe Mărdărescu.
Generalul Gheorghe Mărdărescu pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919
Conflictul dintre România şi Ungaria comunistă începe după terminarea Primului Război Mondial, în noaptea de 15-16 aprilie 1919 cu atacuri ale armatei maghiare, sprijinite de gărzile roşii sau secuieşti, asupra unor posturi româneşti din Transilvania. Scopul acţiunilor militare a fost acela de prevenire a unirii românilor ardeleni cu fraţii de sânge de dincolo de Carpaţi. Contra-ofensiva armatei române a fost năpraznică, terminându-se cu intrarea în Budapesta în 4 august. La câteva zile după a căzut şi Republica Sovietică Ungară, care dacă ar fi rezistat ar fi devenit un cap de pod pentru propagarea comunismului în Europa centrală şi de est.
Armata Română va părăsi Budapesta în 14 noiembrie 1919. Două zile mai târziu intră în oraş amiralul Horthy, care va instaura un regim conservator autoritar şi iredentist, chiar revanşard faţă de români. Armata Română părăseşte întreg teritoriul ungar în 25 februarie 1920, la cererea puterilor care au câştigat prima conflagraţie mondială. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu