Ganduri efemere...

Imi era dor sa scriu o poezie,
Preferabil chiar sa nu mi-o dedic mie...
Ci poate tie...
Tu, ce-mi tineai odat' inima vie...

Si printre picaturi de vie
Te vad acum pe drumul care
Tu il urai asa de tare...
Si sunt convins ca inca doare...

Ce doare ? Poate acea "iertare"...
Pentru ca am fost trecator prin zare
Pe o carare...
Ce-o vizitam mereu cu multa desfatare...

Da, inca doare, si desi a trecut vreme
De cand ne intreceam in sute teme
Fara sa imi fie mie o placere,
Sunt ca si acum momente cheie...

Si poate mi-ar placea de multe ori sa spun
Ca poate acea cale a ta nu e un drum...
Si ca o iei orbecaind pe sensul unic,
In cautarea eului launtric.

As vrea poate, dar nu mai pot
Sa tai mereu tot ciot cu ciot...
Pentru ca ecuatorialele idei
Cresc tot mai des, chit ca nu vrei...

Si cum de ceva timp incoace
Am tot sperat c-un semn vei face, 
Ar fi momentul sa iti spun
Ca asta-i ultimul porumbel bun.

Dar nu e nici un fel de suparare...
Din primele momente am zis ca iti dau iertare.
Mi-ar fi placut totusi sa nu eziti
Sa fii un om si sa nu minti...

Atatea cate s-au facut
Ma bucur si acum ca le-am avut.
Ma uit in spate uneori zambind
De 2 copii cu inimi amintind.

Si poate ca va veni o zi odata
Cand o sa dam cartile pe fata.
Pentru ca inevitabil timpul trece
Iar totul cu buretele se sterge...

Andrei Radutu, 25 iunie 2011..."Filozofie pura"

2 comentarii: