Nicolae Iorga
Adesea
imele
Adesea 'n noptile de vara,
Când vântul parca te desmiarda
Si când a lunii alba para
Pe geamuri vine sa se piarda;
Când nu-i un glas în lumea'ntreaga
Decât o frunza ce se pleaca,
Ori un liliac cu-aripa bleaga
Ce prin frunzis vine sa treaca,
T;i se trezeste-o amintire,
Un chip uitat de multa vreme,
Ce blând si trist ca prin soptire
În lumea-i cata sa te cheme.
Un glas ce l-ai iubit odata
Pare ca-ti spune la ureche
O vorba de demult uitata
Si care-ti pare-asa de veche …
Te'ntorci atunci cu ani'n urma,
Te faci iar om din alte dati,
Timpul trecut întreg se curma
Si cum erai atunci, te-arati.
În orice stea, ce trece-a lene,
Vezi ochi ce'n lacrimi i-ai lasat,
Vântul ce tremura'n poiene
Îti pare glasul cel uitat.
Si când, trezit, îti vii în minte,
Te miri obrajii cum sunt uzi
Si cum în jurul tau cuvinte
De dor, ca'n vis, le mai auzi.
N.Iorga a scris si poezii.....
