Palatul Cotroceni

palatul cotroceni

Palatul Cotroceni a fost initial, cu peste 300 de ani in urma, o manastire. Ctitorie a domnitorului Serban Cantacuzino inaltata de dealul Cotrocenilor, manastirea cuprindea un teren vast, cu diverse anexe asa cum se construiau in mod obisnuit lacasele religioase.

"Pe varful ascutit al liniei de fuga a unei perspective indepartate, pe culmea unei ridicaturi, palatul se inalta pe locul ocupat in secolul al XVII-lea de o sihastrie inchinata sfintilor Serghei si Bacchus. Tinutul apartinea domnului Serban Cantacuzino - domn al Tarii Romanesti intre 1668-1688. " (Paul Morand, Bucuresti, p103)

Principele Carol I isi stabileste ulterior resedinta de vara in vechile case domnesti de la Cotroceni. In 1883, Guvernului Romaniei i se deschide un credit in valoare 1 700 000 de lei pentru demolarea vechilor case domnesti si constructia palatului. In incinta manastirii, prin urmare, si-a propus Carol I pe la 1880 sa ridice un palat care sa ii fie resedinta in Capitala.

Pornind de la planurile initiale in stil clasic venetian (somptuos) ale lui Paul Gottereau si prin contributiile si interventiile ulterioare ale altor arhitecti inclusiv din perioada comunista, Ansamblul Cotroceni - manastire, muzeu, resedinta prezidentiala -  a capatat o forma finala mai greu de incadrat unui anumit stil arhitectonic.

"Arhitectul francez Gottereau, insarcinat cu cladirea noii resedinte, a facut si mai rau, fiindca a distrus intreg palatul vechi, inclusiv zidurile de caramida ale fortificatiilor, si n-a mai lasat in picioare din aceasta cetate pe jumatate regala, pe jumatate fermiera, decat mica ei biserica."
(Idem)

Aripa nordica a fost remodelata in stil neo-romanesc de catre arhitectul Grigore Cerchez, acesta adaugand o sala mare cu terasa la nivelul superior si doua foisoare cu coloane, unul dintre acestea replica a celebrului foisor de la Hurez. Principesa Maria si principele Ferdinand isi stabilesc resedinta la Cotroceni in martie 1896.
http://interbelic.metropolitam.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu