Daca s-a intamplat candva sa recunosti ploia din zori…
Nu , de data aceasta nu vreau sa filosofez. Daca as vrea sa vorbesc de fericire trebuie sa vorbesc de lipsa curajului de a trai fara tine. Nu am nevoie de ani, am nevoie de o zi langa tine. Nu am nevoie de zambete am nevoie de fericirea ta,.
Da poate este o scrisoare din amintiri. Dar … amintirea asta este atat de aproape!
Am vazut ca sunt dependenta . Dependenta de moment zgariate in lasarea serii, de saruturi furate de priviri ce nu te lasa in pace, de glume prostesti, de certuri…si mai prostesti, de tot ce are legatura cu tine. Am vazut ca pentru a putea visa , pentru a putea scrie in culori pe obrazul oamenilor , am nevoie de tine! Ce sa-i faci? Poate este o intamplare. Poate este noroc. Poate este…. Nu mai stiu ce poate fi.
Si daca v-as spune ceva despre o poveste? Un trandafir rosu….ca asa incep toate. Un zambet si apoi muuuulte boticuri suparate. Noptii tarzii in care ramaneam amandoi cu privirea in tavan cautand seninul. Nu stiu daca vom afla vreodata ce ne-a legat. Din trecut a ramas numai povestea ce acum se continua. Crede cineva in trecut? Eu cred. Sunt singura aici in locul tau, dar sunt sigura ca vei reveni.
Din nou nopti pline. Nu vreau sa raman cu tine. Vreau sa nu mai pleci. A ramas din noi numai o continuare a unei povesti. Ma simt ca o melodie. Realizezi? Suntem calmi si apoi incepe furtuna din miscari si priviri… Cum zboara parul luat de vant…cum se alearga privirile ( pe care incercam sa le facem sa para suparate). Este incredibil ca ne cautam in palme destinul cand noi suntem cei care il desenam acolo.
- Aici sunt eu! Uite. Si asta este linia iubirii. Uite . zice ca….o sa ramanem mereu asa!
Si ce daca nu poti dormi noaptea? Si ce daca atunci cand sunt cu tine ziua e noapte si noaptea nu se termina? Ce daca sunt unii dintre noi care plang…nu iti e draga lumea asta asa cum e ea?
Stii ce o sa fac? O sa ii zgarii. O sa imi ascut unghiile si o sa ii zgarii pe fata. Ca sa le fac zambete.
Am o prietena. Si prietena asta… de ziua ea, cand viata I se parea atat de complicata, a “profanat” o portocala. Stii ce fericite sunt portocalele? Ea i-a facut o fata trista. Cu unghiile. Asa si eu, o sa scriu cu unghiile pe fetele oamenilor ca trebuie sa fie fericiti.
Ce zici? ploua? Afara . in inimile noastre nu ploua.
Nu avem averi. Nu conteaza
Nu ai ambitii? Eu am : fericirea.
Poftim? Da…simt parfum de portocale.
Plange cerul de fericire. Arunca liber creionul si picteaza norisori de ciocolata. Glumim cu viata. Caci ea rade prin cer. Si noi de ce sa nu o facem? Stii? Viata e un copil. Are si ea o tricicleta de vise si se plimba non-stop cu ea. Si strica norii. Dar noi tot o iubim. Caci viata asta traieste. Prin, si printre noi.
Asa ca si Noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu