Trabucul este la fel de dăunător sănătăţii ca un pachet de ţigări, avertizează medicii pneumologi. Potrivit specialiștilor, acesta provoacă dependenţă de nicotină. Deși fumul trabucului nu este inhalat, nicotina, cea care cauzează de fapt dependenţa, este absorbită în organism la nivelul cavităţii bucale. Astfel, un singur trabuc fumat poate furniza nicotina existentă într-un pachet de ţigări. Trabucul diferă ca mărime de ţigară însă în comparaţie cu fumul de ţigară cel de trabuc nu este, de regulă, inhalat. ?igaretele pot avea mărimi diferite și conţin, de obicei, mai puţin de 1 gram de tutun fiecare. Pentru a fuma o ţigară ai nevoie de cel mult 10 minute. Trabucul, în schimb, necesită un timp mai îndelungat pentru a-l fuma și poate conţine între 1 și 20 de grame de tutun. "Trabucul este la fel de dăunător ca ţigara. Are în compoziţie aceleași substanţe nocive provenite din frunza de tutun, creează dependenţă cronică iar, pentru că fumul nu este tras în plămâni, induce senzaţia că nu ar fi dăunător", a declarat dr. Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional Stop Fumat. 20% dintre adolescenţii fumează trabuc În România, peste 20% dintre adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani fumează zilnic potrivit unui raport al Băncii Mondiale. Același raport arată că probabilitatea ca un tânăr să moară înainte de implinirea vârstei de 60 de ani e de 107 la 1000. Abordarea adolescenţilor fumători este o problemă delicată care trebuie să ţină cont de specificul transformărilor ce ţin de vârstă, dar și de structura personalităţii fiecărui tânăr. La tineri, decizia de a fuma decurge dintr-un complex de factori precum: atitudinea, normele sociale, presiunea socială și propriile convingeri. Mai mult, presiunea mediatică poate fi, la rândul ei, determinantă. Un studiu realizat în Germania, care a urmărit pe o perioadă de 5 ani rolul publicităţii asupra iniţierii fumatului la tineri, a constatat creșterea incidenţei fumatului cu predilecţie în rândul tinerelor fete, la sfârșitul acestui interval, cu 62%. Tinerele asociau fumatul cu imaginea favorabilă indusă de reclamele la anumite mărci de ţigarete. Trabucul conţine substanţe cancerigene Un lucru necunoscut consumatorilor de trabuc este că acesta ar putea fi chiar mai dăunător decât o ţigaretă, deoarece are un nivel mai ridicat de substanţe cancerigene, denumite nitrosaminele. Ele apar într-o concentraţie mai mare în fumul de trabuc decât în cel de ţigară. Fiecărui gram de tutun fumat îi corespunde o cantitate echivalentă de nicotină. De aceea, un trabuc, care poate avea până la 20 de grame de tutun, va avea mai multă nicotină. Un trabuc va avea și un număr mai mare de toxine. Trabucul este mai puţin poros decât o ţigară și deci mai greu de consumat. Astfel că, din cauza arderii mai lente, persoana fumătoare de trabuc va inhala o cantitate mai mare de fum, deci de toxine. În concluzie, persoana fumătoare de trabuc se expune unui număr mai mare de toxine și de substanţe cancerigene, chiar dacă mulţi dintre utilizatori cred contrariul: "trabucul e natural, are doar foi de tutun, nu are hârtie și alte chimicale". Toxicitatea fumului se datorează în primul rând substanţelor obţinute prin combustia (arderea) foii de tutun, substanţele chimice adăugate având rol adjuvant, precul cel de de mascare sau modificare a gustului, de creștere a gradului de adicţie nicotinică și de modificare a arderii. |
Autor: Gandul.info Sursa: www.gandul.info |
Un singur trabuc contine nicotina cit un pachet de tigari
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu