Ganduri efemere...

Imi era dor sa scriu o poezie,

Preferabil chiar sa nu mi-o dedic mie...

Ci poate tie...

Tu, ce-mi tineai odat' inima vie...

Si printre picaturi de vie

Te vad acum pe drumul care

Tu il urai asa de tare...

Si sunt convins ca inca doare...

Ce doare ? Poate acea "iertare"...

Pentru ca am fost trecator prin zare

Pe o carare...

Ce-o vizitam mereu cu multa desfatare...

Da, inca doare, si desi a trecut vreme

De cand ne intreceam in sute teme

Fara sa imi fie mie o placere,

Sunt ca si acum momente cheie...

Si poate mi-ar placea de multe ori sa spun

Ca poate acea cale a ta nu e un drum...

Si ca o iei orbecaind pe sensul unic,

In cautarea eului launtric.

As vrea poate, dar nu mai pot

Sa tai mereu tot ciot cu ciot...

Pentru ca ecuatorialele idei

Cresc tot mai des, chit ca nu vrei...

Si cum de ceva timp incoace

Am tot sperat c-un semn vei face, 

Ar fi momentul sa iti spun

Ca asta-i ultimul porumbel bun.

Dar nu e nici un fel de suparare...

Din primele momente am zis ca iti dau iertare.

Mi-ar fi placut totusi sa nu eziti

Sa fii un om si sa nu minti...

Atatea cate s-au facut

Ma bucur si acum ca le-am avut.

Ma uit in spate uneori zambind

De 2 copii cu inimi amintind.

Si poate ca va veni o zi odata

Cand o sa dam cartile pe fata.

Pentru ca inevitabil timpul trece

Iar totul cu buretele se sterge...

Andrei Radutu, 25 iunie 2011..."Filozofie pura"