Tu eşti scăparea mea..

Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pământul celor vii” (Psalmul 142:5)

Vremurile grele îi umple pe unii de energie, dar pe alţii îi paralizează. Uită-te la David. Tot ce atingea el devenea aur: Samuel l-a uns rege; l-a învins pe Goliat; Saul l-a ales muzicantul lui şi războinic: armata îl iubea şi a scris cântece despre el. Apoi viaţa lui s-a destrămat. Şi-a pierdut slujba şi căsnicia a eşuat; Samuel, fostul lui mentor a murit; cel mai bun prieten al său, Ionatan, nu a putut să-l salveze şi soldaţii lui Saul l-au hăituit până a trebuit să se ascundă într-o peşteră. La un moment dat cu toţii ajungem în peşteră! Ajungem acolo când tot sprijinul de pe pământ a dispărut. Acolo învăţăm lucruri importante despre noi înşine, lucruri pe care nu le putem învăţa altfel. Acolo Dumnezeu realizează cea mai importantă modelare a noastră după chipul lui Hristos. Acolo cele mai rele imperfecţiuni ale tale confirmă faptul că nu te mai prefaci şi tot acolo Dumnezeu îţi trimite puterea să se reverse prin slăbiciunea ta. Când David s-a rugat: “Tu eşti scă­parea mea, partea mea de moştenire pe pământul celor vii” nu avea cum să ştie că în viitor va exista o coroană pentru el sau că nu va muri în ascunzătoare. Căci din tot ce ştia el, această peşteră în care se afla acum era cel mai bun lucru pe care îl putea avea. Când eşti într-o situaţie pe care nu o poţi repara, pe care nu o poţi schimba şi din care nu poţi scăpa, încrede-te în Dumnezeu! Încrede-te în Dumnezeu! Încrede-te în Dumnezeu! Atâta vreme cât sentimentul sigu­ranţei se leagă numai de succesul tău, el este totdeauna fragil. Dar când ştii că Dumnezeu este cu tine chiar şi când ai căzut cel mai jos, vei face faţă peşterii şi vei ieşi din ea mai puternic!