Am citit printre ridurile de pe chipul nopţii
Plasa cernită a bucuriilor vieţii.
Am căutat printre pupilele sparte
Urmele pe nisip ale ultimelor şoapte.
Eu nu le înteleg iubirea.
Ele nu ştiu sa îmi deseneze fericirea.
Dar ştiu să o sărute
Pe gene, pe degete....pe frunte.
Tu eşti fericit acum căci pe degetul tău se odihneşte un inel,
Inel vechi de aramă ce caută neobosit către cer.
Dacă asta este calea spre săruturile sărate de lună
Nu îi dărui acest suflet stingher!
Poate tot ce vrea este o fugă nebună.
Nu uita: sufletul tău este o scrisoare
Ce aleargă prin cosmos fără raze albastre sub picoare!
Nu uita: sufletul tău este o floare,
Un trandafir ruginit a cărui speranţa niciodată nu moare!
Cum să îţi afunzi degetele golaşe în rugină?
Nu îţi este teamă că inima degetelor tale suspină?
Eşti om! Dăruieşti viaţă lucrurilor din jurul tău!
Nu ai voie să greşeşti!
Nu arunca lumina într-un aşa de adânc hău!
Îti interzic ca priviri stinghere să cerşeşti!
Îti ordon să iubeşti!
Totul: lumina, focul şi sarea
Cearta , iubirea şi marea.
Privirea , dorinţa şi iubirea
Dansul, creionul şi nemurirea.
Speranţa , pămantul şi bătrâneţea
Frumosul , zâmbetul şi tinereţea.
Eşti un suflet subjugat de aţa ciocolatie a norilor.
Eşti un suflet căţărat pe fruntea zărilor.
Frumoasă poezie...joc cu visarea!
RăspundețiȘtergere