Se afișează postările cu eticheta vise. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vise. Afișați toate postările

omonime

cândva, într-o primăvară extrem de friguroasă, mi-am cumpărat o haină frumoasă, cu glugă. am purtat-o de două, maxim trei ori şi apoi vremea s-a încălzit.
cândva, mă rugam aprig să fiu iubită, voiam o dragoste adevărată - la care încă mai sper, iar noaptea haină mi-a furat ruga şi a dus-o spre nicăieri, căci nici până azi nu s-a îndeplinit.
cândva, am înţeles că viaţa e haină dacă nu ştii să o gâdili şi să o trăieşti pas cu pas, clipă cu clipă.
acum, când e caniculă, dau jos haină după haină, şi mă rog ca noaptea haină să-mi aducă dragostea adevărată, pe care am cerut-o asiduu.

Am crezut că pot să cresc om


Cineva vorbeşte in casă. E doar televizorul. L-a aprins până la urmă doar ca să se audă ceva şi să nu mai fie atâta linişte. Ultima oară a vrut să-l aprindă..cu benzină. Dar nu a făcut asta pentru că nu era al ei. Telefonul mobil s-a descărcat de mult şi nu a mai vrut să-l incarce, iar fixul nu mai sună oricum. A renunţat de mult să mai credă că o mai poate salva cineva sau ceva. A lucrat o vreme la un ziar. Era ceea ce işi dorea. Scria totul din suflet, dar asta insemna că scria doar adevărul. A mers o vreme bine, la inceput era criticată, apoi aplaudată, apoi mulţi au inceput să o vorbească doar de rău şi să o privească incruntaţi. A fost concediată. Oamenii deranjaţi de adevărul din articolele ei au dat publicaţiei două variante: ori renunţă la ea, ori vor primi o amendă de o să-i usture şi in fund până o vor plăti sau vor fi inchişi. Bineinţeles că ea a rămas fără un loc de muncă. Povestea a fost, desigur publictă altfel. S-a cerut publicarea unui articol mincinos in care se spunea despre ea că este o falsă persoană, care obţinea informaţii din surse ilegale şi că tot ceea ce publica ea erau doar minciuni. Şi nimeni nu a mai căutat-o pentru angajare. Nimeni nu mai voia să audă adevăruri dureroase. Toţi au ales să trăiască astfel şi ea a fost dată uitării. Iar ei mint frumos in continuare şi naivii, oamenii, ii cred. Nu mai are nici oameni care să o susţină. Toţi prietenii ei s-au evaporat după acest incident. Câtă vreme a fost totul bine şi ea era apreciată şi prietenii işi aminteau de ea. Dar acum nu. Nişte ipocriţi. Iar ceilalţi nişte căcaţi. O vreme la uşa ei mai bătea câte un rătăcit ce işi amintea brusc de ea. La un moment dat s-a săturat de pretinsa lor inţelegere. Nu mai deschidea nimănui uşa. Acum parcă işi dorea să mai audă pe cineva. Dar nu mai avea ea ce să spună. Renunţase să mai gândească. Ultima carte incepută, zăcea deschisă pe masă. Nu mai citise nici măcar un cuvânt. Stătea toată ziua in faţa televizorului, se uita la filme proaste şi fuma...uneori mai bea apă, dar cel mai adesea cafea. Ţigara şi cafeaua ii erau nelipsite. Insă nu mai avea mulţi bani. In curând nici d-astea nu va mai putea să-şi cumpere. Se gândea să se ducă la ţară, la părinţi. Dar nu voia să se intoarcă la ei spunând că marea lor fetiţă luptătoare a eşuat şi a renunţat, a fost invinsă. Nu putea să facă asta, mai bine aştepta in tăcere. Peste două zile trebuie să plătească şi chiria, dar nu are cu ce. Probabil că va fi dată afară. Facturile nu le-a plătit de două luni. Se miră că mai are curent, gaze, apă. Se aude soneria. Ea priveşte prin televizor. Soneria sună strident. Plictisită şi cu ţigara intre degete se ridică. Deschide simplu uşa. In faţa ei il vede pe un fost prieten. Il recunoaşte, dar nu spune nimic. El stă ca prostul acolo şi zâmbeşte. Până să deschidă el gura să scoată vreun porumbel, ea ii trânteşte uşa in nas şi răsuceşte cheia in broască. Nu mai sună nimeni. E din nou linişte. Nu se mai aude nici televizorul. Se uită la el. E stins. Incearcă intrerupătorul. Becul nu se aprinde. Da, i-au oprit in sfârşit şi curentul. Dă drumul robinetului in cadă. Nimic. Descuie uşa de la intrare. Plictisită şi invăluită de un nor gros de fum şi un amurg intârziat, se aşează pe covorul din dormitor, in faţa oglinzii mari. Priveşte cu ochi goi imaginea. Se vede şi recunoaşte că nu mai e nimic in ea. Ii spune imaginii ei: Iartă-mă că am vrut să te fac om! şi adoarme cu capul pe covorul aspru.




       Am sunat-o pe Melania de aproape douăzeci de ori luna trecută, dar ea nu a răspuns. Acum nu mai o pot suna, are telefonul inchis. Am urcat in maşină şi am mers pâna la ea. Sun la uşă. Nu răspunde nimeni. Incerc uşa. E deschisă. Intru strigând-o. Credeam că poate doarme. Sau poate nu e acasă şi a uitat uşa descuiată. I se intâmplă adesea asemenea lucruri. E complet aiurită, adâncită mereu in gânduri prea grele pentru ea. Când intru in dormitor, dau cu ochii de imaginea ei in oglindă, stând in picoare şi privind ceva jos. Iar in faţa oglinzii, ghemuită pe covor, e Melania, trupul ei. Respiră incet si pare atât de odihnită şi mulţumită incât mi-e teamă să-i tulbur liniştea. Iau oglinda din locul său şi ies incet. Imaginea ei rămâne cu ochii plecaţi şi fără să spună un cuvânt. Mă mai uit o dată spre locul unde e Melania. Pe perete, de unde am luat oglinda stă scris apăsat: "Iertaţi-mă, am crezut că pot să cresc om!".

Pentru unii visele mor ca niste embrioni nedoriti, ininte sa li se ofere o sansa sa arate de ce sunt in stare

Eram in Kiseleff, intr-un parc de exercitii, pentru copii. O fetita de 11-12 ani, de etnie rroma, nu ca asta ar conta din punct de vedere psihologic sau etic sau mai stiu eu ce, dar conteaza cand e vorba de cultura si educatie...eh, fetita asta se juca pe-acolo. M-a intrebat la un moment dat "Ce faci aici?"
Cu mintea mea de bibilica, gandindu-ma ca e genul ala de copil nesuferit care pune prea multe intrebari si nu cunoaste limita dintre bagacios si vorbaret, i-am raspuns "Tu ce crezi ca fac?" Incercam sa fac pe ironica sperand sa se care repede, ultima tigara a zilei se fumeaza in liniste. Ce mi-a raspuns ea m-a facut sa ma simt total nelalocul meu "A aa... ce se face aici?'' Era cocotata pe un pod de echilibru, de antrenament, fie ...important e ca ea mi-a pus o intrebare serioasa iar eu, om ipocrit care se lauda ca nu discrimineaza in nici un fel am interpretat total aiurea.
M-a intrebat apoi ce se face pe un bustean lasat stingher intr-o parte. I-am spus ca nu stiu si spre surprinderea mea s-a dus la panou mi-a aratat instructiunile. "Uite!" Si m-a mai intrebat odata. Am crezut ca glumeste si i-am zis "Pai... citeste!" Ce mi-a raspuns? "Eu nu stiu carte."
Felul in care a spus-o, simplu, fara nici un substrat, fara complicatii ca si cum ar fi fost cel mai banal lucru... Ce viitor poate avea copilul asta? Ce vise are? N-a citit niciodata o poveste si banuiesc ca n-a stat nimeni sa-i citeasca o poveste asa cum trebuie citita o poveste, din moment ce nimeni nu s-a obosit sa o invete macar sa citeasca.
Imi pare aproape inuman sa nu stii sa citesti in secolul in care a stii engleza e o chestie "So what?!", cand la gradinita inveti ce e ala computer. Ea ce face? Se joaca intr-o casa mizera (sunt sigura de asta), are grija de un frate mai mic, vesnic racit si murdar, sta la strada pe scaune de plastic cu ma-sa si tanti Rumegatoarea-de-seminte-alias-fumatoarea-de-Carpati. In cativa ani o sa o ia unu' , un cocalar mai mult ca sigur, care o s-o faca femeie, o sa invete sa spele si sa arunce laturi la canal, sa faca mancare cu ceapa muuuhuhuulta si o sa-si piarda ultima urma de farmec la 25, dupa al 5-lea plod. Dar parca nu e corect. Nu e vina ei ca n-are viitor, nu e vina ei ca nimeni nu i-a dat nici o sansa. N-a apucat sa viseze la cariera, sa planga la moartea caprioarei, sa-si doreasca rochia Cenusaresei. Lucrurile astea sunt un "must have", asa trebuie sa fie , e ceva dat, astia sunt pasii. Trebuie sa mergi la scoala, sa ai emotii la lucrari, sa astepti ca un tamp vacanta mare, sa-ti alegi liceul, sa faci marea schimbare de look, sa ai un crush pe un coleg, sa ai un prof preferat si unul care nu te suporta. Ziua aia perfecta cand termini liceul... Sa-ti storci creierii gandindu-te la ce vrei sa faci, asta, ba asta, ba asta iar, ba nu...dar sa existe sansa de a spune "nu sau da". Ea nu o are. Din vina cui? In mod sigur nu a ei si parca aud miii de raspunsuri "Ma-sa ce pazeste?" Pai daca nici ea n-a avut pasii astia, a cui e vina? De invatat se poate invata si mai tarziu, unii invata singuri, dar e greu sa inveti sa fii om daca nimeni nu te ajuta...

De ce sa visezi?

Pentru ca daca nu visezi tu pentru tine, viseaza altii pentru ei... si tu faci parte din visul lor...

La multi ani si multe "vise ale tale pentru tine"! Incepe de anul asta, chiar de acum... Poate ca este suficient doar sa scrii pe o bucata de hartie ceea ce iti doresti... Lucruri simple, banale...

Din ce in ce mai bine!

Back to Dreams

Ochii tăi ca nişte stele


Vino să visez
în braţele tale,
pe pântecul tău, lângă inima ta,
lângă sufletul tău, pe care
îl... îl iubesc.
Lasă-mă să văd stelele
cum îţi luminează chipul,
şi tu devii muza mea.
Şi din sufletul tău vin cuvintele mele,
se aşează pe cer sub formă de stele,
iar eu doar le copiez pe hârtie.
Stăm ascunşi sub un morman de frunze tomnatice,
care sunt ca o pătură ...
Pătura toamnei pe noi.
Lasă-mă să mă pierd în ochii tăi
şi să mă privesc, să mă văd cum mă vezi tu.
 Lasă-mă să adorm în braţele tale
cu gândul la stele şi la tine...


Despre anumite momente:)...doar


Fiecare dintre noi alearga dupa un moment mai bun decat cel de fata.! Cerem mult prea mult! Vrem mult prea multe! Visam mult prea des si mult prea colorat! Ne bucuram mult prea putin.! Uitam de cei de langa noi! Uitam cat de important este el sau ea pentru noi! Uitam sa ne amintim ca parintii nostri sunt cei mai frumosi parinti din lume, desi mereu ni se par parintii prietenilor nostri mai de gasca decat ai nostri! Uitam sa profitam din plin de zilele minunate pe care le avem. Uitam, uitam mereu si apoi ne plangem....
Dar..sunt momente in viata noastra cand suntem exact ceea ce ne-am dorit, cand ajungem acolo unde ne-am dorit si facem exact ceea ce ne trece prin cap. Si totul e frumos, nebunie copilareasca care ne entuziasmeaza, momente de adrenalina maxima... cand deodata apar in viata noastra persoane, care cu sau fara voia lor aduc ceva frumos sau neplacut in viata noastra, aduc clipe care creioneaza cu nunate vii viata sau din contra, o fac gri sau o muta pe profil sepia!
Acceptam cu bratele deschise provocari, momente, clipe, care nu stim unde duc dar suntem nerabdatori sa intram in necunoscut, acceptam riscul fara sa gandim ca pot fi consecinte majore pe care le putem regreta o viata intreaga! Si toate acestea pentru ca avem o singura viata si ca toate trebuie sa fie incercate?!!! sau ca trebuie sa traim acum, cand suntem tineri, pentru ca apoi vom avea familii si nebunia de acum presupune altceva; nebunia de acum se transforma in responsabilitate, atentie si multa chibzuinta!
Am alunecat usor pe o potecuta total necunoscuta mie pana acum, pe poteca de clarificare si linistire. Imi pun multe intrebari la care am gasit raspunsul mult inainte de acum, sau cel putin asa credeam!? Dar acum, datorita unui om nou, care a apraut in viata mea fara invitatie, drumul meu e confuz din nou. Cine esti, cine sunt?

Ma faci sa-mi pun intrebari asupra propriei mele vieti, asupra a ceea ce sunt, asupra lucrurilor pe care le fac si pe care le-am facut candva, ma faci sa ma intreb daca eu sunt exact ce mi-am dorit si daca ce-mi doresc e bine!
In momentul de fata, viata e ca o carte colorata, in care "tu" ai schimbat nuantele, ai dat viata usor unor sentimente placute care nu mai existau, sau poate asta am crezut eu la un moment dat. Ai conturat lucrurile frumoase ce se ascundeau in adancul fiintei mele, ai dat viata fiecarui zambet gol, ai schitat fericirea si entuziasmul, m-ai centrat pe realitate...Nu vreau sa mint, sa zic ca e usor, cand stiu bine ca nu e asa, nu vreau sa alung ce port acum in suflet, nu vreau sa ma lupt cu amintirea, vreau doar sa dau continuitate lucrurilor ce le-am inceput si sa-mi astept randul...nu vreau sa visez la un chip care nu-mi va mai zambi, nu vreau sa imbratisez un trup care e rece, nu vreau sa privesc doi ochi goi, vreau doar sa tin in viata ceea ce am, sau ce as putea avea sau ce mi-as dori sa am!
Vreau sa ma trezesc dimineata cu zambetul pe buze si cu gandul la tine, vreau sa zburd de fericire si sa nu-mi incap in piele ca te vad si ma copilaresc langa tine. Sa merg pe strada radiand, vreau sa stiu ca ti-e bine, sa stiu ca ai soarele cu tine, desi afara e intunecat. Vreau doar sa stiu ca nu duci lipsa de nimic si ca zambetul ti-e pe chip..si ca mintea iti fredoneaza lin si calm melodia in care povestea ti-e scrisa fara ca tu sa fii constient inca......
Imi doresc multe nu? poate da, exista speranta ..exista si e singura care alimenteaza viata omului, dar pe langa ea, vointa trebuie sa-mi croiasca drumul, si nu orice drum...un drum frumos...Totul depinde de mine si de ceea ce eu simt, gandesc si apoi fac!....Nimeni si nimic nu e responsabil de ceea ce mi se intampla...Consecintele sunt doar ale faptelor mele si atat....Dar imi place sa visez....Si mi-e drag...El!

Vita incerta, mors certissima

Eu îţi car sicriul,
Prin noapte şi zi
Spre graniţa dintre a fi ...
Şi a muri.
De mult îţi car sicriul
Prin ploaie şi vânt,
Urmărit de al corbului cânt,
Pe un drum mortul şi viul ...
Eu îţi car sicriul
Spre cimintir,
Mormânt de martir
Ţi-e pregătit,
Mă învăluieşte târziul,
Ajuns lângă groapa ta
Te cobor în pământul proaspăt ...
A trecut de mult vara.
Dar spune-mi acum,
Ce fac cu libertatea?

Ţi-am cărat sicriul.

http://paranoid-man.deviantart.com/art/Vita-incerta-mors-certissima-144916984

Tacere nocturna

poezie










In noapte.
Strain.
In mijlocul noptii
cand toate's
pe tarmuri neintalnite prea des.
Cand dorm si simturile din noi...
si chiar uita sa se faca simtite...
In noapte
se ascunde fiecare coltisor
al lumii, al visului, al clipei.


Cand ielele'si pregatesc
un ultim dans nebun
furand iubire, zambet
si viata.

Cand si Dumnezeu pare
sa se odihneasca
visul meu s-a trezit.
Si-a deschis pleoapa
ninsa de papadie
Visul...
suspinand ca un suflet
de copil.


Cauta sa se faca simtit.
Si intinzandu-si bratele te cere,
te vrea...
te are?

Inger dulce, drag si albastru
Stiu ca existi...dar?
iar m-am trezit mult...
mult prea tarziu!
Pentru a te vedea
pentru a-ti cere sa-mi dai viata
pentru a-ti cere ...
sa ramai...


Ia-ma de mana si du-ma
pe nori..
Du-ma in locul
unde nu este timp.
Si iar imi amintesc.
Sufar.
Sufar la fereastra neimplinirii
de dimineata,
in care visul
este gingas
si tu... esti aici.

Imi spui cuvinte
nerostite...
necreate...
necolorate...
care nu mai au dor si necunoastere
Cand iubesc nepatrunsul
sufletului tau.

Pastreaza visul

E foarte important sa avem vise. Omul fara vise, moare.
Fiecare dintre noi stie teorie de a fi pozitivi, de a darui fara sa astepte, ca totul vine cand te astepti mai putin... etc. Dar, practica mereu ne pune in dificultate. Fir-ar ea sa fie!
Cati dintre noi isi noteaza visele pe un caiet, si le bifeaza atunci cand se indeplinesc? Incercati sa practicati acest exercitiu. Veti vedea ce bine sa simtiti, cat de multe realizati si eficienta pe care o aveti.
Cu pasi repezi se apropie sarbatorile.Luati sertarele sufletului la purificat si aerisit. Veti vedea cate vise veti gasi acolo, ascunse, care vor respira usurate ca le-ati regasit, ca v-ati amintit de ele.
Chiar si visele puerile: de a citi o carte, de a viziona un film, de a asculta o melodie. Orice...
Cautati-va visele, scoteti-le la aer si suflati magie peste ele! Transformati-le in realitate! Ele va vor imbratisa sufletul si va vor da energia de a incepe anul cu bine, optimism si energie pozitiva.

Undeva....peste cativa ani:)

Undeva...Peste vreo 8 sau 10 ani ma vad fericita. Ma vad trezinudu-ma dimineata bine dispusa, in suridna muzica isi plimba versurile prin dormitorul nostru...iar el pregateste cafeaua la ibirc care miroase frumos...cei mici se trezesc si vin peste mine in pat, mangaindu-mi fata cu manutele lor mici de copii minunati...

In timp ce el pregateste micul dejun pentru toti patru, mergem si ne spalam fetele si manutele, apoi pregatim hainutele pentru gradinita...in timp ce ei se imbraca eu merg si fac dusul.

Luam micul dejun...asta e cel mai frumos moment al unei zile, in care toti suntem bine dispusi, somnorosi si cu chef de viata. Ador florile de pe masa din bucatarie care miros superb...

Dupa aproximativ o ora, ne luam la revedere, le pup pe cele mai importante persoane din viata mea si singurele la care ma gandesc mereu. Imi verific telefoanele si apoi ma duc sa ma imbarc repede pentru ca sunt in criza de timp! Ma machiez repede si in timp ce dau ultimele indicatii imi finalizez toate treburile pe care le fac in fiecare dimineata in baie, in acesti timp, ei au plecat...i duce el la gradinita si scoala, ca de obicei!:)

Imi iau geanta si tot ce am nevoie, incui usa si plec spre serviciu la fel de fericita cum m-am trezit. Sunt sefa unei reviste pentru tineri si conduc o echipa de tineri entuziasmati si cu o pofta nebuna de viata...asta ma face sa-mi dau seama ca indiferent de ce varsta as avea e minunat sa ramai tanar si mai ales sa stii sa le iei pe toate asa cum vin. Sunt multumita si vesela pentru ca ador ceea ce fac...Apoi dupa ce ma duc la redactie si rezolv ce e de rezolvat acolo, plec la cabinet pentru ca ma asteapata doi pacienti...acolo incerc sa fiu responsabila si sa-mi dau seama ca unii oameni au probleme si ca au nevoie de mine, dau tot ce pot si ma bucur cand cineva iese din cabinetul meu putin mai "altfel" decat a pasit la intrare!

Apoi fug repede spre gradinita si scoala, sa-mi iau gazutele la masa, luam pranzul impreuna si mai povestim de ce vom face in weekend si apoi isi spun nemultumirile lor in legatura cu colegii. Trecem peste toate astea pentru ca deja suntem mari si intelegem. Il sunam pe tata sa ii amintim ca il iubim toti si ca ne e dor de el. Ii duc repede la un after school unde stau cand eu si tati suntem la munca...acolo stau cam 4 ore zilnic. Nu ne convine situatia, dar ne descurcam.

Dupa ce ii pup, fug spre cabinet unde am alte sedinte pana seara la 18. La 17 el se duce si ii ia de la after school. Acasa le verifica temele, daca totul e in ordine stau impreuna si asta imi place enorm. In conditii normale la 19 si eu ajung acasa, si suntem toti impreuna, dar in seara asta am intalnire cu fetele asa ca nu stiu la cat voi ajunge acasa. Cand termin la cabinet, il sun pe tati si ii amintesc ca trebuie sa le citeasca povestea de seara, sa faca rugaciunea si sa nu uite sa-si spele dintisorii si ca nu stiu cand ajung! Totul e in ordine!

Ma vad cu fetele, ne lipsesc intalnire din studentie si cand ne vedem nu ne mai ajunge timpul sa ne povestim viata si evenimentele, sa radem ca nebunele. Ne vedem la un restaurant si evident ca nu-mi tradez dorintele si imi iau la capitolul bautura, cappy de piersici. Incepem sa povestim, nu mai terminam, ne povestim viata noastra grabita dar frumoasa, vorbim despre cei mici si despre ce carti am mai citit. Intr-un final ne despartim, desi fiecare am mai fi stat cel putin cateva ore in plus si promitem sa ne vedem curand. Ne pupam, ne imbratisam si ne despartim!

Ajung acasa. Intru incet. Il gasesc cu telecomanda langa el, pus pe vesnicul discovery, iar el doarme, ghemuit pe canapea. Cu siguranta ma astepta, pentru ca niciodata nu pleaca la culcare cand eu nu sunt acasa, pur si simplu nu poate si imi placea la nebunie acest aspect la el! Il pup pe frunte. Era rece. Il trezesc si il rog sa mearga sa se schimbe si sa doarma in patul nostru!

Ma duc la cei mici - viseaza frumos, ii privesc putin, ma bucur ca sunt sanatosi si frumosi, ii pup pe frunte...si le las scris frumos pe noptiera: "Desi am intarziat, am trecut pe la voi si v-am pupat! Mama".

Apoi ma schimb, ma demachiez, imi spal dintii si ma duc in dormitor.

Sting veioza, el se trezeste...ma saruta.....

............................................................................

Urmeaza maine!:)

Copilul din noi....MICUL PRINT:)

viata
Micul Print al lui Antoine de Saint Exupery a fost, este si va ramane cartea care m-a invatat foarte multe.....una dintre cartile mele de capatai.....

Am descoperit-o foarte tarziu, abia in clasa a 11-a, dar pe cat de "mare" eram pe atat de mult m-a facut sa mai copilaresc putin si sa imi dau seama ca multe lucruri se schimba doar atunci cand noi le dam voie....

Imi aduc aminte de acel om-copil, care este Micul Print, pe care l-am citit de 10 ori cred si mereu imi mai da cate un sfat si imi mai arata ca ceva nu e in regula in modul meu de a gandi....

Uneori ma intreb daca am ajuns si eu un "om mare" asa cum spune Exupery, pe care dorinta de a avea o cariera il ruineaza!? Alteori ma surprind privind la stele si gasind una mai stralucitoare si ma gandesc ca poate fi steaua Micului Print. Si atunci nu pot sa nu ma intreb: oare ce mai face floarea printisorului? Oare e la fel de plina de sine si mandra de cei trei spini ai sai? Am invatat eu oare, ceea ce floarea stia inca de pe atunci?!"trebuie sa rabd doua- trei omizi daca vreau sa vad fluturii" sau ceea ce Micul Print a priceput: " N-am fost in stare sa pricep pe atunci.Ttrebuia sa o judec dupa fapte nu dupa vorbe."[...] " Trebuia ca dincolo de bietele ei siretlicuri sa ii presimt duiosia, Florile sunt atat de ciudate!Dar eram prea tanar ca sa stiu cum s-o iubesc." Apoi gradina cea mare plina de flori, asemeni florii Micului Print....E atat de adevarat ca "ochii nu pot patrunde miezul lucrurilor" si ca "limpede nu vezi decat cu inima".....Apoi Micul Print m-a invatat ca "nu se poate trai fara culoare, poezie si dragoste"....atat de mic si totusi atat de intelept!...Si nu in ultimul rand, vulpea si ritualurile ei, responsabilitatea fata de ceilalti si faptul ca "nu cunoastem decat ceea ce imblanzim".. Si oamenii "care nu se stie niciodata unde ii poti gasi. Ii poarta vantul. Ei nu au radacini si asta ii stajeneste mult." ....am invatat atatea de la tine Mic Print.....!!!

Copilul din mine este inca acolo, cuminte, asteapta...Odata va sosi ziua in care voi pieri singura intr-un pustiu si atunci stiu ca se va apropia tiptil de mine si ca nu ii voi simti prezenta pana cand respiratia lui nu va atinge usor maneca mea. Atunci pe o foaie alba creionul meu va desena...ceva... nu stiu ce...nu am desenat niciodata serpi boua care au inghitit un elefant....atunci, demult desenam, casute, pisici si copii.....ceea ce stiu e ca o voi face destul de incet,. cat mai incet posibil pentru a-l tine cat mai mult timp....



Va mai amintiti de "Micul Print"?
Daca nu, cartea mea e plecata intr-o lunga calatorie...nu are unde dormi....poate o opriti la voi;))

Vreau o perdea alba mereu ...

Stam ieri priveam pe geam şi era totul aşa gri. Lumea era zgribulită iar vremea era aşa de tristă. Am plecat ca să nu mai privesc la acest spectacol gri. Dar ceva parcă mă tot trăgea înapoi. M-am întors şi m-am lipit cu faţa de perdeaua alba. Ce alb părea şi peisajul de afară. Şi mă găndeam cum ar fi să avem mereu o perdea la noi când plouă? Să ne pară că de fapt ninge şi că pe jos se vor pune fulgi si nu băltoace de noroi ...

Gândurile sunt toate date de muze. Dacă nu îţi preţuieşti muza, ea fuge ... Ştiu prea bine acest lucru. Aşa că petreceţi cu muza voastră.

Un plâns de voi şi un rest de mine


  Eu încă mă pierd în trecut şi mă visez într-un "mâine", voi îmi vorbiţi de politică şi de bani. Mă trezesc cu miros amar de cafea şi-i arunc aroma peste întreaga lume - în felul acesta vă treziţi toţi veseli. Mă pierd în fumul gros de ţigară matinală şi încerc să aranjez universul sub picioare. În lumea mea intraţi toţi, în lumea vostră sunteţi doar un "eu". Sunt veşnic cu picioarele pe pământ şi cu capul în nori, pentru că astfel am grijă să nu cad în vreo prăpastie şi pot mereu să-mi înseninez cerul cu o simplă întindere de mână.  De ce m-ar interesa  realitatea voastră, în care vă plângeţi toţi de milă? Când, oricât de tristă mi-e ziua, nu las loc minciunilor, răutăţilor şi nedreptăţilor. Lăsaţi-mă pe mine, în lumea asta în care vă vreau pe toţi fericiţi, în timp ce voi vă adânciţi suferinţa cu închipuiri!

Fericire de lunga durata?


Undeva s-a gresit, atunci cand am fost facuti. Masinaria care vorbeste,umbla si mananca e proiectata perfect. Functioneaza de minune, de cele mai multe ori. Problema este ca gandeste, viseaza si spera. Aici s-a gresit. Pentru ca nu exista om cu adevarat fericit, inafara de nebuni si copii care au avut norocul sa se nasca intr-o familie integra si iubitoare. De ce nu suntem cu adevarat fericiti? Exista fericiri marunte si de scurta durata, care ne infrumuseteaza viata si ne trezeste cheful de a trai si de a-i iubi pe cei din jur. Dar aceste sclipiri nu dureaza mut.
Daca am fost facuti astfel incat sa ne dorim sa fim fericiti, de ce nu putem ajunge niciodata la fericirea visata?
Pentru ca nu stim ce vrem? Nu cred. Sa va spun ce vrem. Sa fim sanatosi si vigurosi, sa nu fim singuri :sa fim ascultati si ocrotiti, sa avem un rost in viata, ceva care sa ne faca sa ne simtim importanti si utili, sa avem asigurate maruntisurile necesare pentru a trai: apa, aer, hrana, adapost si vesminte, caldura si un loc comfortabil pe care sa il numim ''acasa''.
Asta in linii mari. Dupa ce toate astea au fost asigurate, intervin obtiunile proprii, imaginatia si dorintele fiecaruia. Nu toti ne dorim masini sau femei blonde, calatorii in tari exotice, aparaturi performante si cine-stie-mai-ce. Fiecare cu visele lui.
Nu vrea nimeni cu adevarat o masina ''tare'' pentru ca ceva il face sa iubeasca adunatura de fier care o alcatuieste, sau vopseaua, sau cauciucul de la picioare. Motivul pentru care cineva doreste acea masina e pentru a-i sublinia un anumit status, pentru a fi admirat de cei din jur.
Sunt oameni suficient de siguri pe sine care nu mai au nevoie de asemenea artificii. Ei au facut un pas inainte spre fericire. Pentru ca ce este fericirea de fapt, daca nu impacarea cu sine?

Teoria este simpla si linistitoare. Si totusi, nu exista oameni pe deplin fericiti, impacati cu soarta si iubitori de ceea ce se numeste viata. Lumea nu a fost proiectata ca noi sa fim fericiti. Sau celui/celor care au proiectat-o, le-a scapat acest aspect. O mica greseala, sau ceva neprevazut. De ce or fi vrand astia sa fie fericiti? Cand sunt inconjurati de natura minunata pe care le-am creat-o, cand se au unii pe altii, de ce ar mai avea nevoie de asa ceva?
Sau poate nici nu stiau ca asa o problema va aparea, poate ei nu au nevoie de fericire, sau de ceea ce numim noi fericire, pentru a vrea sa existe.
Ni s-a pus la dispozitie o masinarie de o uimitoare precizie, avem libertatea de a alege, sau macar iluzia acestei libertati, fiind azvarliti in viata, unde se descurca fiecare dupa cum a nimerit, si dupa cum poate.
Nu e mare lucru. Cel putin nu suntem nemuritori, deci nu dureaza mult deriva noastra.