Cel mai bun si mai recent exemplu imi vine in minte in aceasta perioada...imi amintesc cu placere ca acum un an pe vremea aceasta, mai aveam aproximativ 10 zile pana la bac...eram mai mult ca sigur cu multe ganduri in minte legate de diverse probleme, si mai ales de ingrijorarile mele legate de proba de matematica si mai ales de admiterea ASE care urma...imi faceam tot felul de planuri, idei, probabilitati si punctajele mi se invarteau in cap precum un titirez scapat de sub control.
As vrea sa detaliez putin acest aspect, dar o sa il reiau intr-un post viitor...lucrurile au fost bune, Domnul a fost langa mine si m-am trezit usor, usor, ca un nou locuitor al capitalei(pe care nu o mai vizitasem in afara de inscrieri si admitere cam de cand eram mic). Bun...pana aici, toate bune si frumoase...noroc ca inceputurile sunt pline de mister, pentru ca luand lucrurile de-a fir a par astazi, sunt anumite momente pe care nu stiu cum le-am trecut sau ce cai am urmat din intuitie sau pentru ca Domnul m-a indrumat spre ele. Imi aduc aminte cu zambetul pe buze de primele zile de facultate, de camera goala de camin in care am stat vreo 3-4 zile pana au venit noii mei colegi, niste adevarati oameni, de primul coleg de facultate cu care m-am intalnit la primul seminar, si de sentimentele de nesiguranta si chiar panica ce au urmat in prima luna si jumatate.De ce panica, probabil pentru ca asa avem tendinta sa reactionam in situatii in care nu putem spune ca ne sprijinim pe foarte multe multi stalpi de sustinere...am considerat relativ normala situatia avand in vedere ca eram intr-un oras nou(culmea si capitala si pe care nu o cunosteam), cu oameni noi alaturi de care urma sa locuiesc pana vara, intr-un nou colectiv in care nu stiam pe nimeni si unde noii profesori pareau din alte lumi, nestiind cum sa reactionez fata de ei, ce asteptari au, cu ce ochi ne privesc si cum vor evolua lucrurile. Simpatice momente, mi le aduc aminte cu bucurie si de asemenea stiu foarte bine si clipele cand ajungeam acasa cu un moral la limite medii si le povesteam alor mei despre noile descoperiri.
Dupa niste vreme, mi-am dat seama ca cel mai bine e sa infrunt situatia, mi-am asumat cateva responsabilitati, am pus timpul liber la bataie si am inceput sa ma amestec in mijlocul tuturor problemelor si situatiilor. Dupa vreo cateva saptamani in care totul parea desprins de nicaieri, au inceput sa se contureze primele piese ale puzzle-lui si parca eforturile mele incepeau sa se cunoasca. Cand am ajuns in (pre)sesiune, povestea avea sa se intregeasca bucatica cu bucatica, proiect dupa proiect, test dupa test si in sfarsit cele mai grele piese atarnau asupra marilor prime examene...
Privind in spate, totul este parte din farmec, si fiecare inceput este special prin continutul sau unic. Dincolo de fiecare poveste, sunt protagonistii, situatiile si modul in care reactionam. Totul este oarecum nesigur in ceturile necunoscutului, iar cand vrei sa fii cu adevarat parte a povestii, totul se aseaza incet, precum un fulg care danseaza de la nori pana la varful victorios al muntelui pe care drumul nostru va ajunge !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu