" CASATORIA TEMPORARA"

In Mexic a fost inventata “CASATORIA TEMPORARA”. Stai doi ani si vezi ce faci dupa.

autor: FrontPress 
Autorităţile din Ciudad de Mexico iau în considerare un proiect de lege prin care să le permită tinerilor “să se căsătorească” pentru doi ani, cu posibilitatea de prelungire a perioadei, în cazul în care cuplul decide asta, scrie Washington Post. Motivaţia adusă de oficialităţi este statistica care arată că aproape jumătate dintre căsătoriile din capitala Mexicului se încheie cu un divorţ în primii doi ani.
Instanţele locale sunt sufocate de cererile de divorţ, motiv pentru care politicienii doresc să revizuiască Codul Civil şi să facă despărţirile mai uşoare pentru toată lumea. În plus, înţelegerea de doi ani va avea rol şi de contract prenupţial, specificându-se cum se vor împărţi bunurile şi cui îi vor fi încredinţaţi copiii. La expirarea termenului, cei doi vor decide dacă rămân împreună sau nu.
Cum era însă firesc şi de aşteptat, propunerea politicienilor stângişti a fost criticată de conservatori şi de Biserica Catolică, care i-a catalogat pe iniţiatorii proiectului de lege drept “iresponsabili şi imorali”.
“Această propunere vine din partea unor oameni care nu înţeleg natura căsniciei. Nu este un contract comercial, este un contract între doi oameni pentru îndeplinirea unui proiect pe viaţă şi pentru întemeierea unei familii,” a declarat săptămâna trecută Hugo Valdemar, purtătorul de cuvânt al arhidiocezei din Ciudad de Mexico, citat de Associated Press.
Legislaţia din capitala Mexicului este mult mai libertină, comparativ cu alte oraşe, unde rata divorţurilor este mult mai scăzută. Alte exemple ale sciziunii dintre legislaţia stângistă a capitalei şi restul ţării sunt acceptarea avortului şi a “căsătoriilor” între persoanele de acelaşi sex în Ciudad de Mexico. Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu